Momentul în care IPS Teodosie se împiedică pe cisternă la sfințirea apei. VIDEO

×
Publicitate

IPS Teodosie a sfinţit sâmbătă cisterna cu apă care urmează să fie îmbuteliată în 200.000 de sticle. 

În timpul slujbei de sfințire, IPS Teodosie s-a împiedicat pe scări, la urcarea pe cisternă și a fost la un pas de o căzătură urâtă. S-a ținut de balustradă, moment în care a fost ajutat de un angajat, apoi a continuat slujba. 

Agheasma va fi oferită duminică, după slujbă, credincioşilor care vor participa la Bobotează.

Teodosie a precizat, într-o conferinţă de presă organizată vineri la Palatul Arhiepiscopal, că anul acesta, la sfârşitul slujbei de Bobotează ce va fi săvârşită în mod tradiţional, pe faleza Cazinoului din Constanţa, vor fi oferite credincioşilor 200.000 de recipiente din plastic cu Agheasmă Mare, inscripţionate cu etichete tipărite de Arhiepiscopie.

"Anul acesta, sensibili la doleanţele şi necesităţile credincioşilor reuşim, cu ajutorul sponsorilor să, îmbuteliem şi să oferim constănţenilor 200.000 de recipiente de 500 ml, cu Agheasmă Mare, ce va fi sfinţită în cadrul slujbei din Ajunul Bobotezei, de la Catedrala Arhiepiscopală. Vor fi cu 100.000 de recipiente mai mult decât anul trecut", a declarat Teodosie.

Înaltul Ierarh a mai precizat că în cadrul celor două slujbe distincte, cea din Ajunul Bobotezei şi slujba de pe faleza Cazinoului, vor fi sfinţiţi 250.000 de litri de Agheasmă Mare ce va fi oferită credincioşilor la sfârşitul ceremoniei religioase, atât îmbuteliată în recipiente de plastic cât şi direct din butoaiele ce vor fi purtate în procesiune de atelaje trase de boi şi măgari, pe străzile Constanţei.

Conform programului, transmis de Arhiepiscopia Tomisului, Teodosie va poposi sâmbătă, 5 ianuarie, la ora 14:00, la biserica de piatră Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, din Hârşova, de unde va conduce o procesiune până la malul Dunării, pentru săvârşirea unei slujbe de Sfinţire Mare a Apei, la finalul căreia arhiereul va arunca trei cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri înotători.

Duminică, 6 decembrie, Teodosie va oficia Sfânta Liturghie începând cu ora 8,50, la Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel, din Constanţa, de unde va porni şi tradiţionala procesiune de Bobotează, la ora 11,45, până pe faleza Cazinoului, acolo unde va fi săvârşită slujba de Sfinţire Mare a Apei şi vor fi aruncate cele trei cruci ritualice ce simbolizează arătarea sfintei treimi la apa Iordanului, pentru a fi recuperate şi aduse la mal de înotătorii ce doresc să-şi confirme astfel credinţa în ortodoxia creştină.

În aceeaşi zi, de la ora 16:15, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi slujba de Sfinţire Mare a apei şi la debarcaderul din oraşul Ovidiu, iar de la ora 17,30 va oficia slujba Vecerniei la Biserica Sf. Ioan Botezătorul, din Techirghiol.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62012673
Un ”Dorel” de la Apa Nova care repara o conductă a lăsat 1000 de oameni fără gaze

Mai mulţi locatari din zona Teatrului Naţional au rămas vineri fără gaze din cauza unei avarii cauzate de Apa Nova.

62011614
DIICOT a preluat cazul semafoarelor sabotate din Capitală. Toate sistemele, verificate

Sistemele de semaforizare din Capitală, atât cel de suprafaţă cât şi cel de la Metrou, fac obiectul unor verificări dispuse de Poliţia Română, în contextul recentelor accesări ilegale, potrivit unor surse autorizate.

61992213
Aproape toate documentele despre protestul din 10 august au fost declasificate

Şapte din cele opt documente referitoare la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei au fost declasificate, potrivit unor surse oficiale.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.