MAE cere explicaţii postului public german ZDF, din cauza unui articol despre Unire

61864077

Diplomaţia de la Bucureşti cere clarificări Berlinului după publicarea în Germania unui articol de presă despre Marea Unire.

Ministerul Afacerilor Externe consideră că articolul de presă publicat de Agenţia Germană de Presă (DPA) şi preluat de postul public de televiziune german ZDF cu privire la aniversarea Centenarului Marii Uniri nu reflectă adevărul istoric, conţine erori grave şi o abordare tendenţioasă, precizând că, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri la cele două redacţii în vederea oferirii clarificărilor necesare şi solicitării rectificării celor prezentate.

Într-un comunicat transmis marţi AGERPRES, MAE arată că elementele prezentate în articolul de presă indică o necunoaştere a istoriei şi punctează faptul că la Adunarea Naţională de la Alba Iulia au participat reprezentanţii tuturor partidelor, confesiunilor religioase şi stărilor sociale, iar rezoluţia adoptată a fost semnată mai întâi de reprezentanţii minorităţii germane din Transilvania şi Bucovina.

"Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu consternare de articolul de presă publicat de Agenţia Germană de Presă (DPA - Deutsche Presse Agentur) şi preluat de postul public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen) cu privire la aniversarea Centenarului Marii Unirii, care nu reflectă adevărul istoric, respectiv manifestarea de voinţă a Transilvaniei de unire cu România. Dincolo de abordarea tendenţioasă care reiese din titlul articolului, elementele prezentate indică o lipsă de cunoaştere a istoriei şi o ignorare voită a realităţilor istorice. La 1 decembrie 1918, 100.000 de persoane au hotărât Unirea cu România, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase şi a tuturor stărilor sociale. Documentul adoptat la Alba Iulia, respectiv Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia, a fost semnat mai întâi de reprezentanţi ai minorităţii germane din Transilvania şi Bucovina", precizează MAE în comunicat.

Ministerul de Externe arată că erorile grave pe care le conţine ştirea de presă menţionată aduc atingere adevărului istoric şi subliniază că, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, se fac demersuri pe lângă cele două redacţii pentru a oferi clarificări şi a rectifica cele prezentate iniţial.

"Erorile grave pe care le conţine ştirea de presă menţionată, din necunoaştere sau rea intenţie, aduc atingere adevărului istoric şi prevederilor Tratatelor de pace de la Versailles (1919) şi Trianon (1920), iar orice încercare de prezentare trunchiată sau denigrare a semnificaţiei acestui moment este un act care contravine principiilor fundamentale ale misiunii mass-media de informare corectă şi obiectivă a publicului. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri pe lângă redacţia Agenţiei Germane de Presă (DPA - Deutsche Presse Agentur), respectiv a postului public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen) în vederea oferirii clarificărilor necesare şi solicitării rectificării celor prezentate", se mai arată în comunicatul MAE.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62006087
Captură impresionantă de țigări, la Galați. Unde erau ținute

40.000 de pachete de ţigări de contrabandă, ascunse în caroseria a patru autoutilitare, au fost confiscate marți seară de poliţiştii din Galaţi.

62006048
Ce riscă profesorul care și-a dus elevii într-o excursie de 2 zile fără cazare. Starea copiilor

Cazul celor 22 de copii din Olt care au dormit de centenar în catedrala din Alba Iulia, pentru că nu aveau cazare, stârneşte indignarea ministrului Educaţiei.

62006037
Străzile din Buşteni, invadate de urşi după lăsarea întunericului

Urşii n-au de gând să hiberneze şi continuă să se plimbe prin oraşe.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.