Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. Șoferul, de 83 de ani, ar fi făcut infarct la volan, este una dintre ipoteze.
Echipa secundă de fotbal a lui Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung, era pe drum spre antrenament, când s-a produs accidentul.
Șoferul ar fi făcut infarct
În microbuz erau 18 persoane, 7 adulți și 11 copii. Salvatorii au intervenit de urgență.
Potrivit unui comunicat al clubului sportiv Dinamo, șoferul de 83 de ani al microbuzului a pierdut controlul volanului, mașina a ieșit de pe șosea și a intrat cu viteză într-un copac de pe marginea drumului. Șoferul microbuzului ar fi suferit un infarct în timp ce conducea.
În ciuda intervenției salvatorilor, un bărbat de 59 de ani din staff-ul medical al echipei a decedat în urma impactului.
Dincă Alin, ISU Argeș: „Colegii noștri au identificat un număr de 2 victime pentru care a fost nevoie de manevre de descarcerare, în total numărul de victime a ajuns la numărul de 12, dintre care 7 adulți și cinci copii, 10 persoane evacuate, o persoană adultă decedată, altă persoană adultă refuzând transp la spital.”
Ag. șef pr. Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș: „40 șoferul ce are 83 de ani a fost preluat în stare de inconștiență de către echipajele medicale și transportat la o unitate medicală, acestuia neputându-i fi recoltate probe biologice.”
În urma accidentului, la spitalul din Câmpulung au ajuns zece victime.
Corespondent PROTV: „Șoferul de 83 de ani al microbuzului, despre care se crede că a făcut un infarct la volan, a fost luat cu un elicopter SMURD și transferat la Spitalul Floreasca, din Capitală. Internat este și antrenorul echipei, fostul fotbalist de la Dinamo, Adrian Ropotan. Potrivit celor de la Dinamo 2, el a suferit o fractură deschisă la nivelul mâinii și este în afara oricărui pericol. Bărbatul decedat era Constantin Covaciu, maseurul echipei Dinamo 2. Dintre cei 6 copii internați, niciunul nu are viața pusă în pericol, potrivit medicilor.”