București: Numărul trenurilor puse în circulație de Metrorex a fost redus. "Am așteptat aproape 15 minute"

×
Publicitate

Bucureștenii care circulă cu metroul au mai mult de așteptat până să urce într-un vagon.Pot sta și 10 minute!

 

Numărul trenurilor puse în circulație a fost redus, după ce compania care se ocupă de mentenanță a făcut revizia doar pentru o parte dintre garnituri.

La ora 07:00, în pasajul care unește stațiile de metrou Piața Unirii 1 și Piața Unirii 2, călătorii mergeau ieri umăr la umăr. Pentru că trenurile subterane sosesc mai rar acum, peronul este și mai plin, iar călătorii nu au unde înainta.

Tânără: "Aproape 15 minute. Pe ruta Berceni-Pipera, normal, undeva dimineața, la ora 09:00, ajungea undeva la 3-4 minute, iar de dimineață chiar am întârziat la ore și am așteptat 15 minute. Și a pățit și prietenul meu la fel. Aici, oricum este aglomerat de obicei și, cu toate aceste întârzieri, e și mai rău".

Timpul de așteptare a crescut, de pildă pe Magistrala 2, de la două minute la șase minute în orele de vârf și călătorii care merg cu alte magistrale așteaptă chiar și 10 minute.

Femeie: "E foarte aglomerat și pe căldura asta acum chiar...".

Tânără: "Sunt momente în care vine greu, de obicei la orele de vârf".

Dintre cele 57 de garnituri care circulă în mod normal, marți au lipsit șase. Au fost retrase pentru că firma Alstom Transport nu are piese pentru garniturile care au depășit un milion de kilometri, spun cei de la Metrorex.

Mihai Barbu, președintelele consiliului de administrație al Metrorex S.A.: "Invocă crizele multiple, invocă tot felul de motive. Îi vom penaliza. Ei sunt astăzi în situația în care am fost noi anul trecut. Anul trecut, noi nu am avut bani și a trebuit ca ei să efectueze mentenanța. Anul acesta, au ei această problemă, dar, din păcate, pentru călătorii din București, se întâmplă același lucruri, ei opresc trenurile".

Zilnic, peste 300.000 de oameni foloseasc metroul bucureștean. Până la momentul difuzării acestei știri, compania Alstom - care asigură serviciile de mentenanță - nu oferit un punct de vedere, la solicitarea Știrilor PRO TV.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62350413
Un fost militar nepalez, cu ambele picioare amputate, a urcat pe Everest: „A fost incredibil”

Nu există limite pentru cineva care își dorește cu adevărat să reușească. Este și cazul unui fost militar, rămas fără ambele picioare, în Afganistan.

 

62345297
"A fost o zguduitură puternică". Mărturiile oamenilor din Arad, după ce un nou cutremur s-a produs în județul lor

Cutremurele se țin lanț în vestul țării, după seismul de 4,7, de acum două zile.

62349994
Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și în ce zonă a fost resimțit

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,2 s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, la ora locală 0:24, în zona Crişana, judeţul Arad, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.