Mărturia supraviețuitorului accidentului din Munții Iezer. Ce au făcut cei cinci tineri înainte de prăbușirea în râpă | FOTO

×
Publicitate

Doi dintre cei patru tineri care și-au pierdut viața în Munții Iezer din Argeș erau logodiți. S-au rostogolit cu mașina pe teren accidentat și au fost găsiți după mai bine de 9 ore.

Plecaseră pe un drum forestier, dar s-au prăbușit peste 600 de metri în golul alpin. Singurul supraviețuitor, un tânăr de 21 de ani, se află acum la terapie intensivă în stare gravă. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă. Anchetatorii vor ajunge abia luni la epava mașinii pentru a continua cercetările.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Supraviețuitorul împreună cu ceilalți 4 prieteni au rămas peste noapte cu cortul în zona barajului Râușor. Dimineața, în jurul orei 5, au plecat spre Vârful Iezer pentru a prinde răsăritul. O oră mai târziu s-a produs tragedia.

La volan se afla un tânăr de 20 de ani, care își cumpărase mașina de teren cu doar trei zile înainte, susțin surse din anchetă.

Cristian Toma, Salvamont Argeș:Supraviețuitorul, l-am întrebat și mi-a spus că șoferul ar fi încercat să vadă puterea mașinii, a pierdut controlul volanului și s-au dus în râpă”.

Mașina s-a rostogolit de mai multe ori, aproximativ 600 de metri.

Salvatorii au găsit rând pe rând victimele și bucăți din autoturism.

Ionuț Isbășoiu, copilot Campionatul Național Offroad: „Era un drum forestier vechi, care nu mai era aplicabil, era un drum de motocicletă sau de ATV, ele aveau loc, mașina nu avea loc garantat în acea zonă. Este o zonă foarte frumoasă, dar totodată și periculoasă. Dacă nu știi traseul și încerci să mergi pe munte după o ploaie e periculos, deci trebuie să abordezi cel mai sigur traseu, cel mai bătătorit traseu, nu prin iarbă, mai ales prin iarbă unde acolo e gol alpin”.

Câteva persoane au văzut de la distanță accidentul, dar au ajuns la fața locului abia după trei ore. Pentru că nu aveau semnal, au reușit să sune la 112 în jurul orei 13:40, iar salvatorii au ajuns în zona accidentată după mai bine de o oră.

Bărbat: „Au văzut mașina de departe când mergea de-a dura, băieții de acolo care culegeau afine.”

Supraviețuitorul a fost dus cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean din Brașov.

Tânărul de 21 de ani se află la terapie intensivă și este conștient.

⁠Corina Ciubotaru, medic UPU Brașov: „Traumatism cranian, fracturi de coloană vertebrală, fractură de humerus care a necesitat intervenție chirurgicală, traumatism toraco-abdominal. Starea dânsului este în continuare gravă”.

Dintre cei care și-au pierdut viața, șoferul și una dintre fete, în vârsta de 23 de ani, erau logodiți. În mașină mai erau și un băiat de 21 de ani și o tânără de 20 de ani.

Alexandru Piedemonte, pilot offroad: „În momentul în care ești într-un gol alpin și ești cu 5 persoane în mașină și vezi că nu poți să treci, în momentul ăla îi dai pe toți jos din mașină și treci singur. Și alt sfat, nu pleci singur cu o mașină, cel puțin 2”.

Victimele au fost duse la Serviciul de Medicină Legală Argeș, la Pitești, pentru efectuarea necropsiei.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker de duminică, 24 august. Care au fost numerele câștigătoare

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc au avut loc duminică, 24 august. Loteria Română a acordat peste 20.500 de câştiguri în valoare totală de 2,15 milioane de lei.

Dosar penal după bătaia dintre români și nepalezi la o fabrică de mobilă din Baia Mare. De la ce a pornit conflictul

Poliţiştii din Baia Mare au deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, în cazul conflictului dintre muncitorii români şi nepalezi de la o fabrică de mobilă din Baia Mare.

Ionuţ Moşteanu, de Ziua Drapelului în Ucraina: „România rămâne ferm alături de Ucraina. Nu vom ceda propagandei Moscovei”

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a afirmat că România rămâne ferm de partea Ucranei şi că ţara noastră nu va ceda în faţa propagandei şi presiunilor venite dintre partidele aliniate Moscovei.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.