Declaraţie incredibilă a şefei DSP: Suceava are un număr atât de mare de cazuri Covid-19 pentru că raporta teste, nu bolnavi

62125347

Suceava a raportat săptămâni la rând numărul de teste efectuate și nu cel al persoanelor contaminate, acesta fiind unul din motivele pentru care apare cu cel mai mare procent de cazuri Covid-19 din România, dezvăluie șefa DSP din acest județ.

 

Numărul foarte mare de cazuri de Covid-19 raportat în județul Suceava și diferențele care apar între numărul total de cazuri, pe de o parte, și suma cazurilor de persoane vindecate, încă pozitive și decese, pe de altă parte, duce la concluzia că undeva pe traseul raportărilor există o eroare.

Întrebată dacă este posibil ca în realitate să se fi raportat numărul de teste cu rezultat pozitiv și nu numărul de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, șefa DSP Suceava, dr. Manuela Trifan, a răspuns că este foarte posibil, scrie Monitorul de Suceava. 

Suspiciunea că undeva există o greșeală a apărut de la faptul că Suceava raporta un număr foarte mic de persoane vindecate și un număr inexplicabil de mare de cazuri, comparativ cu restul județelor.

Șefa DSP a arătat că probleme sunt în verificarea datelor de la începutul epidemiei, când, se pare, „s-au raportat teste, nu persoane pozitive”.

„Sunt cazuri cu nume și prenume, dar fără CNP, fără adresă, nu le putem aloca nici unei unități administrativ teritoriale, pur și simplu nu știm de unde sunt”, a afirmat dr. Trifan.

 

Cum a fost posibilă eroarea

 

Nu există nici un indiciu că cineva ar fi dorit să falsifice datele, ci astfel de situații au putut să apară pe fondul volumului foarte mare de muncă și lipsei de personal, mai ales a informaticienilor.

La începutul pandemiei, funcționarii DSP lucrau în ture de câte 4 ore la introducerea datelor în sistem, fiecare după propria metodă și pricepere, calificarea celor mai mulți dintre ei nefiind informatica.

Este posibil ca fiecare să fi introdus rezultatele pozitive venite pe tura lui, fără să verifice dacă persoana respectivă este la primul test pozitiv sau dacă a fost un rezultat la o retestare.

Prin urmare, în loc să fie raportată o persoană cu trei rezultate pozitive, în sistem apar trei cazuri pozitive. Același lucru ar putea să fie valabil și la raportarea cazurilor noi.

Dr. Trifan a spus că a început să verifice personal situația, caz cu caz, și până acum a reușit să stabilească situația exactă, retroactiv, pentru toate cazurile de vindecare, până la începutul lunii mai.

Același lucru l-a făcut, miercuri, 13 mai, și Spitalul de Urgență Suceava, care la început nu introducea în tabelele de raportare cazurile de persoane vindecate și externate.

 

Nu se știe de unde provin 736 de cazuri 

 

”Ieri spitalul s-a mobilizat exemplar pentru actualizarea listelor. Eu am verificat personal toți vindecații, până la începutul acestei luni. Am luat caz cu caz”, a declarat dr. Trifan.

De asemenea, de circa două săptămâni DSP Suceava lucrează pe platforma informatică „Corona”, astfel încât evidența se poate ține precis.

Joi, în județul Suceava au fost raportate 3.370 de cazuri de infecție cu COVID-19. Conform DSP, sunt 566 de cazuri încă active, 1.894 de persoane declarate vindecate și 174 de decese.

Diferența de 736 de cazuri nu se știe de unde provine, dar potrivit directorului DSP, este foarte posibil să fie vorba despre teste de control efectuate pentru o parte dintre cei 2.633 de suceveni încă pozitivi, vindecați sau decedați, identificați în mod cert.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62122773
Cum vor fi organizate spitalele după intrarea în starea de alertă. Anunțul făcut de Nelu Tătaru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi seara, că, deşi au fost impuse unele măsuri de relaxare şi deşi trecem de la starea de urgenţă la starea de alertă, rămânem în pandemie de coronavirus.

62125346
Ea e tânăra din Nădlac, suspectată că dorea să ajute teroriști să vină în România. E mama a 3 copii

O femeie din vestul ţării este suspectată de propagandă teroristă şi a fost ridicată pentru audieri.

62125344
Zeci de tone de carne de pasăre contaminată cu Salmonella au ajuns în România. De unde venea

O cantitate de 21 de tone de carne de pasăre provenită din Polonia a fost reţinută oficial sub sechestru sanitar veterinar, fiind contaminată cu Salmonella, a anunţat Autoritatea Naţională, Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.