Ministrul Angel Tîlvăr: Armata României este astăzi una dintre cele mai respectate armate din NATO

61863784

Ministrul Angel Tîlvăr a afirmat miercuri că Armata României este, în prezent, "una dintre cele mai respectate armate din NATO".  

Potrivit unui comunicat al MApN, ministrul Angel Tîlvăr, şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, şi şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, generalul-maior Sheryl E. Gordon, au participat, miercuri, la ceremonia organizată la sediul MApN pentru celebrarea împlinirii a trei decenii de la semnarea Programului de Parteneriat (State Partnership Program) dintre Armata României şi Garda Naţională a statului american Alabama.

Cu acest prilej, arată sursa citată, ministrul Apărării Naţionale i-a înmânat generalului-maior Sheryl E. Gordon "Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari". Distincţia a fost conferită prin decret semnat de preşedintele României, "în semn de înaltă apreciere a profesionalismului şi devotamentului dovedite pentru dezvoltarea cooperării militare bilaterale dintre România şi Statele Unite ale Americii".

În alocuţiunea susţinută în cadrul ceremoniei, ministrul Angel Tîlvăr a arătat că semnarea parteneriatului dintre Armata României şi Garda Naţională a statului Alabama, la 14 iulie 1993, a reprezentat o piatră de temelie pe care s-a construit Parteneriatul Strategic româno-american.

"În aceste trei decenii, militarii noştri au legat relaţii trainice de prietenie, de cooperare şi chiar de camaraderie. În aceste trei decenii, Armata României a cunoscut transformări fundamentale şi dezvoltări spectaculoase, fiind, astăzi, una dintre cele mai respectate armate din NATO, care a dovedit că poate să furnizeze securitate şi apărare solide nu doar acasă, ci şi în cele mai dificile teatre de operaţii din lume, unde a acţionat în ultimele decenii, de multe ori alături de armata americană", a declarat Angel Tîlvăr, citat în comunicat.

Ministrul Apărării a evidenţiat gradul înalt de interoperabilitate atins în activităţile desfăşurate în comun de structurile militare ale armatelor României şi Statelor Unite, nivel demonstrat şi pe timpul exerciţiului Saber Guardian 23, cel mai mare exerciţiu multinaţional planificat pe teritoriul ţării noastre în acest an, aflat încă în desfăşurare.

"Nivelul de interoperabilitate pe care l-am văzut împreună, în cadrul secvenţei de antrenament în comun a exerciţiului Saber Guardian 23 desfăşurată la Borduşani, a fost construit cu migală, an de an, exerciţiu cu exerciţiu, misiune cu misiune, împreună cu şi alături de partenerii şi aliaţii noştri din Armata Statelor Unite ale Americii şi din Garda Naţională a statului Alabama", a mai declarat ministrul Tîlvăr.

În intervenţia sa, şeful Statului Major al Apărării a arătat că activităţile de tip Military-to-Military (de la militar la militar), organizate în formatul Programului de Parteneriat, pot fi date ca exemplu de bună practică în domeniul relaţiilor internaţionale de cooperare militară. Activităţile comune româno-americane s-au materializat, în timp, într-o platformă pentru dezvoltarea progresivă a procesului de instruire.

Generalul Daniel Petrescu a subliniat că, după trei decenii, parteneriatul rămâne o modalitate a cooperării excelente dintre militarii români şi aliaţii americani.

"Participarea militarilor din cadrul Alabama National Guard la exerciţiul Saber Guardian 23 din ţara noastră ilustrează cum nu se poate mai bine simbolismul ceremoniei de astăzi. Este exemplificarea dată de instruirea concretă, elementul de bază al relaţiilor de cooperare. Ţin să adresez mulţumiri tuturor colegilor români, activi şi în rezervă, care, de-a lungul celor 30 de ani, au pus umărul la punerea în fapt şi la dezvoltarea parteneriatului cu colegii aliaţi americani. Contribuţia lor a servit intereselor strategice ale României", a afirmat generalul Daniel Petrescu, citat de asemenea în comunicat.

Generalul-maior Sheryl E. Gordon, şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, a afimat că, deşi lumea s-a schimbat fundamental în ultimii 30 de ani, un lucru a rămas neschimbat în esenţa acestui parteneriat - dorinţa de a fi împreună.

"Acest spirit al apropierii ne permite să acţionăm în sincronizare perfectă împreună cu partenerii noştri în orice misiune, oriunde şi oricând este nevoie. Prin competenţele pe care ni le împărtăşim, prin schimbul de proceduri şi tehnici de operare, prin relaţiile pe care le construim, dovedim că, indiferent ce ne-ar aştepta în viitor pe câmpurile de luptă, vom învinge - împreună", a subliniat, în cadrul ceremoniei, generalul-maior Sheryl E. Gordon.

Evenimentul de celebrare a Programului de Parteneriat de la Bucureşti a încheiat seria aniversară din acest an, începută prin ceremonia din 4 aprilie de la sediul Comandamentului Forţelor Întrunite al Gărzii Naţionale Alabama, din Montgomery, Statele Unite ale Americii, menţionează MApN.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Polițistă de frontieră prinsă când a luat mită. Ar fi strâns 200.000 de euro și ținea banii în sutien

O polițistă de frontieră care lucra la Vama Petea, din Maramureș, este acuzată că a luat mită peste 200.000 de euro. În timpul pandemiei aceasta ar fi luat bani pentru a permite unor persoane să evite măsurile de carantină sau izolare.

După cormorani, Daea are o nouă țintă. Păsările pe care vrea să le împuște, pentru că distrug culturile

"După cormorani, urmează ciorile!" Este nouă cruciadă a ministrului Agriculturii, Petre Daea. Potrivit acestuia, fermierii se plâng că aceste păsări le distrug culturile. Drept urmare, Daea ar vrea o lege care să permită împuşcarea ciorilor.

INS: Românii au cheltuit în medie 260 de lei lunar pe ţigări și băutură în 2022, în creștere față de anul precedent

Dăm tot mai mulți bani pentru tutun și alcool, în vreme ce sănătatea și educația nu reprezintă o prioritate. O arată chiar statisticile oficiale.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.