Ia românească, cămașa cu altiță, a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO

62307190
StirilePROTV

Ia românească sau cămașa cu altiță a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO.

Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, reunit la Rabat, Maroc, a decis includerea dosarului "Arta cămăşii cu altiţă - element de identitate culturală în România şi Republica Moldova" în Lista Patrimoniului Imaterial al Umanităţii.

În cadrul reuniunii, precedate de o campanie susţinută, plecând de la recomandările Organului de Evaluare, reprezentanţii celor două ţări au prezentat informaţii privind contribuţia elementului la vizibilitatea şi semnificaţia patrimoniului cultural imaterial naţional şi universal, conexiunea cu alte elemente de patrimoniu, dialogul între comunităţi, cercetători şi ONG-uri, precum şi măsurile de salvgardare implementate în comun de ambele state cu implicarea comunităţilor, purtătorilor şi societăţii civile.

Cele 24 de state membre ale Comitetului au apreciat valoarea elementului pentru identitatea culturală a celor două ţări, funcţiile sociale ale acestuia, aportul la consolidarea dialogului între comunităţi şi la incluziunea socială, precum şi importanţa măsurilor actuale şi viitoare de salvgardare implementate în cooperare cu comunităţile de purtători, în vederea promovării cămăşii cu altiţă, inclusiv prin intermediul acţiunilor de educaţie formală şi non-formală, notează News.ro.

Înscrierea în Lista Reprezentativă asigură o mai bună conştientizare a valorii acestei arte tradiţionale, care a devenit, în ultimele decenii, un reper important de identitate naţională, precum şi a necesităţii de protecţie a practicilor specifice de creaţie transmise din generaţie în generaţie, în cadrul comunităţilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Reuşita de joi se datorează, în cea mai mare măsură, generaţiilor de creatori ai cămăşii cu altiţă, asigurarea transmiterii patrimoniului în cadrul comunităţilor purtătoare fiind unul dintre cele mai importante criterii care definesc acest element, conform Ministerului Culturii. 

În complexul proces de înscriere, implicarea comunităţilor de meşteri populari din cele două ţări a reprezentat un aspect definitoriu al dosarului declarat câştigător.

În urma deciziei de joi, instituţiile culturale din cele două ţări au datoria de a continua să încurajeze activ efortul remarcabil pe care aceste comunităţi şi aceşti creatori îl fac în păstrarea şi promovarea, de manieră durabilă, a elementelor de patrimoniu cultural imaterial.

Deputat: cămaşa cu altiţă este unul dintre elementele identitare care ne dau forţă şi putere

"Decizia comitetului luată astăzi când sărbătorim Ziua Naţională a României reprezintă recunoaşterea universală a frumoasei poveşti despre una dintre tradiţiile izvorâte din aceeaşi rădăcină comună a României şi Republicii Moldova. Cămaşa cu altiţă, ia românească aşa cum este cunoscută de toţi, reprezintă o moştenire transmisă, din dragoste şi cu dragoste, din generaţie în generaţie. Purtată de fete şi femei, pictată şi cântată în versuri, promovată asiduu, cu mândrie, inclusiv de Regină Maria şi Familia regală a României, cămaşa cu altiţă este unul dintre elementele identitare care ne dau forţă şi putere'', a transmis Ana-Maria Cătăuţă, preşedinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, citată de Agerpres.

Includerea în Patrimoniul UNESCO vine cu responsabilități

Potrivit acesteia, includerea în Patrimoniul UNESCO atrage după sine şi o serie de responsabilităţi.

''Onoranta recunoaştere şi includerea în Patrimoniul UNESCO atrage după sine şi o serie de responsabilităţi, dar sunt convinsă că vom reuşi să implementăm un set clar şi coerent de politici publice pentru susţinerea artei confecţionării cămăşii cu altiţă şi promovarea acesteia. De asemenea, îmi pun mari speranţe că vom reuşi să atragem în jurul acestui proiect toate ideile creative şi îndrăzneţe. Le mulţumesc public tuturor celor care au contribuit la această victorie, prin seriozitate şi dăruire, şi, mai ales, prin perseverenţă. Recunoştinţa mea se îndreaptă şi către foştii preşedinţi ai Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, deputatul Mihai Weber şi Ionel Palăr, care, prin deciziile luate în momente potrivite, au contribuit esenţial la includerea cămăşii cu altiţă în Lista Reprezentativă a elementelor de Patrimoniu Cultural Imaterial al Umanităţii", mai spune Ana-Maria Cătăuţă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62307173
Românul care a strâns 250.000 de euro pentru ucraineni: "Imaginea vieții din Bahmut, as asocia-o cu Cernobîl"

Invazia militară abuzivă a Rusiei împotriva Ucrainei i-a schimbat viața și lui Radu Hossu. Până pe 24 februarie, era preocupat de răfuielile din politica românească.

62307162
Două trenuri s-au ciocnit în Vrancea. Primele imagini de la locul accidentului. GALERIE FOTO

Două trenuri de marfă care transportau cereale s-au ciocnit, joi, în Vrancea, iar unul dintre vagoane a deraiat.  

62306200
Raed Arafat a fost decorat cu ordinul “Steaua României” în grad de “Cavaler” de Iohannis. FOTO

Şeful Departamentuui pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat a anunțat că a fost decorat de Klaus Iohannis.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.