A inceput judecarea pe fond a dosarului Colectiv. Parintii victimelor, fata in fata cu patronii clubului

×
Publicitate

Intr-unul din cele mai importante dosare penale din Romania, cel care vizeaza tragedia din Clubul Colectiv, marti au ajuns in fata judecatorilor cei 3 patroni ai clubului - inculpati pentru ucidere din culpa si vatamare corporala.

Unii dintre parintii celor 64 de tineri, care au ars in incendiul de la ''Colectiv'', au trecut prin emotii puternice marti la judecatoria sectorului 4. A fost pentru prima data cand au stat fata-n fata cu cei 3 patroni ai clubului, pe care ii considera vinovati de moartea copiilor lor, cu pirotehnistul care a montat artificiile si cu cei doi sefi ai acestuia.

Judecatorul vrea insa sa anexeze la acest dosar si cauza in care este judecat fostul edil Cristian Popescu Piedone.

In boxa acuzatilor s-au aflat pirotehnistul care a montat artificiile de la care a pornit incendiul, precum si cei doi directori ai firmei care a organizat spectacolul pirotehnic.

Dosarul a fost trimis in instanta de Parchetul General pe 28 aprilie 2016, iar timp de aproape 10 luni procesul s-a desfasurat in camera preliminara.

Procesul pe fond in dosarul Colectiv a inceput marti la Judecatoria Sectorului 4. Cei 3 patroni ai clubului sunt acuzati de ucidere din culpa, vatamare corporala, dar si ca nu au luat masurile legale de securitate si sanatate in munca.

In acelasi dosar, au fost chemati in instanta si artificierul si sefii acestuia. In urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015, si-au pierdut viata 64 de tineri.

Pe 28 aprilie 2016, procurorii Parchetului General i-au trimis in judecata pe patronii clubului Colectiv, pe administratorii firmei care au instalat artificiile folosite in seara concertului din 30 octombrie 2015 si pe unul dintre pirotehnicienii acestei firme care a fost prezent in club.

Acestia sunt acuzati de ucidere din culpa in forma agravata, vatamare corporala din culpa in forma agravata si neluarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca. In plus, patroana firmei de artificii va fi judecata si pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de inscrisuri.

De asemenea, SC Colectiv Club SRL si SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise in judecata pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, in forma agravata.

Patronii clubului Colectiv, George-Alin Anastasescu, Paul-Catalin Gancea si Costin Mincu sunt acuzati ca "au incurajat si permis accesul unui numar de persoane mult peste limita admisa a clubului, in conditiile in care spatiul nu era prevazut cu mai multe cai de evacuare in caz de urgenta, precum si desfasurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) in incinta acoperita a clubului situat pe strada Tabacarilor nr. 7, sector 4, Bucuresti, in conditiile amenajarilor interioare improprii unor astfel de activitati, caracterizate prin existenta unor materiale usor inflamabile, montate cu incalcarea dispozitiilor legale si pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor si pentru izolare fonica pe stalpii de sustinere, pereti si tavan, spuma poliuretanica neignifugata), cu consecinta producerii unui incendiu in seara zilei de 30.10.2015 si mortii a 64 de persoane".

Daniela Ioana Nita este acuzata ca "in calitate de administrator al S.C. Golden Ideas Fireworks Artists S.R.L., a procurat de la societatea Enigma Firework Limited din Bulgaria produse pirotehnice «fantana de scena», neinsotite de fise tehnice, care, in conformitate cu instructiunile de utilizare redate in limba bulgara pe eticheta fiecarui produs, dar netraduse, trebuie utilizate numai in spatiu deschis si amplasate in pozitie verticala, pe un suport stabil si plat, si, in aceste conditii, fara efectuarea vreunui minim instructaj privind modul de folosire al produselor pirotehnice si fara un instructaj privind noul loc de munca (incinta clubului Colectiv), i-a insarcinat pe pirotehnistii Moise Marian si Zaharia Viorel sa monteze si sa actioneze la data de 30.10.2015 elementele pirotehnice intr-un spatiu inchis, respectiv incinta clubului Colectiv, cunoscand faptul ca la evenimentul organizat vor fi prezente numeroase persoane”.

Unul dintre angajatii firmei de artificii, Viorel Zaharia, este judecat si el pentru ucidere din culpa, in forma agravata, avand ca urmare decesul mai multor persoane si vatamare corporala din culpa.

Mihai Cristian Nita este judecat pentru favorizarea faptuitorului, "constand in aceea ca, ulterior producerii incendiului din data de 30.10.2015 in incinta clubului Colectiv, fiind director la S.C. Golden Ideas Fireworks Artists S.R.L, impreuna cu Nita Daniela Ioana si Moise Adriana, administrator respectiv salariata la aceeasi societate, au procedat la distrugerea si sustragerea de documente ce constituie probe in cadrul procesul penal, pentru a impiedica sau ingreuna cercetarile in cauza, precum si cu scopul de a ajuta pe salariatii Zaharia Viorel si Moise Marian sa nu fie trasi la raspundere penala".

Procurorii continua cercetarile, intr-un dosar disjuns, fata de artificierul Marian Moise, pentru ucidere din culpa si vatamare corporala. Marian Moise a fost trimis de firma Golden Ideas Fireworks Artists sa puna artificiile in clubul Colectiv, la concertul trupei Goodbye to Gravity. Ancheta in cazul sau a inceput mai tarziu pentru ca acesta a fost ranit in urma incendiului.

In urma incendiului din clubul Colectiv si-au pierdut viata 64 de persoane, intre care 27 in noaptea tragediei si 37 ulterior, in spitale din Bucuresti si din strainatate, printre acestia fiind fotografi, artisti, olimpici si studenti straini.

Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit in timpul unui concert sustinut in clubul Colectiv de trupa rock bucuresteana Goodbye to Gravity, care isi lansa albumul ”Mantras of War”. Solistul Andrei Galut este singurul membru al trupei care a supravietuit tragediei.

“Spectacolul a debutat la ora 22.00, iar primele artificii au fost lansate concomitent cu prima melodie interpretata de artisti. Cea de-a doua transa de artificii a fost lansata la ora 22:31:59, la sfarsitul interpretarii unei melodii. Particulele incandescente ale articolelor pirotehnice au depasit cu mult limita scenei, lovind acelasi stalp din structura clubului, tapetat cu spuma poliuretanica, neignifugata, cofrata piramidal, situat in stanga scenei, precum si persoanele aflate in primele randuri, chiar dincolo de aliniamentul stalpilor din beton. Datorita configuratiei tavanului si a dispunerii buretelui, temperatura la tavan a crescut, generand degajarea de materii volatile. In plan orizontal, procesul de ardere a avut o evolutie radiala si pulsatorie, pornind dinspre zona focarului initial, determinata de configuratia grinzilor de la tavan, pe care il delimitau in caroiaje (casete/celule) care prezentau si suprafete verticale, constituind acceleratorul incendiului”, au scris procurorii in actul de sesizare a instnatei.

Izbucnirea incendiului si mai ales dezvoltarea sa cu rapiditate la nivelul tavanului au surprins toate persoanele aflate in club. Din cauza aglomeratiei, iesirea din club s-a blocat, multi oameni au fost blocati la pamant intre usile duble si primele randuri de persoane, alte persoane aflate mai in spate fiind evacuate prin escaladarea celor cazuti.

In dosarul Colectiv s-au constituit parti civile 139 de persoane, 11 spitale si cinci institutii.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Ce le-a spus Melescanu liderilor europeni, la Bruxelles, despre proteste: Prin OUG 13 a fost incriminat abuzul in serviciu

Ministrul de Externe, Teodor Melescanu, aflat la Bruxelles, a relatat, luni, intr-un interviu la Adevarul Live, ca i-a spus vicepresedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, ca, de fapt, prin OUG 13 a fost incriminat abuzul in serviciu.

CSM a respins solicitarea MJ privind avizarea OUG de modificare a Codurilor penale, dupa ce a ramas fara obiect

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a analizat solicitarea Ministerului Justitiei de avizare a Ordonantei de Urgenta prin care a fost abrogata ordonanta vizand modificarea Codurilor penale.

Accident grav langa Bucuresti. O femeie a murit, iar doua fetite sunt grav ranite

 Impact violent cu urmari dramatice, luni seara, in apropiere de Bucuresti. O soferita a murit, iar fiica ei si o alta fetita au fost grav ranite, dupa ce masina in care se aflau s-a izbit de o autoutilitara.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen: „Fluvii precum Dunărea, Rinul sau Garonne dispar sub ochii noștri”. Mesaj despre criza climatică

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranaţionaliştilor" şi "antieuropenilor", în cadrul discursului său privind starea Uniunii de miercuri, din plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

Surse: Nicușor Dan ar putea desemna direct noul premier. Partidele nu ar fi fost convocate încă la consultări

Președintele Nicușor Dan nu ar fi convocat, până miercuri la ora 10:00, nici consultări informale, nici oficiale cu liderii partidelor pentru desemnarea unui nou premier.