Mama fetiței ucise și incendiate a fost audiată pentru prima dată după șocul emoțional suferit

×
Publicitate

Mama fetiței ucise din Arad a fost chemată la audieri în această dimineață. Sunt primele discuții pe care le are cu anchetatorii, după tragedie, pentru că a fost nevoie să fie stabilizată emoțional, din cauza șocului suferit.

Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a constituit, astăzi, parte civilă în proces. Ea a venit la audieri însoțită de avocat, dar și de un psiholog, care să o asiste în timpul discuțiilor. Asta pentru că i s-a explicat modul în care fiica ei și-a pierdut viața.

Imediat după ce partenerul ei a fost ridicat de polițiști pentru omor, atât ea, cât și cei doi copii care i-au rămas, au fost internați într-un centru de protecție.

Femeia era la maternitate când iubitul i-a omorât fetița de 4 ani, apoi i-a abandonat trupul lângă un cimitir și i-a dat foc.

Anchetatorii se pregătesc să trimită dosarul în instanță.

Autoritățile au anunțat că femeia nu va fi pusă sub acuzare și nici nu se va cere decăderea din drepturile părintești. Este însă, în continuare, într-o stare fragilă și va mai dura până când își va reveni.

Erika Stark, director DGASPC Arad: "Din observațiile noastre, s-a purtat foarte bine cu copiii. Este grijulie față de copii. Considerăm că este o mamă care își îngrijește copiii. Noi nu putem pune întrebări să încurcăm ancheta. Noi ne facem treaba pe asistență socială, pe suportul pe care trebuie să-l dăm mamei să depășească situația."

Tânăra în vârstă de 28 de ani era în proces cu tatăl biologic al primilor copii pentru neplata pensiei alimentare.

Oana Lăzărescu, avocat mamă: "Au pe rolul judecătoriei din Buzău un proces încă din anul 2020 de stabilire a domiciliului și plata pensiei de întreținere. Știu că tata nu s-a ocupat de cei doi copii, deși a fost în Arad acum o lună, i-a cerut mamei să-i ducă cu trenul la Buzău, iar ceea ce declară el din informațiile de la clienta mea, nu sunt veridice."

Astăzi, bărbatul care a omorât-o pe fetiță de 4 ani a primit prima vizită în arest. A fost vizitat de sora lui, timp de două ore.
 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62222706
Accident rutier grav în Teleorman. Două persoane au murit

Două persoane au murit, joi după-amiază, într-un accident care a avut loc la intersecţia DN 6 cu DJ 612A, în localitatea Roşiori de Vede, informează Agerpres, care citează ISU Teleorman. 

62162369
Un bărbat care trebuia să fie în carantină în Oradea, găsit de jandarmi în gara din Arad. Unde voia să meargă

Un bărbat care trebuia să fie în carantină în Oradea, deoarece revenise dintr-o ţară cu risc epidemiologic ridicat, a fost găsit de jandarmi în gara din Arad, el susţinând că dorea să meargă la o slujbă la o mănăstire.

62221035
Surse: Nicușor Dan nu ar fi fost lăsat să intre în Guvern, pentru că nu este vaccinat. Explicația primarului

Primarul general al Capitalei nu ar fi putut intra, joi, în sediul Guvernului pentru că nu este vaccinat, conform unor surse politice. Edilul a spus că nu acesta ar fi fost motivul. 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.