Încasările Primăriei București au crescut cu 40% după primele amenzi date șoferilor care nu au plătit parcarea

×
Publicitate

Noile reguli de parcare din București, care se aplică din această săptămână, au sporit încasările în primele trei zile cu aproape 40%.

Chiar dacă mulți șoferi au înțeles că trebuie să își lase mașinile în locurile special amenajate și să plătească taxa, mai sunt unii care parchează ilegal. Alții încearcă să dea o șpagă, în loc să achite suma stabilită în funcție de zonă. Și încă mai găsesc agenți dispuși să le ia banii.

În imagini filmate cu o cameră ascunsă, într-o parcare din zona 0 a Capitalei, unde taxa este de 10 lei pe oră, după o scurtă discuţie, agentul este de acord să închidă ochii pentru cinci minute staţionate fără plată - deşi el ar trebui să încaseze taxa chiar şi pentru un singur minut de parcare.

Directorul Companiei Muncipale spune că angajații riscă să își piardă locul de muncă

Cristian Olaru, directorul Companiei Municipale „Parking Bucureşti”: „Probabil că a fost o clemență a colegului meu. Nu e normal şi nu e în procedura de încasare a parcării. Au mai existat astfel de situaţii semnalate de către cetăţeni, care au fost abordate în comisiile disciplinare, iar acei angajaţi au fost sancționați, cu până la desfacerea contractului de muncă”.

Pentru a evita aceste mici înţelegeri între agenţi şi şoferi, municipalitatea va monta parcometre, aşa cum există în alte oraşe.

În acest moment sunt în jur de 200 de agenţi de parcare, angajaţi ai Primăriei, care câştigă 2.500 de lei pe lună.

Stelian Bujduveanu, despre parcometrele pentru București

Stelian Bujduveanu, Viceprimarul General al Municipiului București: „Sperăm să treacă cât mai repede procedurile de licitaţie publică şi să avem acele parcometre, care există în marile oraşe, să poţi parca rapid, intuitiv şi fără stres.”

În primele două zile de la aplicarea noilor taxe de parcare, încasările au crescut cu aproape 40%. Marţi de exemplu, agenţii au încasat în total 135.000 de lei, față de 95.000 de lei, cât au luat în aceeaşi zi a săptămânii trecute.

Mai găsim însă zone în care şoferii parchează pe unde apucă.

În zona 0, unde parcarea costă 10 lei pe oră și pe o stradă sunt cel puțin patru-cinci locuri libere, sunt unii șoferi care nu vor să plătească taxa, așa că parchează neregulamentar, chiar lângă zona de parcare. Mai mult, șoferul unui autoturism și-a urcat mașina pe trotuar.

Aşa că pe multe trotuare din centru, au fost puse temporar dispozitive de semnalizare rutieră, pentru ca şoferii să nu mai urce maşinile pe borduri.

Mihai Rotaru, specialist în mobilitate urbană: „Realitatea este că trebuie să plătim pentru serviciile pe care le folosim, ca să putem să avem loc cu toții. La început va trebui să fie puțin forțat din partea autorităților, dar sunt sigur că va deveni o normalitate.”

Ce amenzi și penalizări riscă șoferii care parchează neregulamentar în București

În prima zi de la aplicarea noilor reguli, 53 de şoferi au fost amendați cu 435 de lei pentru parcare pe trotuare şi trei puncte de penalizare. Însă amenzile pentru staţionare neregulamentară în oraş pot ajunge şi la 725 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Atac cu briceag într-o parcare de lângă Timișoara. Un cetățean turc a fost arestat preventiv

Un cetăţean turc a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor după ce şi-a rănit cu un briceag doi conaţionali, într-o parcare de camioane de lângă Timişoara.

 

Furt neobișnuit în Ialomița. Hoții au furat toată floarea soarelui de pe 30 de hectare

Un furt de amploare, cu totul neobișnuit, le dă de furcă polițiștilor din Ialomița. Hoții au recoltat toată floarea soarelui de pe 30 de hectare de teren şi au dispărut.

Și nu mai doare. Acum nu mai doare nimic. Andru Nenciu, redactor-șef sport.ro, după medalia de aur a Biancăi Perie Ghelber

Bianca Perie-Ghelber a cucerit miercuri seara, la Munchen, aurul în proba de aruncarea ciocanului, cu un rezultat de 72,72 m.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Marele Canion” al României. Cum s-a format Râpa Roșie din Alba și ce pericole ascunde

Râpa Roșie din Sebeș este minunea naturală a Transilvaniei și i se mai spune și „marele Canion al României”. Această formațiune geologică spectaculoasă îi impresionează pe turiștii români și străini prin culoarea ei și aspectul de amfiteatru natural.