Corespondent Pro TV: „Jurnalul online a ajuns în atenția anchetatorilor după ce chiar băiatul de 13 ani l-ar fi distribuit unui coleg, cu puțin timp înainte de atac. El ar fi început să scrie în urmă cu câteva luni, spun anchetatorii, care au găsit acolo mesaje pline de ură, inspirate de ideologia extremistă și bazate pe superioritate rasială. Mai exact, copilul își notase că imigranții și, în general, persoanele din alte rase reprezintă un pericol pentru societate și pentru rasa albă. El a scris și că ar trebui să se răzbune pe aceștia, să îi facă să sufere. L-ar fi menționat inclusiv pe băiatul de clasa a șasea, despre care anchetatorii au stabilit că a fost ținta lui în ziua atacului, pentru că are o culoare mai închisă a pielii. Procurorii continuă acum verificările și, între timp, au terminat de percheziționat și telefonul băiatului, iar datele informatice sunt în curs de analiză, au transmis aceștia. Deocamdată, școala nu a decis dacă îl exmatriculează pe băiatul de clasa a șaptea. El este internat la Cluj, unde este evaluat psihiatric. Din discuțiile purtate cu el până acum, copilul nu a dat semne de remușcare, după cum spun procurorii.”
Mesajele de ură rasială găsite în jurnalul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și un coleg
Apar informații șocante despre elevul de 13 ani din Bistrița, care și-a atacat profesoara și un coleg, la școală. Băiatul ar fi ținut un jurnal online, în care anchetatorii au găsit mesaje pline de ură rasială și planuri de răzbunare.