La prânz caniculă, seara vijelii. Luna iunie va fi una a extremelor

×
Publicitate

Deşi vara este abia la debut, canicula a cuprins duminică toate zonele de câmpie din vestul şi sudul României.

Pentru a treia zi la rând, termometrele au arătat 35 de grade Celsius, însă oamenii au resimţit şi 42. Meteorologii au emis atenţionări de cod galben şi au avertizat că umezeala şi căldura vor fi greu de suportat. Atmosfera s-a răcorit brusc, pe la amiază, când au apărut ploi violente cu grindină.

La prânz, oraşul Arad era pustiu. Oamenii au fugit de străzile încinse la piscină. Ștrandul de la Ghioroc, aflat la 20 de kilometri de oraş, a fost plin ochi.

Doar în ultimele trei zile, de când s-a instalat canicula, s-au vândut în jur de 12.000 de bilete, spun administratorii. Şi la plaja de pe lac a fost lume puhoi.

Toată zona de vest a fost fierbinte. La Timişoara, oamenii s-au răcorit la fântânile arteziene din parcuri.

Temperaturile măsurate la umbră au ajuns până la 35 de grade în multe localităţi, dar cele resimţite de corpul uman au trecut de 40 de grade, mai ales în Bărăgan, Dobrogea, Câmpia de Vest, în Nord, Vestul ţării, precum şi în Nord-Est.

Într-un parc din Capitală, bătaia organizată între gladiatorii ”Russell Crowe” şi ”Brad Pitt” cu baloane umplute cu apă a alungat arşiţa.

Luna iunie este de obicei una a extremelor. De exemplu, datele oficiale arată că lunile iunie din ultimii 3 ani au fost în top 10 cele mai călduroase din ultimii 50 de ani.

De obicei, putem vedea în apele din parcuri cum animalele acvatice, în timpul zilelor caniculare, ies la suprafaţă ca să respire mai bine, pentru că nivelul de oxigen din apă scade foarte mult odată cu ridicarea temperaturii din termometre. De altfel, apa din lacuri şi râuri se evaporă mai mult în zilele călduroase, iar de regulă după-amiaza vin furtuni violente.

Codurile de vreme călduroasă au fost înlocuite treptat de cele pentru instabilitate. Grindină la Brăila, vijelie la Hunedoara, ploi torenţiale pe Valea Prahovei, la Râmnicu Vâlcea sau în apropierea Capitalei.

Anul trecut, iunie a fost a doua cea mai ploioasă din istoria ultimei jumătăţi de secol, potrivit meteorologilor. Săptămâna viitoare se anunţă vreme asemănătoare: peste 30 de grade, urmată de instabilitate la amiază şi seara, potrivit prognozei oficiale.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62054805
Importăm zeci de mii de tone de pește, de 210 milioane €. Felurile preferate ale românilor

Deşi este mărginită de Dunăre pe o porțiune însemnată, țara noastră importă anual zeci de mii de tone de pește.

61894240
Doi adolescenți au fost electrocutați, duminică, pe podul CFR din Herăstrău

Zeci de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit duminică pentru salvarea unui adolescent de 16 ani care s-a urcat pe podul CFR din Herăstrău.

62051541
Poliţist din Timiş, lovit cu piciorul de un bărbat încătuşat. De ce fusese oprit în trafic

Un bărbat de 26 de ani din judeţul Timiş a lovit cu piciorul un poliţist, după ce acesta l-a oprit în trafic şi l-a prins că avea permisul suspendat.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.