Locuitorii din Târgu Mureș au luat cu asalt patinoarul în aer liber. ”Mă bucur că pot să fiu aici”

×
Publicitate

Este o vreme perfectă pentru a aluneca pe gheață, iar în mai multe orașe din țară au fost deschise patinoare în aer liber.

 

Dar, pe lângă patine, oamenii trebuie să fie echipați cu mască de protecție. Și nu trebuie să uite că distanțarea fizică este obligatorie.

Cu asemenea momente artistice au fost întâmpinați cei care au luat parte la deschiderea patinoarului în aer liber din Târgu Mureș.

Nu puțini au fost oamenii dornici să alunece pe gheață, așa că responsabilii au insistat ca toți cei prezenți să respecte măsurile sanitare.

"Doamnelor și domnilor, vă rugăm să păstrați distanța și să purtați masca".

Regulile nu le-au știrbit însă entuziasmul.

Tânără: "Gheața e foarte bună și e fain, mă bucur că pot să fiu aici".

Bărbat: "Am așteptat să ieșim la aer, chiar dacă cu mască, dar suntem la aer".

Numărul persoanelor care pot patina în același timp este limitat, astfel încât să nu fie aglomerație pe gheață. Iar în vestiare există termometre și dezinfectant.

 

De patinoar se bucură și jucătorii de hochei

 

De patinoarul din cetate, care se întinde pe 600 de metri pătrați, se pot bucura și jucătorii de hochei din oraș.

Băiat: "Noi trebuia să mergem la Carta trei ore încolo, trei înapoi și o ora pe gheață și nu era bine".

Fată: "Din păcate, în România nu există în multe locuri patinoare, dar poți să faci sport de performanță. Sunt mulți copii cărora le place să patineze".

Antrenor hochei: "Suntem mândri că putem practica hocheiul, chiar dacă nu sunt dimensiuni perfecte pentru hochei, dar asta este".

Clădirea în care ar trebui să fie un patinoar acoperit stă nefolosită de 12 ani.

Soos Zoltan, primar Târgu Mureș: "Patinoarul acoperit este în proprietatea Ministerului Sportului, o să solicităm anul viitor să intre la oraș, o să încercăm să finalizăm cât se poate de repede investiția".

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62164957
Pandemia a redus la jumătate numărul românilor care se întorc acasă de sărbători. ”Stăm la masă cu părinții”
Pandemia și-a pus amprenta pe un obicei al românilor plecați peste hotare. De teamă sau din cauza restricțiilor, nu se mai întorc acasă de sărbători în număr la fel de mare ca în vremuri obișnuite.
62164955
Muniții descoperite în urma unor percheziții din Buzău. O armă automată, găsită într-o sacoșă
Se complică lucrurile în cazul celor doi bărbați din Buzău reținuți după ce polițiștii au găsit în mai multe locuințe zeci de cartușe.
62164954
Un TIR încărcat cu marmură a ajuns într-un șanț. Un băiat de 8 ani a fost rănit
A fost dat peste cap traficul sâmbătă seară pe Valea Oltului, după ce un TIR încărcat cu marmură a ajuns într-un șanț, la ieșire din localitatea Brezoi din Vâlcea.