Începe, oficial, extinderea Magistralei 4. Vor fi realizate 14 stații noi, cu o investiție de peste 3,5 miliarde de euro

62426135
Inquam Photos / George Calin

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a semnat, joi, ordinul de începere a lucrărilor pentru extinderea magistralei de metrou M4, fiind vorba despre o investiţie de 3,5 miliarde de euro.

El a precizat că noul traseu va avea 11 kilometri, între Gara de Nord şi Gara Progresul, urmând să fie realizate 14 staţii noi.

„Ne aflăm astăzi într-un loc care nu este doar o staţie de metrou, ci este dovada concretă că Bucureştiul poate. Tudor Arghezi este prima staţie de metrou construită vreodată de o autoritate locală din România. Aici am demonstrat că atunci când ai voinţă, viziune şi disciplină, proiectele mari nu sunt un vis, ci se întâmplă. Şi tot de aici pornim azi către un proiect de zeci de ori mai mare, un proiect care schimbă viitorul mobilităţii în Bucureşti. Pentru că doar extinderea magistralei M4 va aduce în 2040 - 58,6 milioane de călători suplimentari pe an. Este poate cel mai clar semn că intrăm într-o etapă nouă pentru capitală. Investim 3,5 miliarde de euro, peste 17 miliarde de lei, fonduri europene nerambursabile, atrase de Sectorul 4, pentru a uni nordul şi sudul oraşului printr-o magistrală modernă, continuă şi predictibilă”, a declarat Daniel Băluţă, joi, într-o conferinţă de presă susţinută alături de ministrul social-democrat al Transporturilor Ciprian Şerban.

Primăria anunță traseul complet al noii magistrale

El a explicat că vor fi construite 14 staţii noi de metrou de la Gara de Nord la Gara Progresul.

Daniel Băluţă a precizat care va fi traseul noii linii de metrou.

„Noul traseu va avea 11 kilometri şi va traversa cartierele Gara de Nord, Uranus, 13 Septembrie, Giurgiului, şi Progresul, adică va trece pe teritoriul sectoarelor 1, 4 şi 5 şi al comunei Jilava, din judeţul Ilfov. Asigur cetăţenii că începerea acestor lucruri nu înseamnă că traficul va fi dat peste cap”, a mai declarat primarul Sectorului 4.

El a precizat că acest proiect va avea doi ani de proiecte şi cinci ani de execuţie.

Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat că acesta este cel mai mare proiect de infrastructură din Capitală.

„Protocolul dintre Ministerul Transporturilor şi Primăria Sectorului 4 prinde astăzi contur. Primăria Sectorului 4 a semnat astăzi ordinul de începere pentru cea mai mare lucrare, cel mai mare proiect de infrastructură din istoria Capitalei - magistrala M4 de Metro. Sunt convins că din 8 decembrie Daniel Băluţă va fi primarul Capitalei şi astfel de lucrări de infrastructură mare, cum este şi pasajul Unirii, se vor regăsi în toate sectoarele din Bucureşti. 14 staţii noi vor fi construite pe acest traseu între Gara de Nord şi Gara Progresul, care vor transforma practic acest coridor în cea mai importantă axă de mobilitate a oraşului”, a declarat ministrul Transporturilor.

Articol recomandat de sport.ro
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Citește și...
Doi minori au fost reţinuţi după ce ar fi pus osii în calea unui tren în care se aflau 30 de persoane

Doi minori au fost reţinuţi de poliţiştii din Caraş-Severin în urma incidentului de siguraţă feroviară de sâmbătă seară, fiind suspectaţi că au pus osii pe linia ferată, în calea trenului Bucureşti – Timişoara în care se aflau 30 de pasageri.

„E – Sigur nu e Big Brother.” MAI vrea să combată un fake news despre sistemul extins de camere de supraveghere din România

Ministerul de Interne a dezmințit un fake news care circulă online, potrivit căruia autoritățile urmăresc controlul total al mobilității populației sub pretextul îmbunătățirii siguranței rutiere și reducerii accidentelor.

Prima autoritate care își asumă „o parte din vină” pentru criza apei din Prahova: „Era nevoie de o mai multă comunicare”

ANAR recunoaște că are „o parte de vină” în cazul crizei apei potabile din Prahova.

Recomandări
Ro-Alert în județul Botoșani. Cetățenii, avertizați privind „o posibilă incursiune de drone”

Locuitorii județului Botoșani au primit sâmbătă după-amiază o avertizare de tip Ro-Alert privind o posibilă incursiune de drone în spațiul aerian.

Decizie importantă. Volodimir Zelenski se declară dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summitul G20 de la Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.