Hărțuirea la locul de muncă. Avocatul Poporului cere reglementări clare în Codul Muncii. Recomandările instituției

62339179
Shutterstock

Avocatul Poporului propune reglementarea tuturor formelor de hărţuire la locul de muncă.

Hărțuirea la locul de muncă trebuie reglementată în Codul Muncii, propune Avocatul Poporului, precum și în alte acte normative cu caracter specializat.

Avocatul Poporului a cerut reglementarea tuturor formelor de hărţuire la locul de muncă în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, respectiv în actele normative cu caracter special care se referă la celelalte categorii de lucrători. Constatarea vine după lansarea, miercuri, a unui raport special al instituţiei privind hărţuirea şi violenţa la locul de muncă.

Mai exact, Codul Muncii ar trebuie modificat prin introducerea unei prevederi din care să reiasă că angajatorii cu un număr de peste zece de angajaţi au obligaţia să identifice cel puţin un angajat căruia să îi repartizeze, prin fişa postului, atribuţii în domeniul prevenirii hărţuirii/violenţei la locul de muncă, a declarat adjunctul Avocatului Poporului Ecaterina Mirea, potrivit Agerpres

Potrivit raportului, AP mai propune, printre altele, înfiinţarea, în cadrul Inspecţiei Muncii, respectiv în cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, a unor compartimente specializate în domeniul hărţuirii/violenţei la locul de muncă, stabilirea unor politici organizaţionale prin care să fie descurajată şi sancţionată orice formă de hărţuire, organizarea unor campanii de informare privind combaterea situaţiilor de vulnerabilitate a angajaţilor pe piaţa muncii, inclusiv în cazul persoanelor cu dizabilităţi.

Ecaterina Mirea a atras atenţia că nu există prevederi unitare cu privire la hărţuire şi violenţă la locul de muncă.

Raportul semnalează imposibilitatea inspectorilor de a califica şi identifica actele de hărţuire la locul de muncă, din cauza legislaţiei deficitare, respectiv a atitudinii angajaţilor sau angajatorilor, a mai spus adjunctul Avocatului Poporului.

Mai mult, inspectorii de muncă au reclamat că nu au o procedură specifică de soluţionare a cauzelor de hărţuire. Ecaterina Mirea a spus că o altă problemă pe care o au este imposibilitatea identificării de dovezi.

Efectuarea mai multor vizite la acelaşi angajator determină o reticenţă şi "o atitudine nepotrivită" faţă de inspectorii de muncă, în sensul că se simt "agresaţi". Ecaterina Mirea a punctat că o altă problemă este legată de faptul că inspectorii de muncă nu ştiu când au competenţă să soluţioneze o faptă de hărţuire. "Dacă avem o faptă de hărţuire pe criteriile stabilite în Codul muncii, sunt competenţi inspectorii de muncă, dar dacă avem o faptă de hărţuire morală la locul de muncă, devin competenţi cei de la CNCD", a explicat adjunctul AP.

Mai mult, nu sunt stabilite măsuri de sprijin pentru victimele hărţuirii la locul de muncă, de exemplu consiliere psihologică. „Totodată, nu sunt prevăzute acţiuni sau condiţii de încurajare a persoanelor care sunt supuse unor astfel de fapte, în sensul de a le reclama şi un lucru deosebit de important este faptul că nu sunt îndrumări, ghiduri uşor accesibile cu privire la ceea ce reprezintă dreptul de a lucra într-un mediu sigur, fără hărţuire la locul de muncă, dar şi cu privire la paşii ce trebuie urmaţi de persoanele care sunt supuse unor astfel de fapte", a adăugat adjunctul AP.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Cel mai mare eveniment de marketing din România vă așteaptă pe 11 și 12 mai la București

Schimbările și lecțiile din ultimii ani i-au pregătit pe specialiștii în marketing digital pentru un nou an de adaptare și relansare.

Mamă și fiică găsite fără suflare în casă de o vecină. Cele două ar fi murit intoxicate

Tragedie într-o familie din județul Cluj. Două femei, mamă și fiică, au fost găsite în casă fără suflare, cel mai probabil intoxicate cu monoxid de carbon.  

Topul țărilor din Europa în care se fumează cel mai mult. Locul pe care îl ocupă România în această ierarhie

Aproape 20% din populația Uniunii Europene fumează zilnic. Bărbații fac asta mai mult decât femeile, iar cele mai multe persoane care aprind măcar o țigară pe zi au acest obicei de cel puțin zece ani.

Recomandări
Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.