INML nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere. Firea: „Era de neacceptat acest abuz fizic şi emoţional”

62163531

Din 10 iunie, Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” (INML) nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere, indiferent de vârsta femeii.

 

Decizia vine ca urmare a unei campanii la nivel național, lanastă pe 6 iunie, care a avut ca acop eliminarea testelor de virginitate. Campania #Denetestat a fost lansată de Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (VIF).

Conform edupedu.ro, entru eliminarea testelor de virginitate din legislația din România a fost lansată chiar o petiție online adresată Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății și Institutului Național de Medicină Legală.

Decizia INML

Nota emisă de directorul Institutului Național de Medicină Legală precizează:

“Având în vedere îngrijorările exprimate în societatea civilă privind calificarea testării virginității drept o practică vătămătoare de natură să creeze o presiune socială asupra femeii aptă de a determina discriminare și excluziune socială precum și încălcarea unor drepturi civile precum dreptul la intimitate integritatea Integritate fizică și dreptul la libertate.
Având în vedere recomandările Comitetului națiunilor Unite pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femei cât și privind drepturile copilului, Organizația Mondială a Sănătății, în cadrul raportului special privind eliminarea acestei virginității: o declarație interinstituțională WHO RHR / 18.15.2018, se dispune:

Art. 1 Eliminarea practicii testării virginității la femei la cererea persoanelor fizice indiferent de vârsta persoanei la camera de gardă a INML – MM, a examinării integrității himenale precum și a constatării virginității de către medicul legist în INML-MM, precum și eliberarea certificatului medico legal asupra stării de virginitate unei femei la nivelul INML- MM începând cu data de 10.06. 2022.

Art. 2 In cazul în care există suspiciuni cu privire la comiterea unui act sexual, raport sexual sau oricăror alte infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, se aduce la cunoștință solicitantului că determinarea că examinare medico legală genitală se va efectua numai în procedura oficială la solicitarea poliție, medicilor legiști revenindu-le obligația de a anunța de îndată organele judiciare”.

Această testare medico-legală abuzivă și traumatizantă pentru femei a fost condamnată în repetate rânduri chiar de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Națiunile Unite, împreună cu Organizația Mondială a Sănătății, au cerut încă din 2018 interzicerea acordării certificatelor care atestă virginitatea femeilor.

Chiar și așa, acest examen medical a continuat să fie practicat în România, fie la centrele județene de medicină legală, fie la INML. Doar în anul 2019, în România, au fost efectuate circa 1 000 de astfel de teste.

Firea: „Mă bucură decizia INML. Era de neacceptat acest abuz fizic şi emoţional”

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a salutat decizia Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, spunând că testarea virginității femeilor era de neacceptat si reprezenta un abuz fizic şi emoţional, dar și o formă de discriminare.

”Mă bucură decizia Institutului Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” de a opri practica testării virginităţii tinerelor, la cererea familiei! Era de neacceptat acest abuz fizic şi emoţional, până la urmă o formă de discriminare de gen. Prin dispoziţia prof.univ.dr. Cristian Curcă, director general în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”, a fost interzisă testarea virginităţii la cerere şi eliberarea unor certificate privind „integritatea” unei tinere. Sigur că vor exista în continuare controale medicale de specialitate acolo unde există suspiciunile unui viol, dar doar la solicitarea instituţiilor abilitate”, scrie Firea pe Facebook.

Ea afirmă că la discuţiile pe care le-a avut săptămâna trecută, l-a asigurat pe profesorul Cristian Curcă că Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, va sprijini orice decizie care apără drepturile femeilor şi a tinerelor din România.

Ministerul Familiei menţionează că e important ca şi celelalte servicii de medicină legală din ţară să ţină cont de hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală, şi să elimine aceste teste din practica de zi cu zi.

„Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut guvernelor, încă de acum zece ani, să fie oprită această practică. ONU şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au semnat, în 2018, o declaraţie comună prin care condamnă aceste practici, iar în Franţa şi Marea Britanie testările au fost deja interzise”, mai spune Firea.

Articol recomandat de sport.ro
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Citește și...
Cum se modifică sistemul de impozitare a clădirilor. Taxele ar putea crește și cu 60% pentru unele locuințe

Marcel Ciolacu a făcut, joi, precizări privind intenţia de a aplica impozitul pe clădiri în funcţie de valoarea imobilului. Liderul PSD a spus că nu va fi de acord ca un apartament de 1 milion de euro să aibă același impozit ca unul de 80.000 de euro.

Italienii au refuzat să îl extrădeze pe Mario Iorgulescu. Tatăl său spune că „suferă de o boală ireversibilă”

Curtea de Apel din Milano a refuzat extrădarea în România a lui Mario Iorgulescu „deoarece starea psihică a lui este de natură să împiedice participarea conștientă la proces”, a declarat noul avocat al fiului președintelui LPF pentru Libertatea.

Permise de conducere cumpărate ani la rând cu mii de euro, în Brașov și Galați. Șase persoane au fost reținute

Mai multe persoane suspectate că ar fi obținut permisul de conducere auto în mod fraudulos au generat percheziții ale autorităților în județele Brașov și Galați.

Recomandări
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat. Au forțat dispozitivul, iar jandarmii au folosit spray lacrimogen

Protestul fermierilor din București a degenerat, marți, în îmbrânceli între participanți și jandarmi. Forțele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene după ce protestatarii au forțat cordonul.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Chiar și așa, urmează scumpiri istorice la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România va crește.

Dunărea a ajuns la un nivel critic, dar lucrările au fost reduse. De ce a fost retrasă draga principală de la Cernavodă

Deşi în luna septembrie nivelul Dunării a scăzut sub cel din luna precedentă, cel mai important utilaj de dragare nu a mai fost folosit la operaţiunile care ar trebui să asigure necesarul de apă pentru centrala nucleară de la Cernavodă.