Băiat ademenit cu bomboane de un bărbat, în Baia Mare. Ce i-a făcut apoi

×
Publicitate

Alertă în Baia Mare după ce un băiat a povestit părinţilor că ar fi fost victima unei încercări de agresiune sexuală în autobuz.

Un individ s-a apropiat de el şi l-a atins, de mai multe ori, în zonele intime. Poliţiştii s-au autosesizat şi încearcă să dea acum de urma bărbatului, care, se pare, potrivit unor martori, nu ar fi la prima faptă de acest fel.

Băiatul în vârstă de 14 ani a povestit părinţilor că în autobuzul care-l ducea spre casă de la şcoală, un bătrân l-ar fi ademenit pe scaunul de lângă el cu bomboane, şi într-un moment de neatenţie l-a atins în zona organelor genitale.

Speriat, băiatul s-a îndepărtat şi imediat ce a ajuns acasă a spus familiei ce i s-a întâmplat. La câteva zile distanţă, în autobuzul care circulă pe aceeaşi rută, băiatul l-a zărit pe bătrân care a încercat din nou să se apropie de el, însă de această dată adolescentul se afla în mijlocul de transport în comun cu părinţii, care i-au cerut socoteala individului.

Se pare că acesta ar mai fi încercat să se apropie şi de alţi copii, însă pasagerii din autobuz i-au atras atenţia.

Poliţiştii s-au autosesizat şi au demarat o anchetă în acest caz. Urmează să-l identifice acum pe bărbat care este cercetat pentru agresiune sexuală.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
Citește și...
62079896
Răfuială între 2 clanuri interlope, în Galați. Indivizii, înarmați ca de război
Zeci de indivizi din Galaţi au fost suprinși de camerele de supraveghere ale unui local când alergau pe o stradă înarmaţi până-n dinţi.
62079895
Ce spun medicii despre femeia care a murit în faţa unui spital din Iaşi. „Nu o puteam forţa”
S-a deschis o anchetă penală în Iaşi, după ce o femeie de 62 de ani a murit marţi seară, în faţa Spitalului de Recuperare din oraş.
61968437
Siegfried Mureșan: ”Plumb NU a obținut unda verde a Comisiei Juridice a Parlamentului European”
Europarlamentarul Siegfrid Mureșan a anunțat miercuri faptul că Rovana Plumb nu a primit aprobare din partea Comisiei Juridice a Parlametului European pentru a deveni comisar european.