Mărturiile victimelor lui Alexandru Toader, lectorul acuzat de hărțuire sexuală: „Am auzit cum a încuiat ușa”

×
Publicitate

Polițiștii și Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, încearcă să lămurească un posibil caz de hărțuire sexuală. Implicat este lectorul Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader.

Mai multe mărturii, apărute în spațiul public, ar indica un comportament nepotrivit al cadrului didactic, față de studente. Lectorul nu a răspuns solicitărilor PRO TV de a-și exprima un punct de vedere, însă tatăl său, susține că totul este o campanie defăimătoare la adresa fiului său și, indirect, a sa.

Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași verifică acuzațiile aduse lectorului Alexandru Toader de două foste studente. Tinerele susțin că, în urmă cu 3 - respectiv 2 ani -, după ce au picat examenele la drept civil, profesorul le-ar fi chemat în biroul său pentru a discuta rezultatele, dar conversațiile s-ar fi transformat în avansuri cu tentă sexuală.

Un dintre fete - în anul I la acea vreme - susține și că întâlnirea s-ar fi încheiat cu un contact intim.

Fostă studentă: „Am dat un test, mi-a zis să discutăm despre testul respectiv. Mi-a oferit o țigară să fumez, și-a aprins și dumnealui. Și acolo a avut loc contactul. Am cedat psihic. S-a întamplat, atunci, în facultate, pe la 7-8 seara.”

Fosta studentă susține că - ulterior - lectorul ar fi invitat-o și la biroul lui notarial.

Fostă studentă: „S-a apropiat și mi-a spus: „ce tot faci terapie, dacă faci un pic de sex, e clar că emoțiile tale o să scadă?!?!”.”

După scurt timp de la această întâmplare, tânara a renunțat la facultate. Până la această oră nu a depus plângere la poliție împotriva lectorului. Nici cealaltă studentă care îl acuză de fapte similare nu a sesizat vreo autoritate.

Fostă studentă: „Am auzit cum a încuiat ușa, a zis de ce tremur, mi-a oferit o țigară și mi-a zis ce facem cu examenul asta că nu prea te-ai descurcat. Am realizat că o să vină cu o propunere și l-am adus în discuție pe tatăl meu. El a spus în regulă, oare un 5 e ok. Și am spus da.”

Lectorul Alexandru Toader nu a răspuns apelurilor și mesajelor trimise de Știrile PROTV pentru a-și exprima un punct de vedere. O reacție a avut - în schimb - tatăl lui, Tudorel Toader - fost ministru al Justiției și fost rector la Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Tudorel Toader: „Indirect, este o campanie la adresa mea, purtată de către cei cărora prea mult bine le-am făcut. Nemijlocit, este un atac defăimător la adresa fiului meu, Alexandru, care, la facultate, menţine amfiteatrele pline iar la notariat îşi desfăşoară activitatea cu onestitate şi corectitudine. (...) Vom lăsă justiţia să decidă, cu încredere că demersurile judiciare faţă de aceste acţiuni defăimătoare vor clarifica lucrurile!”.

Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași: „Polițiștii s-au sesizat din oficiu, fiind demarate verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt.”

Lectorul Alexandru Toader predă drept civil studenților din anul I de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. El și-a început cariera didactică din 2017. Deocamdată el nu a fost oprit de la catedră.

Liviu Maha, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza”: „Nu avem nicio sesizare formulată, juridic nu există mecanisme care în acest moment să interzică accesul la ore sau activitatea didactică.”

După apariția acestui caz, conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a făcut un apel la studenți să sesizeze orice abatere de la etica universitară - inclusiv situații de hărțuire sexuală.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62590173
Reforma începe cu doar 10 companii din Energie și Transporturi. Statul are 83 de firme cu pierderi istorice de miliarde

Zece companii de stat, din Energie și Transporturi, vor fi reorganizate pentru început, a anunțat vicepremierul Oana Gheorghiu. Întregul plan cuprinde toate companiile care au pierderi și vor fi restructurate.

62577559
Concluziile ședinței CSAT: România trebuie să fie gata să gestioneze un război de lungă durată în apropierea granițelor

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării de la Palatul Cotroceni a ajuns la final. Membrii CSAT au stabilit că statul român trebuie să fie pregătit pentru gestionarea unui conflict armat de amploare, de lungă durată, în apropierea granițelor.

62588941
Primarul care a apărut în poze indecente cu angajata, în Bistrița-Năsăud, a fost reținut. Percheziţii la primărie și acasă

Primarul comunei Livezile din judeţul Bistriţa-Năsăud, Traian Simionca, a fost reţinut luni de poliţişti.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.