Probe noi in cazul crimei Larei Saban. Peste ce obiecte au dat anchetatorii

×
Publicitate

Apar probe noi in tulburatorul caz al Larei Saban, tanara care se iubea cu un milionar din Turcia, gasita moarta in judetul Constanta.

Chiar fratele ei, este principalul suspect. Anchetatorii au descoperit abia acum poseta femeii si covorul pe care se presupune ca statea atunci cand a fost ucisa.

Cele doua obiecte, cu urme de sange pe ele, se aflau la cativa metri de groapa, unde asasinii au incercat sa ascunda cadavrul.

Anchetatorii spun ca poseta gasita este identica cu cea a Larei Saban. In interior s-au gasit: o pereche de ochelari de soare, doua brichete, ciocolata si servetele. Langa se afla o mocheta plina de pete de sange.

Surprinzator este locul unde au fost descoperite aceste noi probe: la doar zece metri de zona in care a fost gasit trupul tinerei, impachetat intr-un sac, legat fedeles.

Noile probe au fost trimise la analize, iar rezultatele vor fi folosite de procurori in dosarul in care fratele Larei Saban si un prieten de-al acestuia sunt acuzati de omor. Gilberto Saban , de 35 de ani, si prietenului acestuia, George Davidescu , de 31 de ani, fost angajat al Ministerului Administratiei sustin in continuare ca sunt nevinovati.

Mobilul crimiei ar fi fost jaful pentru ca femeia avea 80 de mii de euro pregatiti pentru cumpararea unui apartament.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
60610887
Portretul robot al barbatului cautat de Interpol in Romania pentru o crima infioratoare

Pe baza unor probe ADN trimise de englezi, politistii romani cauta in toata baza de date un asasin periculos. Acesta, ajutat de un amic, a terorizat si a ucis apoi un britanic.

60490367
Ancheta unei tragedii. Cine este vinovat de moartea barbatului care si-a dat foc in fata primariei

A inceput o lunga si anevoioasa ancheta la finalul careia ar trebui sa aflam cine se face vinovat de moartea barbatului care a amenintat luni ca isi da foc in fata Primariei Sectorului 5.

60610828
Patru romani sunt de negasit dupa ce au impartit Biblii intr-o tara musulmana. "Rugati-va pentru ei"

Autoritatile de la Bucuresti sunt in alerta, dupa ce 4 tineri romani au fost inchisi in Indonezia. Au facut imensa greseala sa imparta Biblii pe strada intr-o tara musulmana.

Recomandări
Grindeanu bolojan agerpres protv
PSD și PNL se ceartă pe „greaua moștenire”. Surse PSD: Facturi de 50 de miliarde de lei, „uitate” în sertare la Finanțe

La câteva zile de la revenirea la guvernare, PSD se ceartă cu PNL pe „greaua moștenire” pe care ar avea-o de administrat Luca Niculescu. Surse social-democrate susțin că cabinetul Bolojan a lăsat facturi neplătite de aproximativ 50 de miliarde de lei.

Accident feroviar spania gettyimages 2301878533
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Ministrul Transporturilor a venit cu precizări

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Elevi scoala
Elevul din Bistrița care a rănit o profesoară și doi colegi, externat de la Psihiatrie și dus la audieri. Minorul a fost exmatriculat

Elevul de 13 ani care a rănit o profesoară şi doi colegi la o şcoală din Bistriţa a fost externat din Clinica de Psihiatrie Infantilă şi dus la Poliţie, pentru audieri.