Leii românești, printre cei mai murdari bani din lume. Ce s-a descoperit pe bancnote

×
Publicitate

Puţini şi cam fără valoare, leii româneşti, sunt şi printre cei mai murdari bani din lume. Cel puţin asta arată un studiu făcut de o universitate din Olanda.

Cercetătorii au demonstrat că plasticul din care sunt făcute bancnotele noastre favorizează bacteriile şi ajută la transmiterea acestora, mai mult decât se întâmplă în cazul: monedei euro, a dolarului şi chiar a rupiei indiene.

Studiul, considerat de comunitatea ştiinţifică - amuzant, ne reaminteşte, totuşi, un lucru important: să ne spălăm pe mâini, or de câte ori umblam cu banii.

Trecuţi din mână în mână, număraţi cu degetele umezite în gură, lăsaţi pe tejghele, banii sunt printre cele mai murdare obiecte.

Asta bănuiam, însă cercetătorii de la Universitatea Radboud din Olanda au demonstrat mai mult. În cadrul unui studiu, ei au tratat euro, dolari americani şi canadieni, kuna croate, lei românești, dirhami marocani și rupii indiene cu o soluție ce conținea trei bacterii rezistente la tratamentul cu medicamente.

Banconotele au fost bine uscate, apoi biologii au verificat dacă microorganismele au rezistat pe ele. Surpriză: în cazul banilor românești, toate cele trei bacterii erau prezente pe bancnote după 3 şi după 6 ore de la uscarea soluției. Mai mult, leul a fost singurul care prezenta culturi de enterococi a doua zi după uscare.

Cercetătorii spun că diferenţele constatate nu au legătură cu condiţiile de mediu sau cu nivelul de igienă al oamenilor, căci în cadrul experimentului toate bancnotele au fost tratate identic. Aşadar, explicația ar fi materialul din care sunt făcute.

Andreea Moldovan, medic: ”Mergem să cumpărăm un covrig pe care apoi îl mâncăm pe stradă, e deja lanţul închis, nu trebuie mai mult decât să mănânci cu mâinile cu care atingi banii, e suficient. Majoritatea virusurilor care dau boli diareice se transmit prin mâini murdare, dar pot să dea şi angine, pneumonii diverse boli ORL care se transmit prin mâini murdare de la bani”.

În multe ţări, bancnotele sunt făcute din fibre de bumbac, combinate cu în sau alte materiale textile şi tratate cu substanţe care le conferă rezistenţă. Noi folosim bani din plastic, mai durabili şi mai uşor de securizat. Această alegere ar putea contribui însă la răspândirea bolilor în comunitate, atrag atenţia cercetătorii olandezi. Singura soluţie e, momentan, spălatul temeinic pe mâini.

Bărbat: Porţi mănuşi, spălat bine cu apă şi săpun.
Reporter: Sunt periculoşi?
Bărbat: Da, pentru că mănânci, aici trebuie să fii protejat cu mănuşi.

Studiul olandezilor a fost ironizat de comunitatea ştiinţifică internaţională şi chiar a primit un premiu care parodiază celebrele distincţii Nobel. Ceremonia a avut loc, totuşi, la Universitatea Harvard, iar savanţii atrag atenţia că unele cercetări ce par caraghioase, pot duce la descoperiri importante.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Doi adolescenți și un bărbat, reținuți în cazul pădurarului ucis în timp ce urmărea hoții

Poliţiştii au reţinut doi adolescenţi şi un bărbat de 50 de ani, care au legătură cu moartea unui pădurar din judeţul Iaşi. Aceştia erau la furat de lemne, când ar fi fost prinşi în fapt.

Mărturiile oamenilor din Galați care și-au găsit mașinile arse. ”A fost aruncat focul”

Este alertă în Galaţi, unde poliţiştii încearcă să dea de urmă unui individ care a incendiat 5 maşini, parcate la marginea oraşului.

Noapte albă, în fața primăriei, pentru un loc de parcare. ”Am luat saci de dormit, pături”

Ca să prindă un loc de parcare, zeci de oameni din Alba Iulia au stat tot weekendul la coadă!

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Nuntă în politică: Ministrul Alexandru Nazare s-a căsătorit, nășit de omologul grec. Între nuntași, președintele Nicușor Dan

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, s-a căsătorit sâmbătă cu Maria Mihali, o interpretă de muzică populară din Maramureş. Nașul celor doi este ministrul de Finanțe din Grecia, Kyriakos Pierrakakis.