Mărturia fiicei unui pacient care a murit la Spitalul Sfântul Pantelimon. „Era ok, mânca. A doua zi a decedat”

×
Publicitate

Patru anchete se desfășoară în paralel în cazul morților suspecte de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală.

Au fost audiate două asistente și directoarea de îngrijiri, cea care a reclamat că mai mulți pacienți ar fi decedat din cauza administrării incorecte a unui tratament. Și corpul de control al Ministerului Sănătății și cei de la Colegiul Medicilor au început verificările. Conducerea spitalului, care face propria anchetă, respinge acuzațiile.

Directoarea de îngrijiri de la Spitalul Sf. Pantelimon, Camelia Stamatoiu, este cea care a reclamat la secretariatul spitalului că în perioada 4-7 aprilie, în secția ATI au decedat aproximativ 20 de pacienți, motivul fiind scăderea intenționată a unui tratament și anume noradrenalina.

A susținut că a primit această informație prin telefon de la o asistentă. Acum, directoarea și două asistente de la terapie intensivă au fost chemate la audieri de polițiștii de la Omoruri. La final, nu au vrut să dea detalii.

În paralel, la spital au continuat anchetele pentru decesele semnalate.

Dr. Bogdan Socea, managerul Spitalului Sf. Pantelimon: „Din analiza preliminară nu s-au constatat date care să ateste o viciere a tratamentului în secția ATI. Mortalitatea în terapie reflectă mortalitatea întregului spital, orice caz grav de pe orice secție ajunge în terapie, decedează într-un anumit timp. Pratic, raportarea de 17 cazuri nu se face la 25 de paturi, ci la 525 de paturi cât avem în spital”.

Verificări au fost demarate și de corpul de control de la Ministerul Sănătății și de Colegiul Medicilor din București. Sunt analizate dosarele pacienților decedați în perioada 4-7 aprilie la terapie intensivă. Primele date arată că au fost respectate procedurile medicale.

Prof. Dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Nu sunt elemente care să susțină aceste acuzații, dar asta nu înseamnă că nu mergem în continuare cu investigația. Oricum, ceea ce mie mi se pare intolerabil este să pui in pericol încrederea în personalul medical dacă tu ai un interes personal, nu spun că s-a întâmplat, totuși nu cred sunt elemente care să justifice aceste plângeri”.

În plângere, acuzația este că decesul pacienților ar fi fost provocat de administrarea greșită în mod intenționat a tratamentului cu noradrenalina - o soluție pentru reglarea tensiunii arteriale, pe care pacientul o primește intravenos.

Șefa secției de terapie intensivă de la Spitalul Sf. Pantelimon susține că niciunul dintre colegii ei nu ar fi capabili să le facă rău pacienților cu bună știință. Iar numărul mare de pacienți decedați, 17 în câteva zile, nu ar fi atipic pentru o secție de terapie intensivă.

Dr. Florina Pompilian, șefa secției ATI: „Faptul că s-au cuplat la modul asta 4,6,4,1,6 să zicem că față de alte perioade sunt cuplați mai mult, dar pe zi, nu este numărul maxim. Anul trecut în aceeași perioadă au fost 9 decese într-o zi. Acuzațiile sunt false. Din ziua de 4 ar fi trebuit să mă anunțe pe mine asistenta șefă de secție, deci de ce se așteaptă atâtea zile?”

După izbucnirea scandalului, rudele unor pacienți decedați în acea perioadă la spital au venit să ceară explicații.

Fiica unui pacient: „El suferea de o tumoare la plămâni de 7 zile aproape. Era ok, mânca, totul ok, a doua zi, joi la ora 3 după-masă, tatăl meu a decedat, ne-a anunțat decesul, eram aici toată familia”.

Anchetele de la Spitalul Sfântul Pantelimon scot la iveală și disputele interne, în special în raândul asistentelor de la secția ATI, după ce a fost schimbată șefa secției acum câteva luni.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62441242
Un tânăr de 23 de ani a murit într-un mall din Timişoara, la un salon de tatuaje

Un tânăr de 23 de ani, client la un salon de tatuaje dintr-un mall din Timişoara, a murit, vineri, după ce i s-a făcut rău în incinta salonului. Acolo au ajuns echipaje medicale şi poliţişti, care au constatat decesul tânărului.

62441227
Eurostat: România, cea mai ridicată rată din UE a deceselor cauzate de accidente rutiere

Numărul persoanelor din Uniunea Europeană decedate în accidente rutiere a crescut cu 4% în 2022, comparativ cu 2021, iar cea mai ridicată rată a deceselor în urma accidentelor rutiere s-a înregistrat în România (86 de morţi la un milion de locuitori).

62434874
Judecătorii au decis ca lui Cătălin Cherecheş să-i fie scăzută din condamnare perioada în care a fost fugar

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis vineri o solicitare depusă de Cătălin Cherecheş şi au dispus scăderea unui an din condamnarea de cinci ani închisoare primită de fostul primar al municipiului Baia Mare pentru corupţie.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.