Așadar, nu mai este o discuție „dacă" ci „de la ce vârstă".
Studiul arată un consens: 6 din 10 români spun DA fără rezerve , iar dacă îi adăugăm și pe cei care înclină spre această idee, ajungem la peste 80%. Cu alte cuvinte, românii își doresc intervenție și reguli.
Dar că în orice dezbatere sunt și opinii contra. 12,2% de români sunt total împotrivă, iar 2,1% dintre cei care au participat la studiu nu știu sau nu răspund.
Oricum, întrebarea nu mai este dacă impunem o limită, ci de unde începe ea. Aici apar diferențele: Care e vârsta potrivită?
Cea mai susținută variantă este de 16 ani ca prag minim - 28% dintre români sunt de acord, 17% ar merge chiar mai departe - 18 ani. Iar aproximativ 16% spun că 14 ani ar fi suficient.
Dragoș Stanca, expert media: „Părinții trebuie să înţeleagă că social media e la fel de dăunătoare ca şi fumatul. A-ţi ignora copilul în social media ore în şir e ca şi cum nu ţi-ar păsa că la 10 ani fumează 2,3 pachete de ţigări pe zi. Este în primul rând o responsabilitate individuală, sigur că intervenţia statului este de salutat. Fără cooperarea sinceră şi onestă a companiilor big tech care operează aceste reţele sociale, efectul nu va fi vizibil, e ca şi cum am interzice fumatul dar am permite în continuare companiilor să-şi comercializeze produsele de tutun nestingherit''
Și poate cel mai important lucru: nu vorbim despre o opinie politică. Indiferent dacă sunt votanți PNL, PSD, USR sau AUR, ideea este comună - copiii trebuie protejați în mediul online.
Specialiștii spun că acest nivel de susţinere oferă legitimitate pentru intervenția statului. Și în timp ce mai toate țările europene, cum ar fi Spania, Portugalia, Grecia, Slovenia au deja proiecte prin care le vor interzice copiilor sub 15 ani accesul pe rețelele de socializare la noi, pare blocat. România așteaptă acordul Comisiei Europene. În acest moment, proiectul Legii Majoratului Digital care a trecut de Senat urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților - for decizional.