”Miercurea Neagră a economiei românești”. Sute de oameni, din nou în stradă

×
Publicitate

Sute de oameni au protestat în Piaţa Victoriei, în ziua pe care au numit-o „Miercurea Neagră a economiei româneşti", după ce Guvernul a adoptat modificarea Codului Fiscal

Măsurile au fost criticate şi de sindicalişti, care vor să meargă săptămâna viitoare la Avocatul Poporului, iar opoziţia a anunţat că va iniţia o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.

Supăraţi, protestatarii s-au mobilizat pe reţelele sociale, iar miercuri seara au izbucnit şi au aruncat cu role de hârtie igienică înspre Palatul Victoria. Gestul i-a costat o amendă de câteva sute de lei.

Oamenii au scandat preț de câteva ore în Piaţa Victoriei. În jurul orei 21.00, însă, câţiva protestatari au aruncat cu suluri de hârtie igienică pe stradă.

Participant: „Le-am adus acestor guvernanţi ,care-şi bat joc de noi, hârtie igienică pentru mizeria pe care au făcut-o."

Protest Piata Victoriei

Protestatar: „Compania mea spune în felul următor: eu nu pot să-ţi măresc ţie salariul brut, pentru că peste 2 săptămâni s-ar putea ca legea să se schimbe, iar noi să rămânem cu salariul mărit."

Alt protestatar: „Aceleaşi calcule mă afectează şi pe mine. Crezi că o să-i pot spune angajatorului meu să-mi mărească salariul cu 30 la sută ca să iau acelaşi net în mână?"

Protestatar: „Aş vrea să înţeleg care a fost urgenţa, pentru că până acum nimeni nu ne-a spus care este urgenţa."

Spiritele s-au încins, iar jandarmii au legitimat aproximativ 10 manifestanţi. Unii dintre ei au primit amenzi, cuprinse între 100 şi 500 de lei.

Jandarm: „Riscă să fie sancţionat, la legea 61, articolul 2. Am relaţionat cu persoanele, am încercat să rezolvăm problema amiabil. Unii au înţeles, unii nu."

Şi pe zi, oamenii s-au strâns în Piaţa Victoriei să-şi spună pasul. Mulţi dintre cei care au participat la demonstraţie lucrează în centrul Capitalei şi au plecat de la birou în pauza de masă.

Bărbat: „Am venit din timpul nostru, din pauza noastră de masă, ca să le spunem că nu, nu suntem de acrod cu această măsură."

Protestatară: „Salariul nostru o să scadă cu cel puţin 7%. Personal, mă gândesc din ce în ce mai mult să emigrez, să plec din ţară."

Protest Piata Victoriei

De la Palatul Victoria, lucrurile se văd altfel. Premierul Tudose consideră că protestele au fost provocate de multinaţionale şi bănci.

Mihai Tudose, premier: „Tocmai am aflat acum ca nişte sucursale ale unor bănci le-au dat liber angajaţilor, pentru a putea participa la mitingul din faţă. Deci, sunteţi pe drumul cel bun. Dacă băncile sunt nervoase, chestia asta eu o felicit. Poate o să plătească şi impozite. "

Protestatară: „Ce putem să zicem, dacă un premier poate să spună aşa ceva, să dea vina pe bănci."

La demonstraţii au participat şi reprezentanţii celor mai mari sindicate din ţară.

Protest Piata Victoriei

Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa: „Suntem în situaţia în care un Guvern care a câştigat alegerile pentru salariaţi şi lucrători face nu un transfer de taxe sociale, ci o schimbare de impozitare, supraîncărcând salariatul şi transformându-l într-un sclav modern. Vom ataca la Avocatul Poporului şi vom muta manifestările acolo."

Iar opoziţia a anunţat că va iniţia, săptămâna viitoare, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.

Ludovic Orban, președintele PNL: „Guvernarea PSD pune în pericol sănătatea economiei româneşti, pune în pericol veniturile cetăţenilor români, pune în pericol nivelul de viaţă al fiecărui roman. "

Blocul Naţional Sindical, cu cea mai mare pondere a angajaţilor din mediul privat, anunţă proteste în fiecare zi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
TAROM pune în vânzare bilete începând de la 39 de euro dus-întors

TAROM pune în vânzare bilete de avion cu reduceri semnificative, începând de la 39 euro dus-întors, cu toate taxele incluse cu ocazia lansării ofertei de 1 decembrie, "Ziua Națională ne regăsește împreună'', informează miercuri compania, conform Agerpres

Demiteri la Primăria Galați după ce pe Facebook au apărut imagini cu locuinţele de serviciu pentru medici

Primarul din Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat că a demis-o pe şefa Serviciului Fond Locativ, după ce pe Facebook au fost postate de către un medic imagini cu locuinţele de serviciu destinate doctorilor,

Un vasluian acuză 4 polițiști și un jandarm de agresiune: ”M-au bătut profesionist și m-au scuipat”

Anchetă la Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui după ce un bărbat din comuna Iana i-a acuzat pe patru polițiști, printre care și șeful de post, de acte de violență.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.