Incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. Șapte pacienți au decedat. VIDEO

×
Publicitate

Tragedia din Constanța, în care 7 oameni au murit, vineri dimineaţă, cuprinşi de fum şi flăcări, la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase, ridică din nou în discuţie incompetenţa şi haosul din sistemul medical românesc.

Iniţial, au fost comunicate 9 victime, dar, ulterior, după mai multe bâlbâieli, autorităţile au revenit cu numărul celor morţi: 7 pacienţi din cei 10 internaţi la Terapie Intensivă.

Alarma s-a dat la ora 9:48. La 9:53 a fost activat planul roşu ISU de intervenţie. De îndată ce a fost observat incendiul la nivelul spitalului a fost activat PLANUL ALB - care presupune că tot personalul medical să fie chemat de acasă, iar întreaga unitate medicală să fie evacuata cât mai repede. Unii pacienţi au ieşit desculţi, pe alţii, medicii i-au scos în lacrimi.

În haosul creat, pompierii au reuşit să lichideze incendiul după o oră şi să instaleze un spital mobil pentru triajul pacienţilor care aveau nevoie urgentă de ajutor. S-a decis în scurt timp ca o parte dintre ei să fie transportaţi la Spitalul Județean de Urgență Constanța şi la Spitalul de Pneumoftiziologie.

ISU Dobrogea a cerut în sprijin ambulante din Călărași și Ialomița şi au fost alertate şi unităţile sanitare din Medgidia și Mangalia.

Citește și
Cazierul fiscal ar putea fi modificat. Șeful ANAF: „Patronii cu multe firme în insolvență nu vor mai putea înființa altele”
Cazierul fiscal ar putea fi modificat. Șeful ANAF: „Patronii cu multe firme în insolvență nu vor mai putea înființa altele”

Secretarul de stat Raed Arafat şi ministrul de Interne, Lucian Bode au plecat şi ei la Constanța.

Desfășurarea evenimentelor de vineri:

 UPDATE ora 14.45. ”Condoleanțe familiilor celor care i-am pierdut astăzi în această tragedie, la care s-a intervenit după ce a venit un apel de urgență la orele 9.48. Primul echipaj de intervenție a sosit la 9.56 de minute”, a transmis Raed Arafat, în timpul unei conferințe.

Șeful DSU a mai transmis că incendiul a fost lichidat la aproximativ o oră de la apel, la ora 10.55. În spital au fost 135 de pacienți internați, din care cinci au fost non-Covid si 120 de pacienți Covid, dintre care 10, la ATI. 

El a mai precizat că nu există pacienţi cu arsuri între cei transferaţi.

”La acest moment nu este necesară evacuarea unor pacienți în alte județe. Pacienții vor rămâne în județul Constanța”, a mai spus Arafat.

La rândul său, prim-adjunctul IGSU, Cristian Radu, a precizat că incendiul s-a manifestat la nivelul ATI, pe o suprafaţă de aproximativ 350 de metri pătraţi, în mai multe încăperi pentru pacienţi cu coronavirus în stare gravă.

În ceea ce privește informațiile eronate, Raed Arafat a declarat că ”astfel de lucruri se pot întâmpla când sunt raportate date în dinamică”.

”Când raportăm date în dinamică astfel de lucruri se pot întâmpla. Ca să nu se întâmple un astfel de lucru ar însemna să nu comunicăm absolut nimic decât după ce stăm la rece, să analizăm totul. Ne cerem scuze pentru informația inițială”, a mai spus Arafat.

UPDATE ora 14.20. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a explicat, vineri, de unde a apărut confuzia cu numărul persoanelor decedate în incendiul de la Constanţa.

Cinci persoane au murit pe loc, iar două la spitalele unde au fost transferate.

”Nu este normal ca în 2021 să moară oameni în spital în urma unui incendiu”, a afirmat Lucian Bode.

UPDATE ora 13.49. Procurorul de caz a anunțat că în urma incendiului au murit șapte persoane, și nu nouă, cum anunțase anterior Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), potrivit News.ro.

Procurorul-şef al Secţiei urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Viorel Teliceanu, anunţă că doar şapte persoane au murit în incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase, raportarea iniţială fiind eronată. Acesta a precizat că se fac cercetări pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă.

”S-a constituit o cauză la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunal, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă. Am desemnat un coleg procuror criminalist care să efectueze cercetări în această cauză, împreună cu colegii de la poliţie, au venit şi colegii de la Criminalistică. Urmează să se efectueze o cercetare la faţa locului amplă, să identificăm tot ceea ce se poate identifica, situaţia este destul de gravă. Până la acest moment, din informaţiile pe care le am şi pe care am putut să le culeg personal, avem șapte decedaţi. Urmează să se facă identificarea acestora şi să sperăm că nu va creşte numărul de decedaţi”, a declarat, vineri, Viorel Teliceanu.

Întrebat despre numărul de morţi, raportat iniţial ca fiind de nouă, procurorul a precizat: ”Cred că a fost o informaţie eronată, plecată nici nu mai contează de unde. Cert este că la acest moment cu certitudine sunt șapte decedaţi”.

UPDATE ora 13.30. ISU a anunțat că 0742031540 este numărul de telefon unde pot suna aparținătorii pentru informații legate de pacienți.

UPDATE ora 13.21. Preşedintele Klaus Iohannis se declară îngrozit de tragedia de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, unde nouă persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit la Secţia ATI.

Iohannis a calificat situaţia drept ”o nouă dramă teribilă care confirmă infrastructura deficitară a sistemului de sănătate românesc”. În opinia sa, din păcate, statul român a eşuat în misiunea sa fundamentală de a-şi proteja cetăţenii.

”Sunt îngrozit de tragedia care a avut loc în această dimineaţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. Este o nouă dramă teribilă care confirmă infrastructura deficitară a sistemului de sănătate românesc, un sistem învechit, greu încercat şi pus sub o presiune de neimaginat de valul patru al pandemiei de COVID-19. Transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi multă putere să poată face faţă acestor momente extrem de dureroase. Le doresc însănătoşire grabnică tuturor pacienţilor şi personalului medical care au avut de suferit de pe urma incendiului. Este de neimaginat prin ce suferinţă au trecut toţi aceşti oameni veniţi la spital cu speranţa că se vor vindeca”, a mai transmis președintele.

UPDATE ora 13.02. Rudele pacienţilor care au murit în incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa fac scandal în curtea unităţii medicale, cerând informaţii şi detalii despre tragedie. Oamenii reclamă incompetenţă şi nepăsare.

UPDATE ora 12.55. Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat vineri că forţele de intervenţie au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase în şapte minute de la alertare.

Șeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că, în cadrul unor controale derulate în luna februarie, la această unitate medicală au fost depistate nereguli de ordin tehnic şi organizatoric.

La rândul său, inspectorul şef al ISU Dobrogea, Mihail-Cristian Amarandei, a precizat, răspunzând unor întrebări din partea presei, că în luna februarie a fost efectuat un control la toate unităţile medicale, în special la cele care asigurau suport COVID, fiind depistate nereguli inclusiv la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.

“Au fost şi aici identificate anumite nereguli, au fost şi aspecte tehnice şi aspecte organizatorice”, a afirmat şeful ISU, care nu a dat însă mai multe detalii.

El a admis că de la acel moment nu au mai fost efectuate verificări, precizând că termenul stabilit pentru remedierea problemelor era sfârşitul anului.

UPDATE ora 12.33. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, Stela Halichidis, a declarat, vineri, că unitatea medicală avea toate avizele legale, iar defecţiunile depistate anterior de către ISU au fost remediate.

“Toate defecţiunile au fost remediate, totul funcţiona conform legii. Existau avizele legale, necesare, totul a funcţionat, dar s-a întâmplat un necaz. O să vedem de la ce. (...) Toate actele sunt în regulă, toate defecţiunile care au fost constatate s-au remediat. Nu era nimic în neregulă. (...) Reţeaua a fost verificată, nu era supradimensionată. Nu a existat nimic în plus în afară de aparatura medicală, care are contract de mentenanţă”, a spus managerul spitalului.

UPDATE ora 12.20. Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat vineri, după ce nouă pacienţi au murit în urma unui incendiu izbucnit la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, că a fost un eveniment nefericit, nedorit.

El a precizat că toţi pacienţii evacuaţi au fost transferaţi, fiind activat un spital mobil al ISU. Cele nouă persoane decedate sunt din secţia ATI.

Potrivit acestuia, cauza incendiului va fi stabilită de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

"Cauzele pot fi multiple. Pot fi legate şi de infrastructură, de o suprasolicitare a instalaţiei, dar pot fi şi cauze umane, dacă vreţi subiecte mai puţin obiective. Această cauză trebuie stabilită de către cei care au intervenit", a arătat ministrul.

Cseke Attila a adăugat că, din punct de vedere medical, măsurile impuse la acest spital după incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ au fost efectuate.

"M-am uitat asupra acestui spital imediat după ce s-a întâmplat acest eveniment total nefericit, nedorit. Pe planul de conformare după incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ, pe partea medicală, ministrul Sănătăţii a dispus două măsuri: ambele sunt realizate cu termen de august 2021. Din punctul nostru de vedere, din punct de vedere medical - nu pe partea de situaţii de urgenţă, de prevenire de incendii, care sunt la ISU -, din punct de vedere medical, măsurile au fost efectuate", a mai spus Cseke Attila.

S-au făcut şi cursuri de prevenţie, pentru eventuale cazuri de suprasolicitare a sistemului medical la secţiile de terapie intensivă.

"Am cerut tuturor managerilor de spitale şi am făcut aceste cursuri de prevenţie, ştiind că vom avea o suprasolicitare a sistemului pe partea de terapie intensivă", a spus ministrul interimar al Sănătăţii.

UPDATE ora 11.33. Sunt nouă pacienți decedați. Întregul spital a fost evacuat, iar misiunea este în dinamică, potrivit unui comunicat transmis de DSU.

Incendiul a fost lichidat la ora 10:55. Au fost prealertate toate spitalele din județ pentru preluarea pacienților.

Au fost solicitate forțe în sprijin de la județele Călărași, Galați și Ilfov.

UPDATE ora 11.27. Surse: la Parchetul Tribunalului Constanța s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Nu va fi preluat, susțin sursele, de Parchetul General, dar va primi sprijinul INSEMEX.

UPDATE ora 11.10. Până la acest moment, 50 de persoane au fost evacuate și transferate la alte unități spitalicești, potrivit IGSU.

Incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. SURSE: Nouă pacienți au decedat. VIDEO

UPDATE ora. 11.00. Din primele date transmise de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, în această dimineață se aflau internate în unitatea sanitară un număr de 113 persoane, din care 10 persoane în ATI.

Toți pacienții vor fi transferați la Spitalul Județean De Urgență Constanța, la Spitalul de Pneumoftiziologie și un spital mobil ISU.

La solicitarea ministrului interimar al Sănătății, ai fost activate de către DSP Constanța și unitățile sanitare din Medgidia și Mangalia, în caz de nevoie.

În acest moment, echipele sunt în misiunea de intervenție.
ISU Constanța va prezenta într-o declarație de presă situația actualizată.

UPDATE ora 10.55. Premierul a fost informat despre incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța și continuă să țină legătura cu reprezentanții MAI, Ministerul Sănătății și cei ai prefecturii Constanța.

În acest moment, este activată o celulă de criză la MAI pentru a coordona intervenția și a se asigura că sunt evacuați pacienții și că sunt locuri pentru ei în alte spitale.

Premierul Florin Cîțu i-a solicitat secretarului de stat Raed Arafat să meargă la fața locului pentru a se asigura că operațiunile de acolo se desfășoară fără probleme.

UPDATE ora 10.50. Potrivit unor surse oficiale, nouă dintre pacienţii din spital au decedat.

Evacuarea pacienţilor şi căutarea eventualelor victime continuă.

Incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. SURSE: Nouă pacienți au decedat. VIDEO

La Spitalul de Boli Infecţioase sunt 10 paturi de ATI, toate fiind ocupate joi seară.

Potrivit unei informări a Prefecturii Constanţa de joi seară, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase 118 din cele 140 de paturi pentru pacienţii COVID erau ocupate.

---

Din primele informații, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. 

Potrivit IGSU, incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum. Se acționează pentru evacuarea pacienților. Misiunea este în dinamică.

Incendiu la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. SURSE: Nouă pacienți au decedat. VIDEO

Echipaje de la ISU Călăraşi şi ISU Ialomiţa au fost trimise la Constanţa pentru a ajuta la stingerea incendiului.

"În sprijinul forţelor de intervenţie de la faţa locului vor fi trimise de la ISU Călăraşi - 7 ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple, iar de la ISU Ialomiţa se deplasează o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple", a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam se umple de bani după Jocurile Olimpice! | FOTO
Jutta Leerdam se umple de bani după Jocurile Olimpice! | FOTO
Citește și...
Cazierul fiscal ar putea fi modificat. Șeful ANAF: „Patronii cu multe firme în insolvență nu vor mai putea înființa altele”
Cazierul fiscal ar putea fi modificat. Șeful ANAF: „Patronii cu multe firme în insolvență nu vor mai putea înființa altele”

ANAF va consulta mediul de afaceri pentru a modifica cazierul fiscal, astfel încât persoanele cu mai multe firme în insolvență să nu mai poată înființa altele, anunță președintele Adrian Nica.

Un bărbat a fost găsit mort, cu răni la cap, într-o curte din Botoșani. Un suspect a fost prins de anchetatori
Un bărbat a fost găsit mort, cu răni la cap, într-o curte din Botoșani. Un suspect a fost prins de anchetatori

Polițiștii au deschis o anchetă după ce un bărbat a fost găsit mort în curtea unei locuințe din județul Botoșani, cu leziuni la cap.

Operatorii de salubrizare din Capitală au primit amenzi de 425.000 de lei pentru modul în care au deszăpezit
Operatorii de salubrizare din Capitală au primit amenzi de 425.000 de lei pentru modul în care au deszăpezit

Operatorii de salubrizare care au contracte cu primăriile de sector au fost amendaţi, joi, cu 425.000 de lei pentru arterele care nu au fost deszăpezite în Capitală.

Recomandări
”Problema legitimității administrației din România nu mai există în SUA”. Ce spune Nicușor Dan după întâlnirea cu Trump
”Problema legitimității administrației din România nu mai există în SUA”. Ce spune Nicușor Dan după întâlnirea cu Trump

Preşedintele Nicuşor Dan, aflat la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii iniţiat de Donald Trump, a afirmat că problema legitimităţii administraţiei din România nu mai există în Statele Unite.

ANM: Cod galben de ninsori, polei şi viscol în 16 judeţe şi în Bucureşti, până duminică dimineaţa. HARTĂ
ANM: Cod galben de ninsori, polei şi viscol în 16 judeţe şi în Bucureşti, până duminică dimineaţa. HARTĂ

ANM a emis vineri o informare meteorologică și o atenționare Cod galben care anunță precipitații moderate cantitativ, polei, viscol, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii în cea mai mare parte a țării.

Fratele regelui Charles a fost eliberat. Fostul prinț Andrew este anchetat după dezvăluirile din dosarul Epstein
Fratele regelui Charles a fost eliberat. Fostul prinț Andrew este anchetat după dezvăluirile din dosarul Epstein

Fostul prinț Andrew al Marii Britanii a fost arestat joi sub acuzația de abuz în serviciu public, în legătură cu dezvăluirile din dosarul Epstein, însă a fost eliberat în cursul serii.