În prima zi de Crăciun, Biserica ortodoxă sărbătorește Nașterea Domnului. Mesajul preoților din bisericile ortodoxe

×
Publicitate

”Nu te teme Marie căci vei naște un prunc și-i vei pune numele Iisus”. În liturghia din dimineața Crăciunului preoții din bisericile ortodoxe le-au amintit credincioșilor acest mesaj profund al sărbătorii.  

Dumnezeu s-a întrupat și a venit printre noi ca să ne învețe să oferim iubire. Oamenii au ascultat slujba cu gândul la cei dragi fie ei aflați departe ori dispăruți dintre noi.

Dinspre corul mănăstirii Cașin coboară colindele spre sute de oameni, adunați laolaltă în fața altarului.

Preotul Gabriel Cazacu, Mănăstirea Cașin: ”Fiul lui Dumnezeu a venit din ceruri, pentru noi oamenii, pentru a noastră mântuire. Să se nască și să crească, să ne mântuiască, așa cum spun frumos colindele populare românești. -De ce în chip de om? -În chip de om ca să fie asemeni nouă, ca să nu ne uităm la cineva străin nouă, ci dimpotrivă, să-l primim cu bucurie în familiile și în sufletele și în inimile noastre”.

Copiii sunt așadar, în ochii Bisericii, esența mergerii înainte.

De la cei mici și inocenți, la cei mari care au ținut postul, creștinii primesc trupul și sângele Domnului

Copiii primesc, cei mari dăruiesc.

Reporter: Ce-ai primit?

Copil: Dulciuri și o portocală.

Pe mesele unite, oamenii aduc bucate și vin, să fie sfințite, și să ajungă la cei sărmani și flămânzi, pentru sufletele celor dragi, adormiți.

În prima zi de Crăciun, Biserica ortodoxă sărbătorește Nașterea Domnului, în a doua e celebrată Maica Domnului, iar a treia e dedicată Sfântului Ștefan, apostol al lui Isus și primul martir al Bisericii creștine. Aproape o treime din populația globului, adică peste două miliarde și jumătate de oameni, sărbătoresc azi Crăciunul.

Patriarhul Daniel: ”Săbrătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul ne îndeamnă pe toți să răspundem iubirii milostive și smerite a pruncului Isus cu iubire milostivă și smerită față de toți oamenii”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62413202
Românii au alternat de Crăciun sarmalele cu schiatul. ”Noi n-am fost cuminți, și-a dorit și ea un iubit și l-a primit”

Schi și sarmale, schi și piftie, schi și cozonac. Cam asta a fost alternanța luni pentru cei ajunși pe Valea Prahovei sau în Poiana Brașov să facă mișcare, dar să și se bucure de tradițiile de Crăciun.  

62413194
Mărturiile marinarilor români care își petrec sărbătorile departe de casă pe mările și oceanele lumii

Mii de români își petrec sărbătorile departe de casă, pe mările și oceanele lumii, la mulți kilometri distanță de familie și de cei dragi.  

62413199
Moș Crăciun și-a lăsat renii pe un hotel din Eforie și a coborât zeci de metri pe o funie. „Frumos, face scheme”

Ca în fotbal, azi noapte Moș Crăciun nu a jucat numai acasă la copii, ci și în deplasare. Apare în imagini spectaculoase și la munte, și la mare.  

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.