Ca să își salveze recolta la o fermă din Cluj proprietarii au aprins nu mai puțin de 4.000 de lumânări anti-îngheț. 

Zeci de angajați ai fermei din Cluj au fost nevoiți să lucreze peste noapte pentru a salva livada de cireși, după ce s-au anunțat temperaturi negative.

Au aprins cele 4.000 de lumânări anti-îngheț printre rânduri și le-au supravegheat până dimineață.

Costurile au ajuns la aproximativ 40.000 de euro, însă fermierii spun că este singura soluție pentru a proteja florile, extrem de sensibile la frig.

Citește și
Minune în seara de Înviere. Un copil de 6 ani, salvat de polițiști după ce a fost văzut pe pervazul ferestrei, în Vâlcea

Și în această noapte vor fi nevoiți să le aprindă din nou, pentru că meteorologii anunță temperaturi sub zero grade în mai multe regiuni.

În Transilvania, valorile vor coborî până la -4, chiar -5 grade în zonele depresionare, iar temperaturi negative se vor înregistra în toată țara.

Specialiștii spun că cei mai afectaţi sunt cireșii, piersicii, nectarinii şi prunii. Fermierii sunt sfătuiți să acopere culturile cu folii speciale sau să aprindă focuri în apropiere. De mâine însă, meteorologii spun că temperaturile vor începe să crească ușor.