Ministrul asigură populația că România nu va avea probleme de aprovizionare cu combustibil, adăugând că în coaliție și în guvern există discuții privind posibilitatea reducerii accizelor. Ivan mai spune că, după aprobarea actului normativ care reglementează prețul pentru următorul an în cazul celor cinci milioane de consumatori casnici de gaze naturale, specialiștii vor veni cu „o proiecție clară”, pe diverse „scenarii”, și în privința companiilor care au, la rândul lor, nevoie să fie protejate de statul român, în condițiile în care creșterea prețurilor la gaze „influențează toate costurile”.

Creșteri mai mici decât în alte state europene

„Avem o creștere, în medie, până astăzi, de 25 bani la litrul de motorină, care este etalonul principal, comparativ cu Italia, cu aproximativ 60 de bani, și Germania, care are aproximativ un leu, adică de cinci ori mai mult, de trei ori mai mult, de patru ori mai mult în alte țări din Vestul Europei. În același timp, începând de anul trecut, după criza Lukoil din luna octombrie, am început, cu toate companiile din România, să creăm rute alternative de aprovizionare de combustibil, fără să știm că va urma acest eveniment”, a declarat, joi, la Digi 24, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

El spune că acest lucru a creat României „flexibilitatea” de a-și asigura stocuri „pentru cel puțin cinci luni de acum înainte” și de a-și asigura „rute alternative” pentru a nu depinde de o singură sursă.

„În momentul de față, undeva la sub 7% din tot ceea ce consumăm în România ca importuri, ca petrol rafinat, ajunge să fie adus prin Strâmtoarea Ormuz. Suntem într-o situație în care am preîntâmpinat aceste lucruri”, a punctat Ivan.

Citește și
Surse: Gigi Becali a rămas fără permis de conducere după slujba de Paște, după ce a fost prins cu peste 100 de km/h

Impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra prețurilor

În privința impactului pe care îl are conflictul din Orientul Mijlociu asupra evoluției prețurilor la carburanți, Ivan a spus că „nimeni de pe planetă” nu poate spune acest lucru, dar că, în schimb, poate spune „foarte clar” că, „datorită măsurilor luate în Guvern”, în acest moment, România are „una dintre cele mai mici creșteri de prețuri la carburanți dintre statele membre ale Uniunii Europene”.

„În acest moment, pe lângă celulele de criză pe care le am în fiecare zi cu toți operatorii din piață - și le mulțumesc pentru faptul că au fost corecți și au răspuns foarte prompt solicitărilor mele - lucrăm la extinderea contractelor comerciale vechi, la scenarii prin care să repornim facilități de rafinare pe teritoriul României, la scenarii în care creștem importurile de petrol de pe rutele clasice, Azerbaidjan, Kazahstan. Așa că suntem într-un mix de activitate care are dinamică de la oră la oră, dar care pune astăzi România într-o formă în care impactul evenimentelor din Orientul Mijlociu să fie mai redus decât în alte state din vest”, a spus ministrul.

Reducerea accizelor, analizată în coaliție

În legătură cu o posibilă reducere a accizei pentru combustibili, Ivan a răspuns că nu este „ministru de Finanțe” ca să ia această măsură, dar că, împreună cu acesta, cu premierul, cu „ceilalți colegi din coaliție”, cu președintele Camerei Deputaților, se lucrează „la mai multe scenarii”, printre care și acesta privind reducerea accizelor.

„Nu pot să vă emit acum un cuantum exact, dar scopul nostru este unul foarte clar: să protejăm pe cât mai mult posibil populația, iar acest prag psihologic de care se vorbește la televizor (n. red. - de 10 lei pe litru), în momentul de față este încă departe de a fi atins. Deci facem tot ce ține noi ca să nu ajungem acolo, dar nu putem să controlăm ce fac iranienii sau rebelii Houthi sau alții din Orientul Mijlociu”, a spus Ivan, adăugând că toate aceste măsuri și decizii vor fi luate în coaliție.

Guvernul pregătește măsuri pentru protejarea consumatorilor

Întrebat cât de rapid am putea vedea o măsură din partea Guvernului, ministrul a răspuns: „Deja am luat aceste două măsuri - blocarea creșterii artificiale a prețurilor și rute alternative care se văd în impactul mai redus în România decât în Germania, Italia, Spania sau alte state din Vest. Doi: lucrăm la scenariul în care astăzi vom adopta în ședința de Guvern poate cel mai curajos act normativ în materie de protecție a consumatorilor casnici pe gaze naturale, un act normativ care ne va da garanția că timp de un an de zile vom avea un preț constant la consumatorul casnic, de maximum 0,31 lei pe kilowatt”.

Ministrul Energiei a mai spus că de această dată statul român „chiar și-a făcut treaba” și a „învățat din lecțiile trecutului”.

”Facem tot ce ține de noi ca să ținem cât mai jos prețurile. Avem suficienți carburanți, nu vreau să văd scenariile pe care le-am auzit în anumite state din Vest în care se fac cozi la pompe, nu este cazul, avem suficiente resurse interne, avem suficiente depozite, cumpărăm în continuare și la aceste prețuri foarte mari, pentru a ne asigura capacitățile de depozitare și combustibili în piață și nu avem motive de panică referitor la aprovizionarea cu gaze naturale, cu motorină și cu benzină”, a mai spus Ivan.

Scenarii pentru protejarea companiilor și evoluția pieței

Ministrul Energiei a precizat că, la acest moment, contextul internațional este „foarte improbabil”.

„Suntem într-un context în care e foarte improbabil să știm cum va evolua această situație și este evident că nu vom avea o scădere bruscă a prețului. Este foarte clar acest lucru. Împreună și cu OMV și cu Mol și cu toți operatorii din piață, lucrăm aplicat la modul în care vom reuși să ținem cât mai mult posibil această creștere mai jos decât în alte state din Europa”.

Referitor la posibile măsuri de protecție și pentru marii consumatori, nu doar pentru cei casnici, de plafonare a prețului la gaze naturale, în condițiile în care aceste creșteri se vor reflecta în majorări ale prețurilor de produse la raft, plătite tot de cetățeni, Ivan a spus că, după finalizarea etapei care îi vizează pe consumatorii casnici, guvernanții urmează să vadă ce vor putea face și în privința companiilor.

„După ce terminăm această etapă (n. red. cea a consumatorilor casnici), urmează să vedem ce putem face și pentru companii, în funcție de cotațiile internaționale, pentru că creșterea prețurilor la gaze influențează toate costurile. E un proces destul de complicat, nu pot controla bursele internaționale și nici conflictele în Orientul Mijlociu, dar împreună cu companiile producătoare de gaze, cu cele care transportă, împreună cu alți parteneri care pot să aducă o cantitate mai mare de gaze în regiune, lucrăm încă de la finalul săptămânii trecute pe scenarii pentru a avea suficientă lichiditate în piață și pentru a ne asigura că impactul este cât mai mic. E imposibil să spun acum exact cum va fi forma finală, dar acum terminăm astăzi cu consumatorii casnici, îi protejăm pentru următorul an de zile pe cei aproximativ 5 milioane de români, urmând ca apoi, în cel mai scurt timp, să venim și cu o proiecție clară pentru companii care, da, au nevoie și ele să fie protejate de statul român”, a explicat ministrul Energiei.

Ivan a spus că specialiștii Ministerului Energiei lucrează deja la diverse „scenarii”, dar a subliniat că totul este „dinamic” și depinde de ceea ce se întâmplă cu Strâmtoarea Ormuz, care ar fi blocată, și de unde vin „cantități uriașe” de gaze naturale.

„Suntem cam în același scenariu din perioada COVID, în care cine dădea mai mult pentru măști ajungea să le cumpere. Suntem în același scenariu și astăzi, la nivel mondial, așa că e foarte puțin probabil să știe cineva cum va arăta cotația bursieră peste 24 de ore sau 48 de ore. Dar, repet, noi lucrăm deja la scenarii, la rute alternative și pentru gaze naturale lichefiate împreună cu statele din regiune”, a conchis ministrul Energiei.