Istorici şi teologi din Constanța susțin promovarea lui ÎPS Teodosie la rang de mitropolit. Săgeţi către Patriarhul Daniel

×
Publicitate

Apar noi controverse, între Arhiepiscopia Tomisului, păstorită de Preasfinţia Sa Teodosie şi Patriarhia Română.

Miercuri, la un simpozion organizat la Palatul Arhiepiscopal din Constanța, mai mulţi istorici şi teologi au încercat să susţină cauza înaltului prelat de la malul mării, potrivit căreia Arhiepiscopia Tomisului trebuie ridicată la rang de Mitropolie. Nu au lipsit săgeţile către Patriarhul Daniel şi echipa sa.

Dincolo de argumentele istorice pe care susţinătorii lui Teodosie le-au prezentat, potrivit cărora Dobrogea are o veche tradiţie creştină şi merită astfel ridicată la rang de Mitropolie, nu au lipsit nici criticile la adresa Patriarhului Daniel şi a echipei sale. Atitudinea cea mai tranşantă a avut-o profesorul Constantin Barbu, din conducerea Academiei Tomitane, instituţie aflată în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului, introdus în dezbatere chiar de înaltul ierarh.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: "Stimate domnule academician Constantin Barbu, autorul principal al zestrei pe care ne-aţi ajutat să o dobândim aici..."
prof. Constantin Barbu Academia Tomitana: "Patriarhul nu a reactivat urgent Mitropolia Tomisului pentru că nu are documente, nu ştie. E o vorbă, dacă nu ştii, este bine să taci. Văd că în răspunsul Patriarhiei, care e făcut de doi amatori, nu vreau să-I comentez altfel."

Reacţia susţinătorilor lui Teodosie vine după scrisoarea dura transmisă săptămâna trecută de Patriarhie înaltului prelat de la Constanța, ca răspuns la cererea acestuia ca Arhiepiscopia Tomisului să devină mitropolie.

Solicitarea este calificată drept "o ambiţie personală". Şi mai grav de atât - spuneau reprezentanţii Sinodului - în perioada pandemiei Teodosie a afectat imaginea bisericii cu iniţiative însoţite de o atitudine provocatoare, lipsite de tact pastoral şi "exprimă un duh de indisciplină şi de răzvrătire."

Prof. Constantin Barbu Academia Tomitana: "Scrisoarea este ridicolă şi îl rog pe patriarh să îşi schimbe garnitura de intelectuali de acolo, că îl fac de râs. Nu pe el, ci Biserica Ortodoxă Română. Când tu pui mitropolia Tomisului în ghilimele s-a terminat. Îi mai spune lui Teodosie că are ambiţii, când tu te-ai făcut patriarh?"

În ciuda poziţiei vehemente a susţinătorilor săi, Arhiepiscopul Tomisului a făcut un pas înapoi.

Reporter: Credeti că toată documentaţia asta şi toate argumentele ştiinţifice aduse de cunoscătorii în domeniu îl vor convinge mai devreme sau mai târziu pe Preafericitul Daniel?
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: Noi ne rugăm, noi nu umblăm cu bâjbâieli din astea. Noi ne rugăm şi Preafericitul se roagă. În rugăciune ne vom întâlni şi adevărul nu poate fi învins niciodată.

Patriarhia Romană a reacţionat la noile critici, precizând însă că este ultima dată când mai răspunde la subiectul înfiinţării unei mitropolii la Constanța.

"Singura instituție îndrituită să se pronunțe cu reală autoritate este Academia Română, nu pseudo-academii ce abuzează de venerabila rezonanță a termenului<...>Pentru Patriarhia Română problema înființării unei mitropolii a Tomisului este una definitiv închisă", a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62192243
EXCLUSIV ONLINE. Imperiul Leilor continuă pe VOYO. Descoperă ediții noi ale emisiunii, în fiecare miercuri

Al doilea sezon al emisiunii „Imperiul Leilor” a răsplătit așteptările telespectatorilor PRO TV.

62192241
Cum ar fi obținut „locotenenții” clanului Cămătaru peste 600.000 de euro de la victime

Peste 600 de mii de euro ar fi obținut prin șantaj și violență o grupare formată din 16 bărbaţi considerați de anchetatori, „locotenenții” clanului Cămătaru.

62192239
Păsările flamingo poposesc tot mai des în România. Peste 100 de păsări au fost observate în Delta Dunării

Frumoasele păsări flamingo, prezențe exotice, poposesc tot mai des în România, în lungile trasee de migrație. În aceste zile, peste 100 de păsări flamingo au fost observate în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.