Migranţi din Bangladesh, în hipotermie, descoperiţi în Botoșani

62012696

Poliţiştii de frontieră din Dorohoi au depistat opt cetăţeni din Bangladesh care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge în Spaţiul Schengen, a anunţat, sâmbătă, STPF Botoşani.

Potrivit reprezentantului STPF, cei opt migranţi au fost descoperiţi în localitatea de frontieră Hilişeu Horia, cinci dintre ei suferind de hipotermie.

"Având în vedere că persoanele în cauză nu deţineau documente de identitate asupra lor, acestea au fost conduse la sediul SPF Dorohoi, pentru cercetări. La sediul sectorului, poliţiştii de frontieră au solicitat un echipaj de prim ajutor cu ambulanţa, întrucât o parte dintre persoanele depistate se aflau în stare de hipotermie. În urma controlului medical, cinci dintre cele opt persoane au fost conduse la Spitalul Municipal Dorohoi pentru acordarea de îngrijiri medicale", a precizat Răcnea.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei opt sunt toţi cetăţeni din Bangladesh şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

În cauză, se efectuează cercetări în comun cu autorităţile de frontieră ucrainene, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62012742
Primul deces cauzat de gripă din acest sezon. Sfaturile medicilor pentru a ne proteja

Din păcate a fost înregistrat primul deces provocat de virusul gripal din acest sezon. Este vorba despre un bărbat de 53 de ani din judeţul Galaţi care avea şi alte complicaţii şi nu fusese vaccinat.

62012702
Cozi infernale la Vama Nădlac. Șoferii așteaptă și câte 3 ore

Aproape 50.000 de persoane au ieşit din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II în ultimele 24 de ore, de zece ori mai multe decât în zilele obişnuite.

62012686
Momentul în care IPS Teodosie se împiedică pe cisternă la sfințirea apei. VIDEO

IPS Teodosie a sfinţit sâmbătă cisterna cu apă care urmează să fie îmbuteliată în 200.000 de sticle. 

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".