Margareta Paslaru va primi Ordinul Coroana Romaniei din partea Regelui Mihai, la Castelul Peles

61321483

Cantareata Margareta Paslaru va primi Ordinul Coroana Romaniei in grad de Cavaler din partea Regelui Mihai I, duminica, intr-o ceremonie care va avea loc la Castelul Peles, a declarat artista.

Potrivit site-ului oficial al Casei Regale, Ordinul Coroana Romaniei - reinfiintat de Regele Mihai pe 30 decembrie 2011 - a fost instituit de Regele Carol I in 1881, cu prilejul proclamarii Regatului Romaniei, pentru a recompensa serviciile aduse statului. in prezent, el recompenseaza meritele cetatenilor romani si straini care contribuie substantial la dezvoltarea si consolidarea Romaniei, prin actiuni publice sau prin excelenta in profesie, pentru fapte puse in slujba statului si a natiunii.

Ordinul Coroana Romaniei are cinci grade: Cavaler, Ofiter, Comandor, Mare Ofiter si Mare Cruce. Membrii Ordinului sunt numiti pe viata. Regele si regina poarta de drept Ordinul Coroana Romaniei in grad de Mare Cruce, iar principesa mostenitoare, precum si principesele si principii Familiei Regale, in varsta de peste 18 ani, primesc de drept Marea Cruce a Ordinului.

Alaturi de Margareta Paslaru, mai multe personalitati din Romania vor fi decorate duminica la Castelul Peles. Decoratiile vor fi inmanate de principesa mostenitoare Margareta, in numele Regelui Mihai I.

Facand parte dintr-o familie de artisti - bunicul sau, Ion Dimitriu-Barlad, a fost un sculptor renumit; bunica sa canta la pian si picta in stil impresionist; matusa era balerina, iar mama, cantareata de opera -, Margareta Paslaru a mostenit, la randul ei, inclinatiile spre arta, stiind sa danseze, sa creeze costume, sa cante si sa interpreteze roluri interesante, avand adesea alaturi artisti remarcabili ce au ramas in inimile oamenilor.

Este vorba de nume mari, precum Toma Caragiu, George Maruta, Rodica Tapalaga, Maria Tanase, iar lista ar putea continua, pentru ca Margareta Paslaru a avut o cariera de peste 50 de ani, atragand ca un magnet privirile si cucerind inimile.

Anul trecut, artista si-a lansat autobiografia, "Eu si timpul". Titlul volumului a fost ales, dupa cum declara chiar Margareta Paslaru, ca urmare a obsesiei sale pentru ireversibilul Timp, ce a urmarit-o inca de la varsta de 9 ani, cand a constientizat ca "nu va mai serba niciodata 9 ani la 9 iulie". Aceasta preocupare a continuat prin cantecele compuse de-a lungul timpului: "Ceasul vrajitor" (1967), "Timpul" (1970), "Eu si Timpul" (1980). Momentul decisiv pentru alegerea titlului cartii autobiografice a ramas, insa, emotionanta redescoperire, la 69 de ani, a bustului realizat de Corneliu Medrea, ce o reprezenta chiar pe artista la 19 ani. Fotografia ce ilustreaza acest moment apare pe coperta cartii.

Margareta Paslaru

Ceremonia de la Castelul Peles face parte din seria de evenimente prilejuite de Ziua Regalitatii (10 mai), care a debutat vineri, cu Maratonul Regal, un eveniment sportiv organizat de Asociatia Corporeanima, cu sprijinul Casei Regale a Romaniei. Printre evenimentele prilejuite de Ziua Regalitatii s-au mai numarat conferinta "Rolul Monarhiei in modernizarea Romaniei", sustinuta de academicianul Dan Berindei in Aula Academiei Romane, vineri, cand a avut loc si traditionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta.

Sambata seara a avut loc un concert aniversar al Societatii Romane de Radiodifuziune, la Sala Radio. Duminica, la Castelul Peles va fi lansat si volumul aniversar "Avioanele Regelui", publicat de Editura Curtea Veche.

Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Regalitatii se desfasoara in absenta Regelui Mihai, care se afla in Elvetia, alaturi de Regina Ana, care este bolnava.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61321477
Incendiul de padure din Dornisoara, care a izbucnit vineri, a fost localizat

Un incendiu puternic a izbucnit sambata intr-o zona impadurita din muntii judetului Bacau, peste zece hectare de litiera, cioate si busteni uscati fiind cuprinse de flacari.

61321360
Incendiu violent intr-un bloc din Husi. Marturiile oamenilor care s-au salvat la timp

S-au derulat minute sinistre in centru orasului Husi, sambata dupa amiaza. Mansarda unui bloc s-a aprins ca o torta, iar cei 35 de locatari s-au temut sincer, ca vor arde de vii.

Baltata romaneasca, inlocuita cu vaca scotiana: kilogramul de muschi vandut cu 50 de euro

Baltata romaneasca are in sfarsit concurenta. Pe dealurile noastre inverzite au inceput sa pasca vacile scotiene din rasa Angus.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.