IGPR: Şoferilor depistaţi pozitiv la Drugtest nu li se întocmeşte dosar penal până vine răspunsul de la Medicina Legală

62390809

Poliţia Română precizează că şoferilor testaţi pozitiv cu aparatul Drager5000 nu li se întocmeşte dosar penal, în intervalul de 72 de ore până la sosirea rezultatelor probelor biologice de la instituţiile de medicină legală.

 

"În situaţia unui rezultat pozitiv, în urma testării cu aparatul Drager5000, poliţiştii întocmesc o lucrare (este vorba de actul de sesizare, iar nu de un dosar penal), care rămâne la unitatea de poliţie, pe parcursul celor 72 de ore, în care instituţiile de medicină legală trebuie să transmită rezultatul probelor biologice aferente. Dacă în interiorul termenului de 72 de ore, poliţiştii primesc de la medicină legală un rezultat negativ, acesta se anexează lucrării de bază, iar documentele se înaintează de către Poliţie, unităţii de parchet competente, cu propunere de închidere a procedurii, pe cale administrativă", informează o precizare a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), transmisă sâmbătă AGERPRES.

Propunerea unităţii de poliţie, de închidere pe cale administrativă, într-o astfel de situaţie, are la bază rezultatul negativ al probelor biologice, emis de medicina legală, şi nu presupune o propunere de clasare în accepţiunea Codului de Procedură Penală, ci închiderea pe calea administrativă a lucrării, menţionează sursa citată.

Astfel, persoana testată, cu rezultat negativ de la medicină legală, nu este cercetată de organele de poliţie, sub nicio formă, în cadrul unui dosar penal, mai arată IGPR.

În situaţia în care rezultatul de la medicină legală este pozitiv, acesta se anexează lucrării de bază şi documentele se transmit unităţii de parchet competente, unde lucrarea primeşte un număr unic, respectiv aceasta devine "dosar penal", în care se continuă cercetările şi se administrează probe, conform Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.

"Prin urmare, măsura retragerii/reţinerii permisului de conducere, pentru 72 de ore, este de natură a înlătura un potenţial pericol din traficul rutier, până la primirea rezultatelor de la medicină legală", arată sursa citată.

IGPR aminteşte că, înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi din domeniul siguranţei rutiere, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a relaţionat cu factorii decizionali din cadrul Parchetului General, pentru stabilirea unui mod unitar de aplicare a prevederilor Ordinului Comun al MAI şi PÎCCJ nr. 56/12/C/2014, raportat la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare (inclusiv OUG 84 şi OUG 97).

"Ieri, conducerea Poliţiei Române a organizat din nou o videoconferinţă, la care au participat, la nivel teritorial, inspectorii şefi, şefii serviciilor rutiere şi purtătorii de cuvânt, activitate în cadrul căreia au fost reprelucrate aspectele de ordin legislativ şi administrativ, inclusiv cele menţionate în prezenta precizare", se mai arată în precizarea transmisă sâmbătă de IGPR.

Ordonanţa de urgenţă care prevede reţinerea permisului de conducere pentru şoferii ce refuză testarea sau ies pozitiv la testul pentru alcool ori substanţe psihoactive şi restituirea lui dacă nu primesc rezultatul analizelor în termen de 72 de ore de la recoltare a fost publicată luni, 15 iulie, în Monitorul Oficial.

Guvernul a adoptat, joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranţei rutiere.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în scopul reducerii timpilor de aşteptare a rezultatelor analizelor toxicologice, se stabileşte un termen de maximum 72 de ore pentru realizarea acestora în vederea constatării prezenţei sau absenţei substanţelor psihoactive în organism sau a alcoolului în sânge şi comunicarea acestora de către instituţiile de medicină legală către structurile Poliţiei Române. Se are în vedere calcularea termenului de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice.

Totodată, prin proiect se propune, pentru identitate de tratament, ca, în situaţia în care permisul de conducere a fost reţinut în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) din OUG 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive, prevăzută la art. 336 alin. (2) din Codul penal, ca urmare a testării cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive, acesta să se restituie în baza rezultatului analizei mostrelor biologice prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Un copil și două femei au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a căzut într-un râu, în Neamţ

Un autoturism în care se aflau patru persoane a căzut, sâmbătă după-amiază, de la patru metri, într-un râu din judeţul Neamţ, după ce un podeţ din lemn s-a rupt, în localitatea Petru Vodă.

Controversatul Andrei ”Versace”, craiul de Dorobanți, a fost găsit decedat într-un imobil din Sectorul 1 al Capitalei

Polițiști din cadrul Poliției Capitalei au fost sesizați prin apel 112, de către un paznic al unui complex de locuințe din Sectorul 1, cu privire la faptul că dintr-un apartament s-ar simți un miros înțepător, specific unei persoane decedate.  

Satul din România inclus în patrimoniul UNESCO, de care cei mai mulți români nu au auzit niciodată

Un mic sat din județul Alba a fost inclus în Patrimoniul UNESCO, iar turiștii care ajung aici sunt impresionați de cetatea medievală de aici.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.