Incendiu de proporții lângă Oradea, la un depozit de mărfuri. Angajat: „M-a picurat cu smoală”

×
Publicitate

A fost mobilizare generală de urgență, vineri dimineață, în Oradea. Aproape 100 de pompieri cu peste 15 autospeciale au intervenit la un incendiu izbucnit la un depozit de mărfuri de la marginea orașului.

Hala de peste 4000 de metri pătrați a ars în întregime iar un muncitor, care a încercat să oprească vâlvătaia, a fost rănit ușor.

Alarma a fost dată la câteva minute după ora 10. Doi angajați ai depozitului, care erau înăuntrul halei, au încercat să stingă vâlvătaia.

Angajat: „Am încercat să-l stingem, până m-o picurat cu smoală și era prea cald să stăm înăuntru și am ieșit afară. N-am, n-am putut să-l stingem, am consumat vreo două-trei stingătoare și era prea puternic, că s-o aprins cartoanele.”

Peste 15 echipaje de pompieri, de la mai mule subunități, s-au luptat cu flacările mai bine de două ore.

Depozitul era plin cu mărfuri, multe dintre ele inflamabile. Focul s-a extins și la depozitul unei firme de colete.

Camelia Roșca, purtător de cuvânt ISU Crișana: „Incendiul se manifestă deosebit de violent, cu degajări mari de fum și cu flacără deschisă, la nivelul întregii hale, pe o suprafață de aproximativ 4000 de metri pătrați, și la acoperișul acesteia.”

Deocamdată nu se știe clar de la ce a pornit dezastrul.

Muncitor: „S-ar presupune că de la un aparat de sudură ar fi izbucnit incendiul. Nu e sigur. Și acolo sunt mase plastice și oricând poți să o pățești.”

Fumul gros era vizibil de la kilometri distanță.

Nadia Cotrău, Garda de Mediu Bihor: „Nu cunoaștem precis ce tip de materiale ard. Din fericire, blocurile se află la o distanță destul de mare față de această locație.”

Pagubele produse de incendiu urmează să fie evaluate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Flagelul drogurilor în România. Confesiunile și adevărurile dure spuse de un fost polițist la Antidrog
Flagelul drogurilor în România. Confesiunile și adevărurile dure spuse de un fost polițist la Antidrog
Citește și...
62259432
Stradă surpată în Brașov, sub greutatea unui camion încărcat cu nisip

O stradă din Brașov a cedat ieri din cauza greutății unui camion încărcat cu nisip.

62204614
Pedeapsa primită de tânăra din Olt care și-a împușcat iubitul polițist în cap. Va plăti și daune copiilor acestuia

Tânăra inculpată pentru omor după ce în 2018 l-a împuşcat în cap, accidental, pe iubitul ei poliţist la SCCO şi acesta a murit la spital, a fost condamnată de magistraţii de la Tribunalul Olt la o pedeapsă de şase ani de închisoare.

62219894
Instructor de dans din Dâmbovița, acuzat că a agresat sexual o copilă. A fost arestat preventiv

Un instructor de dans din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv pentru 30 de ile, fiind acuzat că a agresat sexual o fată de 14 ani.

Recomandări
62536186
Ministerul Apărării avertizează asupra unor postări alarmiste de pe Facebook. Ce trebuie să știe românii despre „alerta națională”

Ministerul Apărării avertizează, duminică după-amiază, asupra unor postări alarmiste care atribuie șefului Statului Major al Apărării declarații scoase din context. 

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Gheorghiu: PSD scrie în Programul de guvernare că „ajustarea bugetară necesară” are rezultate, dar public spune că e un eșec

Fostul vicepremier Oana Gheorghiu afirmă că PSD una a scris în Programul de guvernare referitor la buget, alta afirmă în spaţiul public.

Shutterstock 2517644649
Cei 660.000 de angajați ai uneia dintre companiile vitale ale Europei amenință cu greva. Ultimatum dat conducerii

Angajații Volkswagen, cel mai mare producător auto și una dintre companiile vitale ale Europei, amenință cu greva, dacă managementul nu revine la decizia de anulare a acordurilor salariale. Volkswagen are peste 660.000 de angajați la nivel mondial.