Cutremure devastatoare în Turcia și Siria. Peste 7.300 de morți și zeci de mii de răniți. GALERIE FOTO și VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Bilanțul cutremurelor care au afectat grav Turcia și Siria crește dramatic de la o oră la alta. 

Până acum, numărul morților a trecut de 7.300 și sunt și peste 35.000 de răniți. Salvatorii caută neîncetat supraviețuitori sub dărâmături. 

Președintele turc a decretat stare de urgență timp de trei luni pentru zece orașe grav afectate de cutremure. 

Desfășurarea evenimentelor:

 

23:22 Franţa va trimite un spital de campanie şi 83 de salvatori suplimentari în Turcia, țară grav afectată de cutremurele puternice care au avut loc în ultimele două zile.

„Spitalul mobil va fi autonom pentru minim 15 zile şi va putea asigura, pe lângă alte îngrijiri mai uşoare, 10 până la 15 intervenţii chirurgicale pe zi", au precizat într-un comunicat pompierii din Gard, sudul Franţei, conform AFP. (Detalii AICI)

23:16 Se estimează că cel puțin 7.366 de persoane au fost ucise în Turcia și Siria după cele două cutremure produse luni.

Citește și
cutremur turcia 6 februarie
Catastrofă umanitară. Filmul evenimentelor din ziua marelui cutremur care a lovit Turcia și Siria

Numărul celor uciși în Siria, aflată sub controlul rebelilor, a crescut la 1.120 în ultimele momente și cel puțin 812 persoane au murit în zonele guvernamentale.

În Turcia, s-a confirmat că au murit 5.434 de persoane, conform Sky News.

23:02 Rishi Sunak, premierul Marii Britanii, "a promis sprijinul ferm al Marii Britanii" președintelui turc Recep Tayyip Erdogan în timpul unei convorbiri telefonice din această după-amiază, anunță Sky News.

Premierul și-a exprimat "profundele condoleanțe pentru pierderea tragică de vieți omenești și a promis sprijinul ferm al Regatului Unit", a precizat Downing Street.

Erdogan i-a mulțumit pentru "solidaritatea" Marii Britanii, după ce o echipă britanică de căutare și salvare formată din 77 de persoane a sosit astăzi în Turcia.

21:55 Cancelarul german Olaf Scholz i-a promis președintelui turc Tayyip Erdogan un sprijin pe măsură în continuare pentru a face față dezastrului provocat de cutremure, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german după ce cei doi lideri au discutat la telefon, conform The Guardian

21:45 Circa 7.500 de soldați turci acționează în regiunea afectată de cutremur pentru a ajuta la operațiunile de salvare, a anunțat, marți, ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar.

Akar a mai spus că miercuri se vor adăuga alți 1.500 de soldați și că 75 de avioane militare au fost trimise în regiune.

Un total de nouă batalioane de comando au sosit în regiune din vest și patru batalioane de comando din Cipru vor veni și ele în regiune, a mai spus Akar, informează CNN.

21:34 Salvatorii români au scos doi soți și pe copilul acestora de sub dărâmăturile unui bloc de 9 etaje. Micuțul era mort (Detalii AICI

21:24 Ministrul sirian de Externe, Faisal Mekdad, a cerut țărilor europene să trimită ajutoare, în ciuda sancțiunilor europene.

Într-un interviu acordat televiziunii libaneze Al Mayadeen TV, Mekdad a declarat că sancțiunile impuse țării sale nu sunt o scuză pentru a evita trimiterea de ajutoare în Siria, țară afectată de cutremur.

Oficialii sirieni au susținut de mult timp că sancțiunile occidentale au afectat eforturile de reconstrucție în zonele în care conflictul de 12 ani s-a atenuat. SUA și națiunile europene au declarat că sancțiunile au ca scop să exercite presiuni asupra guvernului sirian pentru un proces politic care ar putea pune capăt conflictului.

20:55 Numărul persoanelor care au murit în Turcia și Siria a crescut din nou. Bilanțul total al morților este acum de 7.266 de persoane.

Acest lucru vine după ce ministrul turc al Sănătății a confirmat că 5.434 de persoane au fost ucise numai în această țară, informează Sky News. Cel puțin 35.626 de persoane au fost rănite în ambele țări.

20:26 Regele Charles al III-lea al Marii Britanii și-a exprimat "gândurile și rugăciunile sale speciale" cu toți cei afectați de cele două cutremure puternice care au lovit luni Turcia și Siria.

Monarhul britanic i-a transmis un mesaj președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, în care i-a transmis că el și regina consoartă Camilla au fost "foarte șocați și profund întristați" de vestea cutremurului din sud-estul Turciei.

"Nu pot decât să încep să îmi imaginez amploarea suferinței și a pierderilor ca urmare a acestor tragedii îngrozitoare și am dorit în mod special să transmit cele mai profunde și sincere condoleanțe familiilor tuturor celor care și-au pierdut apropiații", a spus regele Charles al III-lea, potrivit Sky News.

20:13 Cel puțin 5.775 de clădiri s-au prăbușit în 10 provincii din Turcia, după primul cutremur de luni, cu magnitudinea de 7,8 grade, potrivit lui Orhan Tatar, directorul general al Agenției de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență din Turcia (AFAD).

Tatar a precizat că, în total, 60.217 persoane ajută la operațiunile de salvare în 10 provincii din Turcia, notează CNN.

 
19:58 Numărul persoanelor afectate în Turcia și Siria în urma celor două cutremure puternice ar putea fi de 23 de milioane sau mai mult, potrivit evaluărilor preliminare ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). 

19:48 Cel puțin 125 de replici cu magnitudinea de 4,0 sau mai mare au avut loc de la cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a lovit luni dimineață, ora locală, sudul Turciei, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite.

Replicile s-au întins pe o suprafață de peste 400 de kilometri de-a lungul zonei de falie care s-a fisurat în sudul Turciei, orientată de la sud-vest la nord-est și care se întinde de la Marea Mediterană, în largul coastei nordice a Siriei, până în provincia Malatya.

19:34 Reuters relatează că incendiul din portul Iskenderun, situat la Marea Mediterană, a fost stins, anunță Ministerul turc al Apărării. După cutremurul de luni, zeci de containere s-au răsturnat și au luat foc. 

19:10 Cel puțin 6.326 de persoane din Turcia și Siria au fost ucise în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 care a lovit luni regiunea.

Marți, bilanțul victimelor a urcat la 4.544 de morți în Turcia, unde zece provincii au fost afectate, potrivit Agenției turce pentru gestionarea dezastrelor și a situațiilor de urgență (AFAD).

Numărul celor uciși în Siria este de peste 1.782: Mai mult de 970 de persoane au fost ucise în zonele controlate de opoziție, iar în zonele controlate de guvern, bilanțul morților este de 812, potrivit agenției de presă de stat SANA.

Cel puțin 30.474 de persoane au fost rănite în cele două țări, potrivit cifrelor guvernului turc, ale Orgazniației Căștile Albe și ale presei de stat siriene, notează CNN.

18:42 Bilanțul deceselor a urcat marți la 3.703 morți în Turcia, după cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a lovit luni 10 provincii, potrivit Agenției turce de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență (AFAD).

În plus, în prezent există 22.286 de persoane rănite în Turcia, potrivit unui comunicat al AFAD, potrivit CNN.

 
18:24 Crucea Roșie norvegiană din Siria afirmă că sunt în curs discuții pentru deschiderea unui coridor de ajutor din zonele controlate de guvern către zonele controlate de rebeli în urma cutremurului puternic de luni, a declarat, marți, pentru CNN Mohammad Hammoud, manager de țară pentru Siria la Crucea Roșie Norvegiană. 

18:03 Uniunea Europeană a trimis peste 1.180 de salvatori în Turcia, după cutremurele care au devastat această țară (Detalii, AICI)

17:53 Președintele egiptean Abdel Fattah el-Sissi l-a sunat, marți, pe liderul sirian Bashar Assad, oferindu-i condoleanțe pentru victimele cutremurului. A fost prima convorbire telefonică între cei doi lideri după mai bine de un deceniu. Într-o declarație, el-Sissi a spus că guvernul său va trimite ajutoare umanitare în Siria, anunță Euronews

17:27 Volodimir Zelenski a precizat, luni, că Ucraina este pregătită să ofere asistență poporului turc și a transmis condoleanțe familiilor victimelor.

Ajutorul umanitar va fi trimis „pentru a ajuta la depășirea consecințelor situației de urgență care a apărut în Republica Turcia”, potrivit unui comunicat de pe site-ul oficial al președinției ucrainene. (Detalii, AICI)

17:11 Ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu, a anunțat, marți, că 941 de clădiri s-au prăbușit în totalitate în orașul Kahramanmaras, Turcia, după primul cutremur de luni, cu magnitudinea 7,8.

Soylu a precizat că acest număr nu include clădirile avariate, ci doar clădirile care s-au prăbușit total în oraș, conform CNN

17:06 Președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan, a ordonat alocarea a 100 de milioane de dolari pentru a sprijini eforturile de ajutorare a victimelor cutremurelor din Siria și Turcia, a anunțat marți agenția de presă de stat WAM, citată de Jerusalem Post.

16:42 Bilanțul deceselor a ajuns la peste 5.200 de persoane, în Turcia și Siria.

În Turcia, 3.549 de morți au fost înregistrați până în prezent, a confirmat anterior președintele Recep Tayyip Erdogan.

În Siria, au fost publicate două cifre - una pentru zonele controlate de guvern și alta pentru regiunile controlate de opoziție.

În total, 812 persoane au murit în zonele guvernamentale și 900 au murit în zonele controlate de rebeli.

Bilanțul vine în timp ce țările își continuă eforturile de căutare și salvare la mai bine de 36 de ore de la producerea cutremurului inițial, potrivit Sky News

16:15 Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a cerut, marți, Rusiei să ajute la presiuni asupra Siriei pentru ca aceasta să permită intrarea rapidă și fără obstacole suplimentare a ajutorului umanitar pentru victimele cutremurelor mortale de luni.

"Toți participanții internaționali, inclusiv Rusia, ar trebui să exercite presiuni asupra regimului sirian pentru a se asigura că ajutorul umanitar pentru victime poate ajunge", a declarat Baerbock în timpul unei conferințe de presă la Berlin cu ministrul armean de Externe, Ararat Mirsojan.

"Este important ca acum armele să fie lăsate deoparte și toate eforturile din regiune să se concentreze asupra ajutorului umanitar și asupra recuperării și protejării victimelor", a spus Baerbock, adăugând că fiecare minut contează, conform France24.

15:59 Președintele Recep Tayyip Erdogan a anunțat că în Turcia, în prezent, există cel puțin 22.168 de răniți.

15:47 Portul Iskenderun din sudul Turciei a suferit daune structurale grave din cauza cutremurului, toate operațiunile fiind oprite până la noi ordine, a anunțat, marți, firma de transport maritim de containere AP Moller Maersk.

Compania a precizat într-un comunicat că nu este încă clar când portul va reveni la operațiunile normale.

"Având în vedere situația de la Iskenderun, va trebui să efectuăm o schimbare a destinației pentru toate rezervările cu destinația portului sau care se află deja pe apă", a precizat aceasta.

"În prezent, planificăm să deviem containerele către hub-uri din apropiere, în limita fezabilității operaționale, sau să le reținem în porturile de transbordare - inclusiv în portul Mersin (în Turcia) și Port Said (în Egipt)", au mai transmis cei de la AP Moller Maersk, potrivit Jerusalem Post.

15:20 Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a făcut, marți, precizări despre cutremurele din Turcia. Institutul a precizat că seismul a avut 145 de replici, trei dintre ele cu magnitudini mai mari de 6,0.
 
"Cutremurul cu magnitudine 7.8 s-a produs în urma unei falieri de tip alunecare pe direcţie, la adâncime superficială. Ruperea s-a produs fie pe o falie aproape verticală, orientată nord-est – sud-vest, cu deplasare senestră, fie pe o falie orientată sud-est – nord -vest, cu deplasare dextră. Falia Est Anatoliană presupune deplasarea spre vest a Turciei ȋn Marea Egee, în timp ce zona faliei transformante a Mării Moarte presupune deplasarea spre nord a plăcii Arabice în raport cu plăcile Africană și Eurasiatică. Falia nord-anatoliană care se deplasează către sud-est este mai apropiată de România și ar putea influența mișcarea seismică din Vrancea, cu toate că România și Turcia se afla pe plăci tectonice diferite. Falia care se deplasează înspre sud este mai puțin probabil să influențeze seismicitatea din țara noastră. Mecanismul cutremurului cu magnitudine 7.5 este de tip alunecare pe direcție. Ruperea s-a produs fie pe o falie aproape verticală, orientată est – vest, cu deplasare senestră, fie pe o falie orientată nord – sud, cu deplasare dextră. Localizarea preliminară a cutremurului de magnitudine 7.5 îl plasează în vecinătatea unei triple joncțiuni între plăcile tectonice Anatolia, Arabia și Africa.", au transmis reprezentanții INFP. 
 
15:00 ONU anunță singurul punct de trecere a frontierei folosit pentru a transporta ajutorul de salvare din Turcia în Siria a fost distrus.

„Operațiunea transfrontalieră a fost afectată”, a declarat Jens Laerke, purtătorul de cuvânt al agenției umanitare OCHA, citat de Daily Mail. 

14:58 Trei cetățeni britanici sunt dispăruți în urma cutremurelor, a declarat ministrul britanic de Externe, conform Daily Mail.

Erdogan a decretat stare de urgență în 10 orașe turcești

14:12 Erdogan a decretat stare de urgență în zece orașe turcești

El a adăugat că numărul morților în Turcia a crescut la 3.549, menționând că cele zece orașe vor fi declarate zone de dezastru.

Prima misiune a echipei de căutare-salvare RO-USAR, în Turcia

 
 
14:05 - Echipa de căutare-salvare a României a început o misiune de identificare și recuperare a unei familii (soț, soție și copil) surprinse sub dărâmături, în orașul Antakya.

"Din informațiile pe care le avem la acest moment, părinții răspund la comunicările cu echipa noastră. Clădirea este prăbușită complet, iar din spusele localnicilor aceasta ar fi avut 9 etaje. Salvatorii români se află în permanentă legătură cu autoritățile turce, reprezentanții AFAD (Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență) fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acțiune a intervenției echipelor venite în sprijin", a transmis IGSU. 

 

14:00 Numeroase țări continuă să anunțe ajutor pentru Turcia. O echipă de salvare maghiară formată din 50 de persoane, inclusiv cinci medici militari și doi câini de căutare, a aterizat peste noapte în Adana, în sudul Turciei, și se îndreaptă spre provincia Hatay. 

Coreea de Sud intenționează să ofere Turciei ajutor umanitar în valoare de 5 milioane de dolari și să trimită aproximativ 110 oameni specializați în caz de dezastru și personal militar. 

Agenția Palestiniană de Cooperare Internațională (PICA) va avea 70 de experți palestinieni în Turcia și Siria, conform CNN.

13:50 INFOGRAFICE. ”Marele cutremur” din Turcia, pe înțelesul tuturor. Cum s-au răspândit undele seismice ucigașe.

13:40 - Qatarul trimite 10.000 de case mobile în zonele afectate de cutremur din Turcia și Siria. De asemenea, din Qatar vor merge în zonele afectate 120 de salvatori, un spital de campanie și asistență umanitară, transmite Al Jazeera.
 
13:34 - Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că aproape 23 de milioane de oameni ar putea fi afectați de cutremurele din Turcia, informează CNN. 
 
13:20 - Imagini filmate cu drona arată blocuri dărâmate ca într-un joc de domino în provincia Hatay.
 
13:06 - O fetiță de cinci ani, Ayse Kubra Gunes, din Siria, a supraviețuit după ce clădirea de șase etaje din Kahramanmaras în care locuia s-a prăbușit. Fetița a fost scoasă în viață de sub dărâmături. Întreaga operațiune a fost filmată. Înainte de a fi salvată, fetița striga către tatăl său "Sunt bine aici. Sunt bine, tata", notează Daily Mail. 
 

 

12:12 O femeie însărcinată a născut în timp ce era prinsă sub dărâmături, în Siria. Conform primelor informații, se pare că mama a murit imediat după ce a născut, notează Daily Mail. 

Atenție imagini cu puternic impact emoțional! 

 

 

11:25 - Cel puțin 5.021 de decese au fost acum confirmate în Turcia și Siria. Numărul morților din Turcia a crescut la 3.419. Cel puțin 20.534 de persoane au fost rănite.

11:00 Fostul jucător al Chelsea, Christan Atsu, a fost scos de sub dărâmături, în Turcia.

În Siria , numărul morților a crescut la 1.602, informează CNN.

 

10:52 - Poliția turcă a reținut patru persoane din cauza unor postări „provocatoare” pe rețelele sociale, după cutremure. Cei patru au creat „postări provocatoare care urmăreau să creeze frică și panică”, a spus poliția.
 
10:25 - În Turcia, 5.775 de clădiri s-au prăbușit, conform celui mai recent bilanț.

10:09 - Cutremurul din Turcia a avut peste 120 de replici până în prezent. Undele de șoc s-au întins pe 300 de kilometri.

10:06Incendiul puternic în portul turc Iskenderun de la Marea Mediterană continua marţi pentru a doua zi la rând. 

 

09:41 - Cel puțin 4.890 de decese au fost acum confirmate în Turcia și Siria. Numărul morților din Turcia a crescut la cel puțin 3.381 în jurul orei 9:45, ora locală, marți, a declarat Orhan Tatar, un oficial al agenției de gestionare a dezastrelor din țară, într-un briefing televizat, conform CNN.

De asemenea, au fost raportate cel puțin 20.426 de răniți, potrivit Tatar. 11.000 de clădiri sunt avariate.

În Siria, numărul morților a crescut la 1.509.

09:05 - Zeci de luptători ISIS au evadat din închisori, după ce cutremurele au slăbit ușile penitenciarelor și au afectat pereții. 
 
08:58 - Numărul deceselor în Turcia a crescut la 3.381, iar în Siria la 1.444, adică un total de 4.825 de morți, conform The Guardian. 

08:35 - Primele imaginii cu românii repatriați din Turcia:

08:17 Echipa de sprijin din România, formată din personal specializat de căutare-salvare RO-USAR, medici și asistenți SMURD, personal cu echipe canine din cadrul Clubul Câinilor Utilitari a ajuns în provincia Hatay, într-o localitate apropiată orașului Antakia. Aceasta este prima zonă pe care autoritățile turce, respectiv Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență – AFAD, cu responsabilități clare în gestionarea situației generate de cutremure au ales-o pentru echipa din România.

Salvatorii români au început să construiască baza de operații, concomitent, pregătindu-se primul schimb pentru începerea misiunii de sprijin.

Totodată, marți dimineață, înainte de a începe deplasarea către locația bazei de operații stabilite de AFAD, o echipă formată dintr-un ofițer și 2 subofițeri cu 2 câini de căutare-salvare au executat o misiune de recunoaștere în teren, împreună cu o echipă din Turcia, la o zonă rezidențială afectată de cutremur.

 

 

08:00 - Marți dimineața, a mai fost înregistrat un seism cu magnitudinea de 5,6 în Turcia

07:56 - China va acorda Turciei ajutor în valoare de 6 milioane de dolari. De asemenea, Crucea Roșie din China va acorda un ajutor de urgență în valoare de 200.000 de dolari atât Turciei, cât și Siriei, informează Al Jazeera. 

07:44 - Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că numărul morților ar putea depăși 20.000 de oameni.

07:34 - Un băiat de 14 ani a fost salvat de sub dărâmăturile din orașul Kahramanmaras la mai bine de 24 de ore după producerea primului seism.

 

07:32 - Organizația Națiunilor Unite a informat oficial că seismul cu magnitudinea de 7,8 care a lovit sudul Turciei luni dimineața a fost cel mai puternic cutremur din zonă din ultimii 80 de ani, notează CNN.

07:26 - O aeronavă Spartan a adus, în noaptea de luni spre marți, primii români, recuperaţi din infernul care a cuprins Turcia. Este vorba despre opt oameni din Satu Mare, Dolj şi Iași, care - după experienţa traumatizantă - au beneficiat şi de asistenţă psihologică.

Marți dimineața, o altă aeronavă va aduce în ţară şi un grup de studenţi plecaţi în Turcia cu burse Erasmus.

Totodată, alte aproape 20 de echipe de căutare-salvare din România sunt deja pregătite să pornească în sprijinul salvatorilor turci.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: „Ei acum au fost preluați de microbuzele de la ISU, o parte așteaptă familile care vor ajunge în 2 ore și vor fi duși la terminalul de la Otopeni unde vor aștepta familiile lor și vor pleca cu ei și o parte care sunt... colegii sau cetățenii polonezi vor fi duși la un hotel unde vor rămâne și ulterior vor lua un avion către Polonia.”

07:15 - Cum arată drumul dintre Gaziantep și Adana:

 

07:05 - Cel puţin 4.372 de morţi au fost confirmaţi în ambele țări, transmite CNN, care îl citează pe Yunus Sezer, şeful serviciilor pentru dezastre din Turcia.

În total, au fost raportaţi 15.834 de răniţi, a declarat Sezer într-o conferinţă de presă la Ankara.

Bilanţul Turciei a crescut la 2.921 de persoane începând de marţi dimineaţă, potrivit lui Yunus Sezer, şeful serviciilor pentru dezastre din Turcia.

În Siria, 1.451 de morţi şi 3.531 de răniţi au fost raportate de oficiali.

Cel puţin 5.606 clădiri s-au prăbuşit în Turcia în timpul şi după cutremur, potrivit Agenţiei de gestionare a dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă din Turcia. Există rapoarte despre distrugeri similare în nordul Siriei.

*****

Amintim că luni dimineață, când cei mai mulți oameni încă dormeau, un cutremur extrem de puternic, de 7,8 pe scara Richter, a zguduit sudul Turciei. Cu epicentrul în provincia Kahramanmaraş, seismul a afectat grav și țara vecină Siria. Au urmat zeci de replici și apoi un alt seism de 7,7 grade, dar replicile nu s-au oprit, fiind în total peste 120. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Căutările după cutremur sunt îngreunate de vremea geroasă. Noaptea a fost umplută de țipete și plânsete. „Suntem devastați!”
Căutările după cutremur sunt îngreunate de vremea geroasă. Noaptea a fost umplută de țipete și plânsete. „Suntem devastați!”

Ţipetele oamenilor încă prinşi sub dărâmături au umplut noaptea de luni spre marți, iar rudele îşi plângeau apropiaţii, în timp ce bilanţul victimelor din Turcia şi din nord-vestul vecin al Siriei a crescut la peste 3.700 de morţi, transmite Reuters.

Catastrofă umanitară. Filmul evenimentelor din ziua marelui cutremur care a lovit Turcia și Siria
Catastrofă umanitară. Filmul evenimentelor din ziua marelui cutremur care a lovit Turcia și Siria

Turcia a fost lovită năprasnic de un cutremur devastator, cu magnitudinea 7,8 pe scara Richter. Seismul a provocat peste 2.300 de decese și o catastrofă umanitară.  

VIDEO. Imagini din dronă arată amploarea dezastrului lăsat de cutremur în Siria
VIDEO. Imagini din dronă arată amploarea dezastrului lăsat de cutremur în Siria

Imagini surprinse din dronă arată urmările cutremurului devastator în localitatea Sarmada, în zona rurală din nord-vestul provinciei siriene Idlib, relatează BBC.

Încă un cutremur extrem de puternic, în Turcia. A avut magnitudine de 7,5
Încă un cutremur extrem de puternic, în Turcia. A avut magnitudine de 7,5

Încă un cutremur extrem de puternic a avut loc în Turcia. Acesta a avut o magnitudine de 7,5 conform USGS.

Cutremur de 7,8 în Turcia și Siria. Bilanț uriaș al victimelor. Vremea rea, obstacol pentru salvatori VIDEO și GALERIE FOTO
Cutremur de 7,8 în Turcia și Siria. Bilanț uriaș al victimelor. Vremea rea, obstacol pentru salvatori VIDEO și GALERIE FOTO

Catastrofă în sudul Turciei, dar și în Siria! Peste 3.600 de oameni au murit în urma unui cutremur de 7,8, produs luni dimineață. Numărul total al răniților din ambele țări a depășit 13.000.

Recomandări
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”

După nenumărate tensiuni, PSD, PNL și UDMR ar putea ajunge curând la un acord în coaliție. Sâmbătă au purtat noi negocieri la Parlament, pentru a definitiva lista cu ministere.  

Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..