Întârzieri mari la instalarea panourilor fotovoltaice în România. Și prețurile au crescut

×
Publicitate

Oricât ar vrea de tare să îşi instaleze panouri fotovoltaice, românii se lovesc de tot mai multe probleme. De câteva luni, lipsesc echipamente esenţiale pentru funcționarea sistemului. Întârzierile pot ajunge și până la opt luni.

S-a ajuns aici din cauza cererii foarte mari, dar și a crizei globale de semi-conductori, care afectează zeci de domenii.

Practic, fără aceste echipamente, nu se poate produce energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice. În mod normal, invertoarele și contoarele sunt montate în același timp cu sistemul, însă, în ultimele luni, instalatorii spun că sunt nevoiți să aștepte după ele cu lunile.

Dan Tudose, expert energie regenerabilă: „Cererea este mare – capacitatea de producție este mică, cu toate că producătorii încearcă să își livreze noi capacități de producție, avem o întârziere în a livra și atunci capacitatea de producție este limitată”.

În funcție de producător și de puterea instalată, un invertor costă între 1.000 și 6.000 de euro. Cum cererea a explodat, mulți dintre intermediari au ajuns să vândă astfel de echipamente la prețuri de două–trei ori mai mari. În astfel de cazuri, instalatorii montează pe bucăți.

Claudiu, instalator: „Am hotărât cu clienții să instalăm panourile fotovoltaice, cablajele și să așteptăm echipamentele pentru că nu putem furniza energie, fără invertoare, le montăm pe părți. Clienții sunt dispuşi să aștepte până la opt luni de zile, avem comenzile plasate și au livrare în luna a șasea - 2023 – la mijlocul verii viitoare – asta e situația, trebuie să ne adaptăm.”

Cele mai multe comenzi vin din China, însă sunt și țări europene de unde dezvoltorii români importă. Dar unii furnizori străini își păstrează stocurile.

Sorin Lăpădatu, firmă de instalații: „Noi am fost în Italia și am încercat să semnăm parteneriate cu furnizori de sisteme fotovoltaice italieni, însă au refuzat total, chiar dacă ne-am asumat nişte cifre mari de vânzare, au refuzat pentru că statul îi subvenționează foarte tare și ei vând producția internă și nu vor să vândă extern.”

Probleme sunt și cu sistemele de prindere ale panourilor. Asta pentru că sunt din aluminiu, unul dintre metalele cu cel mai mare consum de energie. Pe de altă parte, și prețurile sunt mai mari pentru panouri. Dacă anul trecut un sistem începea de la 2.000 de euro, plus TVA, anul acesta se vinde cu peste 2.800 de euro, plus TVA. Interesul rămâne însă mare, deși mulți dintre cei care și-au montat panouri nu le pot folosi la întreaga capacitate. Asaltaţi, distribuitorii de energie întârzie cu montarea contoarelor și racordarea instalațiilor la rețeaua de energie electrică.

Client: „Prea puțin ne ajută – este o investiție care, practic, sunt bani blocați și ineficient.”

Deși autoritățile au anunțat o serie de proiecte pentru a încuraja populația să instaleze sisteme fotovoltaice, programele au întârzieri foarte mari. În România, la finalul anului trecut, erau deja peste 12.000 de prosumatori, adică de consumatori care produc energia electrică şi sunt conectaţi la sistemul naţional, iar estimările arată că până la sfârşitul anului vor fi în jur de 30.000 de prosumatori.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Încărcătorul cu 15 gloanțe pierdut de polițistul din București a fost găsit la o groapă de gunoi, de un angajat

O operațiune mai puțin obișnuită a avut loc joi după-amiază. Polițiștii din Bucuresti, înarmați cu detectoare de metale, au inspectat groapa de gunoi de la Vidra, de lângă capitală.

Un pieton a murit prins sub roțile unei cisterne, în zona Lujerului din București. VIDEO

Un accident mortal s-a petrecut joi seară în zona Lujerului din București.

Individul din Iași care racola minore și le agresa sexual a fost arestat. Ce au găsit procurorii în locuința lui

Bărbatul din Iași care se prezenta drept ambasador al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan al Ierusalimului, acuzat de procurorii DIICOT, de trafic de minori a fost arestat joi seară.  

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.