Record în programul Casa Verde. În cât timp s-au dat 245 de milioane de lei către 12.000 de persoane din Regiunea Centru

×
Publicitate

Înscrierile pentru județele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu au început, miercuri, la ora zece, iar bugetul alocat acestei regiuni, de 245 de milioane de lei, a fost rezervat în 3 minute. Un record până acum pentru acest program.

S-au înscris, în total, peste 12.000 de persoane fizice. Săptămâna trecută, programul „Casa Verde” a debutat în București și Ilfov, atunci bugetul epuizându-se în doar nouă minute.

Înscrierile se fac în funcție de regiuni, iar oamenii au la dispoziție trei zile lucrătoare pentru a-și depune actele.

Programul, cu un buget total de două miliarde de lei, ar ajunge pentru aproximativ 87.000 de gospodării, care își pot monta sisteme fotovoltaice, folosind ajutorul de 20.000 de lei de la stat.

Înscrierile continuă și în alte zone din țară, de exemplu, de pe 29 până pe 31 mai se vor putea înscrie cei din regiunea Nord Est, iar de pe 6 pe 8 iunie cei din Nord Vest. Ultima zi de înscrieri pentru persoane fizice este 26 iunie. 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă, miercuri, că înscrierile pentru Regiunea Centru în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat, iar bugetul a fost epuizat în primele trei minute.    

Astăzi, 24 mai 2023, ora 10.00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Regiunea Centru - judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Bugetul de 245.060.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele trei minute prin înscrierea unui număr de 12.253 de persoane fizice”, anunţă, miercuri, AFM, într-un comunicat de presă, conform News.ro.

Preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu a precizat că şi această sesiune arată „interesul major pe care îl au oamenii faţă de acest program”.

Nu pot decât să mă bucur şi să mă asigur că înscrierile se vor desfăşura în continuare în cele mai bune condiţii. Încă de când am venit în instituţie, una dintre priorităţile mele a fost să eficientizez şi să simplific Programul Casa Verde Fotovoltaice prin elaborarea unei noi aplicaţii informatice care să permită persoanelor fizice o înscriere fără probleme pentru a beneficia de subvenţia de 20.000 de lei oferită de AFM”, a declarat preşedintele Neculaescu.

Alte 12.253 de case unifamiliale vor putea fi dotate cu panouri solare, de data aceasta în Regiunea Centru. În a doua rundă de înscrieri în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice, care a început în această dimineaţă, s-a consumat întregul buget de înscrieri în 3 minute. În Regiunea Centru, am alocat aproape 250 de milioane de lei pentru a ajuta familiile să îşi reducă facturile şi să utilizeze energie verde”, a transmis ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Potrivit acestuia, sistemul informatic a făcut faţă şi de această dată cererii uriaşe.

Felicitări colegilor, mulţumiri STS! Săptămâna viitoare va fi rândul judeţelor din Moldova, mai exact Regiunea Nord Est, iar apoi, în a doua săptămână a lunii iunie işi vor putea înregistra cererile locuitorii din Regiunea Nord Vest”, a mai transmis ministrul.

Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului, prin intermediul aplicaţiei informatice, vor continua conform următorului calendar:

program casa verde

Programul „Casa Verde” are în acest an un buget de două miliarde de lei, ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de gospodării pot beneficia de finanțare.

Pentru a se înscrie, cetățenii trebuie să încarce documentele pe această aplicație, de pe site-ul AFM. Pe lângă certificate de atestare fiscală, care arată că și-au plătit taxele și impozitele datorate statului și autorităților locale, mai au nevoie de cartea de identitate și de extrasul de carte funciară. Pentru a evita cozile de la ghișee, oficialii le recomandă doritorilor să își creeze un cont pe site-ul ANAF, la secțiunea spațiu virtual privat.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Creativity4Better 2023 - Speakeri de neratat la IAA Global Conference

Ediția din acest an a conferinței globale Creativity4Better, cu tema „Human Creativity for Societal Change", are loc pe data de 31 octombrie 2023 și reunește o listă impresionantă de lideri din industrii variate, toate având însă la bază creativitatea!

Incendiu violent într-un cartier din Buzău. O casă și mai multe anexe au fost distruse de flăcări

Un incendiu violent a distrus, marți, o casă și mai multe anexe într-un cartier din Buzău. Construcțiile înghesuite și deșeurile depozitate într-o curte au făcut dificilă intervenția pompierilor. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

București: Numărul trenurilor puse în circulație de Metrorex a fost redus. "Am așteptat aproape 15 minute"

Bucureștenii care circulă cu metroul au mai mult de așteptat până să urce într-un vagon.Pot sta și 10 minute!

 

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.