Marcel Vela a prezentat Ordonanța Militară nr. 9. Care sunt modificările

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul de Interne Marcel Vela a prezentat Ordonanța Militară nr. 9, prin care se prelungește suspenarea unor zboruri și ridicarea interdicției transportului de cereale.

Toți cei care se întorc în țară vor sta în carantină instituționalizată, a precizat, joi, ministrul de interne, Marcel Vela.

Acesta a clarificat, astfel, o confuzie care le dădea speranțe românilor din diaspora că ar putea sta izolați la domiciliu dacă vin acasă de Paște.

Ministrul a spus că mai sunt destule locuri de carantină și că dacă e nevoie vor mai fi găsite și altele, așa că mai bine ar fi să nu vină în țară, ca să nu petreacă Paștele în carantină.

Noua ordonanță militară adoptată joi, Ordonanța nr. 9, clarifică un alt aspect extrem de important care a făcut valuri săptămâna trecută în Europa. Este vorba de interzicerea exportului de grâu și alte produse cerealiere.

Citește și
coronavirus Dambovita
Situație gravă la un cămin de bătrâni din Dâmbovița. 40 de persoane au coronavirus

Prin ordonanța 9  se elimină această interdicție, pentru că, a spus ministrul Vela, România a reușit să își refacă rapid rezervele de stat, astfel încât să avem suficiente cereale până la următoarea recoltă. Totodată, noua ordonanță, stipulează obligativitatea menținerii deschise a piețelor agroalimentare în toată această perioadă, cu mențiunea că administratorii acestor piețe trebuie să se asigure că fac totul pentru respectarea distanțării sociale.

În plus, se mențin toate celelalte restricții de circulație impuse prin ordonanțele anterioare, cele care limitează deplasările doar la cele absolut esențiale.

Și, în fine, tot prin Ordonanța Militară 9, se prelungește suspendarea zborurilor către mai multe țări, pentru încă 14 zile. S-a mai reglementat prin ordonanța de astăzi situația navigatorilor care nu vor mai fi nevoiți să stea în izolare când revin în țară, decât dacă au simptome, exact ca șoferii de tiruri sau piloții de avioane. Și, la fel, măsura izolării nu se va mai aplica lucrătorilor transfrontalieri de la granița cu Bulgaria, așa cum s-a decis deja pentru cei de la frontiera cu Ungaria.

Declarațiile Ministrului de Interne:

 

-Evitați aglomerările, dacă mergeți la cumpărături și interacțiunea cu alte persoane. Nu mergeți în vizite și nu primiți oaspeți de Paște.

-Am ajuns la un acord cu BOR pentru a ne asigura că Lumina Sfântă ajunge la toți românii care își doresc asta

-Vă asigur că MAI și structurile partenere nu se relaxează îna ceastă perioadă. Zilnic vor fi la datorie jandarmi, polițiști pompieri și toți angajații altor unități partenere îna ceastă perioadă.

-Astăzi am semnat și am prezentat premierului ordonanța militară nr. 9.

-Am prelungit suspendarea zborurilor spre și dinspre Marea Britanie, Irlanda de Nord, SUA, Belgia, Olanda, Turcia, Iran , Italia, Franța și Germania.

-Excepția la normele de izolare pentru navigatori. Dacă nu prezintă simptome ale Covid-19, toate echipajele îndeplinesc aceleași condiții ca șoferii camioanelor de marfă.

-O altă prevedere este legată de lucrătorii transfrontalieri de la frontiera cu Bulgaria, care sunt exceptați e la izolare dacă nu prezintă simptome ale Covid-19.

-Piețele rămân deschise și în această perioadă, cât timp sunt respectate ordonanțele militare.

-Interzicerea exportului de grâu și a unor produse derivate impusă în ordonanța anterioară își încetează valabilitatea. Nu mai e interzis acest export.

- Avem disponibile încă 13.254 de locuri de carantină. Carantina la domiciliu e valabilă în ultima fază, ceea ce nu este valabil acum.

---

Textul integral al ordonanței militare nr.9

Art. 1. – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Turcia și Iran și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 18 aprilie 2020.

(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Italia și din această țară către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 19 aprilie 2020.

(3) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Franța și Germania și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21 aprilie 2020.

(4) Măsurile prevăzute la alin.(1) și (3) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizărilor tehnice
necomerciale.

Art. 2. – (1) Se exceptează de la măsurile de izolare la domiciliu sau de carantinare lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Bulgaria, nu prezintă simptome asociate COVID-19.

(2) Prin lucrător transfrontalier se înțelege persoana care face dovada că locuiește și lucrează într-o rază de 30 km de o parte sau de alta a frontierei de stat româno-bulgare, calculată de la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei deschis traficului de persoane, și care se reîntoarce la locuință cel puțin o dată pe săptămână.

(3) Punctele de trecere a frontierei de stat româno-bulgare prin care se permite intrarea în România în condițiile alin. (1) sunt următoarele: Giurgiu-Ruse și Calafat-Vidin.

(4) Prin punctele de trecere a frontierei de stat româno-bulgare prevăzute la alin.

(3) se permite și intrarea/ieșirea lucrătorilor transfrontalieri cu mașini și utilaje agricole.

(5) În cazul nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (2), persoanele în cauză intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.
(6) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. – (1) La efectuarea schimbului de echipaj, la bordul navelor de navigație interioară care arborează pavilion român și la bordul navelor maritime indiferent de pavilionul pe care îl arborează, aflate în porturile românești, personalul navigant
trebuie să prezinte autorităților competente „certificatul pentru lucrătorii din transportul internațional” stabilit de către Comisia Europeană în anexa nr.3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Libere (Green Lanes) în cadrul
Liniilor directoare referitoare la măsurile de management al frontierelor pentru protecția sănătății și asigurarea disponibilității bunurilor și serviciilor esențiale - C(2020) 1897 din 23.03.2020.

(2) Personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, și care nu prezintă simptome asociate COVID-19, nu se supune măsurilor de carantinare în spații special amenajate sau la bordul navei ori măsurilor de izolare la domiciliu, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului prevăzut la alin.(1) și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri.

(3) La efectuarea schimbului de echipaj la bordul navelor maritime, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, aflate în porturile românești, personalul navigant trebuie să fie în prealabil testat pentru COVID-19, indiferent de zona din care acesta provine, de personalul direcției de sănătate publică ce își desfășoară activitatea în portul respectiv.

(4) Personalul navigant maritim, prevăzut la alin.(3), care nu prezintă simptome asociate COVID-19, va fi transportat dinspre/spre punctele de trecere a frontierei, indiferent de mijlocul de transport utilizat, pe ruta cea mai scurtă și fără întreruperi.

Personalul navigant maritim și cel care îi asigură transportul trebuie să folosească echipamente individuale de protecție împotriva COVID-19.

(5) În vederea efectuării schimbului de echipaj, agentul navei maritime sau angajatorul personalului navigant maritim, după caz, are obligația să asigure personalului navigant, următoarele:

a) testarea pentru COVID-19;
b) echipamentul individual de protecție împotriva COVID-19, pe timpul
transportului prevăzut la alin.(4);
c) certificatul prevăzut la alin.(1).

(6) Personalul navigant român, maritim și fluvial, care se repatriază și care la intrarea în țară nu prezintă simptome asociate COVID-19, se supune măsurilor de izolare la domiciliu, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului prevăzut la alin.(1) și a unei declarații pe propria răspundere, al cărui model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, privind utilizarea
continuă a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19 pentru deplasarea de la navă la locația unde poate fi contactat în următoarele 14 zile.

(7) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 4. – Prevederile alineatului (2) al articolului 7 și ale articolului 9 din Ordonanța militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 24 martie 2020, își încetează aplicabilitatea.

Art. 5. – Alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanța militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 10 aprilie 2020 se modifică și va avea următorul
cuprins:

„(1) Pe perioada stării de urgență piețele agroalimentare rămân deschise, cu obligația administratorilor de a organiza activitățile în baza actelor normative incidente, prin adoptarea de măsuri de protecție împotriva răspândirii COVID-19, care să se refere cel puțin la purtarea de mănuși și măști, precum și la păstrarea
distanței sociale, atât la intrarea în piață, cât și în interiorul acesteia.”

Art. 6. – Prevederile alineatului (2) al articolului 3, articolelor 7 și 8, literei d)a alineatului (1) al articolului 21, precum și anexa nr.2 la Ordonanța militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 10 aprilie 2020, își încetează aplicabilitatea.

Art. 7. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin
Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru măsurile prevăzute la art.1;

b) Poliția de Frontieră Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art.2;

c) Autoritatea Navală Română şi direcțiile de sănătate publică, pentru măsurile prevăzută la art.3;

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art. 1 – 3 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările
ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin. (1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 8. – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin două zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

---

Marcel Vela a explicat, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, că a fost încheiat un nou acord cu Patriarhia Română potrivit căruia slujbele religioase se vor desfăşura sub îndrumarea BOR şi conform ordonanţelor în vigoare, fără participarea credincioşilor în biserici sau în curtea acestora.

"Slujbele religioase din noaptea de înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din Ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanţarea fizică fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult", a declarat Vela.

Ministrul de Interne a precizat că pâinea în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paşti (sfinţită joi, 16 aprilie 2020), va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie, vineri, 17 aprilie 2020, şi sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 8,00 - 17,00, şi în prima zi de Paşti, între orele 6,00 - 12,00, la solicitarea credincioşilor.

De asemenea, în spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele MAI aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.

"Structurile coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne (Poliţie, Poliţie de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie locală) şi cadrele Ministerului Apărării Naţionale vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare privind eliminarea riscului de răspândire a noului coronavirus", a mai spus Marcel Vela.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Ministrul de Finanțe, despre rectificarea bugetară: ”Nu s-a tăiat de nicăieri”
Ministrul de Finanțe, despre rectificarea bugetară: ”Nu s-a tăiat de nicăieri”

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că, în urma rectificării bugetare, ”nu s-a tăiat de nicăieri”, iar mai multe ministere au primit bani în plus.

Situație gravă la un cămin de bătrâni din Dâmbovița. 40 de persoane au coronavirus
Situație gravă la un cămin de bătrâni din Dâmbovița. 40 de persoane au coronavirus

Vin vești îngrijorătoare de la un centru pentru bătrâni din Dâmbovița. 40 de persoane de acolo au fost infectate cu noul virus.

Acordul MAI cu Patriarhia a fost modificat. Slujbele se vor desfășura fără credincioși
Acordul MAI cu Patriarhia a fost modificat. Slujbele se vor desfășura fără credincioși

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat miercuri seara modificarea acordului încheiat între Biserica Ortodoxă Română şi MAI privind sărbătorile pascale.

Ședință de Guvern de 4 ore. Ministrul Marcel Vela nu a participat
Ședință de Guvern de 4 ore. Ministrul Marcel Vela nu a participat

Ședința de Guvern de miercuri seară s-a încheiat după patru ore, iar la discuții nu a participat și Ministrul de Interne Marcel Vela. 

Recomandări
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug

Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Liderii pro-europeni au fost duminică la consultări cu președintele Klaus Iohannis, care a amânat să anunțe propunerea de premier.  

Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”
Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”

“Doar iau ceva repede din magazin și gata”. Asta și-au spus încrezători majoritatea românilor, în ultimul weekend dinaintea Crăciunului. Apoi s-au trezit la capătul numeroaselor cozi, formate de alți optimiști ca ei.  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.