Incendiu la o fabrică de mobilă, în Pitești. Au intervenit toţi pompierii disponibili

62079898

Un incendiu violent a izbucnit, miercuri după-amiază, la o fabrică de mobilă din Pitești.

Locatarii din zonă au auzit mai multe explozii, iar fumul gros putea fi văzut şi din capătul celălalt al oraşului de la câţiva kilometri.

Ca să facă faţă situaţiei, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis la faţa locului toţi pompierii disponibili, ba chiar i-a chemat la intervenţie şi pe cei care se aflau în timpul liber.

Incendiul a fost zărit, prima dată, de locatarii blocurilor din vecinătate. Flăcările au izbucnit mai întâi, la acoperiş, spun ei, şi imediat au cuprins tot depozitul în care se aflau mobilă şi cauciucuri.

Locatar: "Am văzut fum, fum, fum, şi am zis "băi, ceva nu e în regulă". Se vedea cum iese fumul valuri-valuri."

Reporter: "Se auzeau bubuituri, sticle, mă rog, explozii?"

Locatar: "Da, ce aveau oamenii acolo."

Reporter: "Erau flăcări mari?"

Locatar: "Da, da! Cât blocul."

Reporter: "Dar ce e aici, depozit de mobilă?"

Locatar: "E o fabrică de mobilă şi probabil că au şi depozit de mobilă în interior, acolo, şi multe cauciucuri, alte ... cine ştie ce au avut depozitat acolo".

La faţa locului au fost trimise mai multe maşini de pompieri, o autoscară pentru stingerea de la înălţime, dar şi ambulanţe, pentru că înăuntru se aflau, la momentul izbucnirii incendiului, 3 angajaţi. Nimeni nu a avut, însă, nevoie de îngrijiri medicale.

Lt. col. Bogdan Olar comandant ISU Argeş: "Avem 42 de oameni la locul intervenţiei. Este vorba despre o hală în care se produceau elemente de mobilier din pal, pot să spun că la momentul sosirii forţelor de intervenţie ardea generalizat acoperişul pe întreaga suprafaţă."

Hala, întinsă pe 500 de metri pătraţi, s-a făcut scrum. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care au asigurat perimetrul în care acţionau pompierii. O anchetă va stabili cauzele incendiului, dar comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova precizează că halele nu aveau aviz de la pompieri.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62079897
Băiat ademenit cu bomboane de un bărbat, în Baia Mare. Ce i-a făcut apoi
Alertă în Baia Mare după ce un băiat a povestit părinţilor că ar fi fost victima unei încercări de agresiune sexuală în autobuz.
62079896
Răfuială între 2 clanuri interlope, în Galați. Indivizii, înarmați ca de război
Zeci de indivizi din Galaţi au fost suprinși de camerele de supraveghere ale unui local când alergau pe o stradă înarmaţi până-n dinţi.
62079895
Ce spun medicii despre femeia care a murit în faţa unui spital din Iaşi. „Nu o puteam forţa”
S-a deschis o anchetă penală în Iaşi, după ce o femeie de 62 de ani a murit marţi seară, în faţa Spitalului de Recuperare din oraş.