Medicul Virgil Musta trage un semnal de alarmă: Persoanele nevaccinate fac mult mai frecvent forme severe de boală

62211829

Şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, dr. Virgil Musta, a atras atenţia că numărul mare al noilor infectaţi zilnic cu SARS-CoV-2 pune o presiune foarte mare pe spitale.

„Inclusiv persoanele trecute prin boală şi/sau vaccinate trebuie să respecte măsurile de protecţie (distanţare, mască) pentru a diminua circulaţia virusului şi transmiterea lui, în special către cei nevaccinaţi. Este evident şi încă o dovadă de responsabilitate şi solidaritate”, spune medicul infecţionist, într-o postare pe Facebook.

El arată că, din observaţiile medicilor de până acum, persoanele vaccinate fac foarte rar forme severe sau critice de boală, care să necesite internare în secţiile ATI, mai ales în situaţia unei patologii importante asociate.

„Persoanele nevaccinate fac mult mai frecvent forme severe de boală, astfel că la ora actuală, în Spitalul Victor Babeş Timişoara, la ATI sunt internaţi numai pacienţi nevaccinaţi, iar pe secţiile COVID-19, 95% sunt pacienţi nevaccinaţi, noi internând numai formele severe, care necesită oxigen cu debit mare. Dar, din cauza ritmului mult mai mare de infectare decât în celelalte valuri pandemice şi a formelor mai grave, nu putem externa pacienţii atât de repede pe cât ne vin alte noi cazuri”, explică dr. Musta.

O treime din populația României este vaccinată, a explicat Valeriu Gheorghiță. Doza a treia rămâne opțională


 

Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara a deschis, sâmbătă, încă o secţie cu 34 de paturi în Clinica de Pneumologie, pentru forme severe de preterapie, dar şi acestea se vor ocupa în circa două zile, iar alte posibilităţi de extindere nu mai există.
Dr. Virgil Musta spune că s-a ajuns în această situaţie din cauza ratei scăzute de vaccinare, dar şi a renunţării la respectarea unor măsuri minime de protecţie, din partea multora.

Din datele de până acum, cei mai protejaţi s-au dovedit a fi pacienţii trecuţi prin boală şi vaccinaţi, cât şi cei netrecuţi prin boală, dar vaccinaţi cu schemă completă, în sensul în care foarte rar fac forme severe şi au risc foarte mic de deces, menţionează dr. Musta.

Infecţionistul insistă şi pe recunoaşterea cât se poate de rapidă a simptomatologiei care poate sugera boala COVID-19, întrucât boala evoluează în două faze: în prima săptămână, cu semne uşoare, perioadă în care virusul se multiplică şi se declanşează mecanismele imune. La circa 50 % dintre persoanele infectate, boala se opreşte în această fază, dar la ceilalţi 50% trece în faza inflamatorie, în care se declanşează mecanisme patologice care afectează plămânii şi apoi poate evolua spre formele moderate, severe sau critice.

„Dacă simptomatologia persistă peste şapte zile sau dacă, începând cu a şaptea zi de la apariţia primelor semne (nu de la testare) apar simptome noi ca febră mare, dureri mai mari de gât, cap, torace, tuse intensă, stare de oboseală marcată, atunci nu aşteptaţi până când nu mai puteţi respira, ci trebuie să mergeţi să fiţi evaluaţi într-un serviciu medical de specialitate şi în funcţie de aceasta să extindeţi tratamentul. Nu aşteptaţi ca saturaţia de oxigen să scadă sub 93%", mai spune medicul infecţionist Virgil Musta.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62214232
Curtea de Apel din Cluj a anulat hotărârile de Guvern privind certificatul verde și prelungirea stării de alertă

Curtea de Apel din Cluj a anulat marți ultimele hotărâri de Guvern privin prelungirea stării de alertă, precum și pe cea referitoare la introducerea certificatului verde COVID. Decizia nu este însă definitivă.

62214122
Cîmpeanu: Sunt probleme la controlul cursurilor online. 50% dintre elevi au avut medii de peste 8,5, față de 10% în trecut

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus, marți, că școala online a dus la o explozie a numărului notelor mari.

62205786
Lista localităților care au depășit 6 la mie incidența. Valoarea maximă este de 18,07. Document oficial

Lista localităților care au depășit 6 la mie. Valoarea maximă a incidenței raportată în ultimele 14 zile s-a atins, la acest moment, în localitatea Zâmbreasca din judeţul Teleorman, cu 18,07 infectări la mia de locuitori.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.