În ce condiții se pot lua iar măsuri restrictive. "Depinde de modul cum ne comportăm"

×
Publicitate

Şeful DSU, Raed Arafat, susţine că trendul crescător al numărului de îmbolnăviri cu COVID-19 constatat în ultimele zile se poate păstra, dacă oamenii nu vor respecta măsuri precum purtarea măştii de protecţie, distanţare fizică şi igienă.

Raed Arafat a declarat sâmbătă, într-o intervenţie la un post de televiziune, referindu-se la trendul crescător al numărului de noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2 că „există şanse să se păstreze, depinde de modul cum ne comportăm”, potrivit News.ro.

Acesta a precizat că a crescut nu doar numărul infectărilor, ci şi ce al internărilor în terapie intensivă, de la 120-130 la 170 de bolnavi în stare gravă.

Arafat susţine că nerespectarea măsurilor precum purtarea măşti de protecţie în spaţii închise, distanţarea fizică şi igiena mâinilor poate duce la creşterea numărului de cazuri până la momentul la care sistemul sanitar să nu mai poată face faţă.

„Nerespectarea lor (a regulilor de prevenire – n.r.) poate să ducă la creşteri care sunt dincolo de controlul nostru şi să nu putem să mai stăpânim situaţia. Ne-am aşteptat la creşteri, toată lumea ştia că relaxarea aduce creşteri, dar depinde aceste creşteri cât de persistente sunt, cât de abrupte sunt şi care este impactul lor pe sistemul sanitar”, a mai afirmat şeful DSU.

Creșterea numărului de cazuri, impact al relaxării

 

El spune că această creştere este şi „un impact al relaxării, care era de aşteptat”, iar acest lucru s-a întâmplat şi în alte state, unele fiind nevoite să ia din nou măsuri restrictive.

”Noi trebuie să vedem creşterea cât de constantă este. Nu ar dori nimeni să revină asupra măsurilor de relaxare, dar dacă ai o creştere semnificativă care nu poate fi controlată sub nicio formă, poate aceste măsuri vor fi luate. Nimeni nu doreşte acest lucru, de noi depinde dacă vom ajunge acolo sau nu”, a mai afirmat Arafat.

În ceea ce priveşte faptul că tot mai multe persoane aleg să ignore măsurile de prevenire, Raed Arafat consideră că interesul pentru măsurile de protecţie a scăzut din mai multe motive, nu neapărat din cauza măsurilor de relaxare.

Motivul pentru care a scăzut interesul pentru protecție

 

„Poate din cauza tuturor dezinformărilor şi datelor false care se răspândesc pe reţelele de socializare şi a dezbaterilor în care apar oameni (...) care combat măsurile de prevenire şi de distanţare fără să aibă dovezi ştiinţifice care să le sprijine aceste opinii la acest moment, aşa că e de înţeles că populaţia devine derutată şi poate unii chiar cred că ne putem întoarce la viaţa dinaintea acestei, cu ghilimele, conspiraţii” a mai declarat şeful DSU.

El a adăugat că „ar fi prea devreme şi prea periculos” să se renunţe la purtarea măştii de protecţie acum.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
61843031
Vlad Voiculescu, apel la Nelu Tătaru să o transfere pe fata incendiată într-un centru de mari arși

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu solicită public ministrului Nelu Tătaru să o transfere pe fata incendiată în Mehedinți din Spitalul Craiova către un centru specializat pentru marii arși, „unde să aibă o șansă la viață”.

62124934
Marile centre comerciale se redeschid de luni. Ce reguli stricte trebuie să respectăm

De luni, putem să mergem iar la cumpărături în marile centre comerciale, dar și la fitness sau la piscinele în aer liber.

62131032
Vijelii puternice în țară. Un tată a fost rănit încercând să se salveze alături de copilul său

Începutul de vară rămâne sub semnul vijeliilor, în multe locuri de o violență iesită din comun. La Vaslui, un copil de un an și jumătate a fost prins în mijlocul furtunii, împreună cu tatăl său și puțin a lipsit ca ambii să fie striviți.

Recomandări
Luca niculescu negocieri psd agerpres
Ce spune Luca Niculescu despre miniștrii PSD din guvernul său. Motivele pentru care Marian Neacșu va fi vicepremier

La o zi după depunerea programului de guvernare și a listei cabinetului său, Luca Niculescu a vorbit despre social-democrații care urmează să facă parte din cabinetul său, inclusiv despre Marian Neacșu, liderul PSD care ar putea ajunge vicepremier.

Shutterstock oameni multime pe strada
Cum arată execuția bugetară a României pe primele nouă luni din 2026. Cum au evoluat deficitul și cheltuielile statului

Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,35% în aceeași perioadă a anului trecut, iar veniturile au crescut cu 11,8%, arată datele despre execuția bugetară de la Ministerul Finanțelor.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
Încă o alertă de dronă în apropierea graniței cu Ucraina. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol

O nouă alertă aeriană a fost instituită în nordul județului Tulcea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat o dronă în apropierea graniței cu România, în zona localității Plauru.