Mihaela Ursuleasa va fi inmormantata la Bellu. Guvernul roman va suporta cheltuielile funeraliilor
Moartea fulgeratoare a pianistei Mihaela Ursuleasa, la numai 33 de ani, a indurerat intreaga lume si gandurile tuturor se indreapta acum catre fetita si catre mama artistei.
In timp ce medicii legisti din Viena le-au dat vestea ca un anevrism cerebral a rapus-o pe Mihaela, mari dirijori si artisti de muzica clasica isi doresc crearea unui fond special de donatii pentru familia pianistei.
In privinta cheltuielilor de inmormantare n-au de ce sa-si faca griji. Guvernul a anuntat ca va plati pentru inmormantarea care ar putea avea loc la Cimitirul Bellu.
Ultimul concert al Mihaelei de la Ateneul Roman este vizionat acum pe internet de o multime de oameni care n-au avut sansa sa o asculte cantand in fata lor.
Pianista si compozitoarea Gabriela Montero din Venezuela a facut un apel catre comunitatea muzicala sa o ajute pe fetita artistei, ramasa cu bunica la Viena.
Si pe site-ul oficial al artistei, impresara ei le propune organizatorilor care aveau de gand sa o invite la concerte sa doneze jumatate din onorarii intr-un cont special.
Pianistul Horia Mihail, care i-a fost coleg la scoala de muzica din Brasov, isi aminteste despre transformarea ei uluitoare, atunci cand se aseza la pian: dintr-o fetita oarecare devenea exuberanta, cu o tehnica si o sensibilitate uluitoare.
"Asa este viata, cateodata fericita, cateodata nu atat de fericita, cateodata inerta, cateodata salbatica, cateodata obosita, si asta sunt eu, un cameleon dar care ramane intotdeauna in picioare", spunea, in octombrie 2009, Mihaela Ursuleasa.
Intr-un interviu acordat in 2005, Mihaela Ursuleasa povestea despre greselile pedagogice de la inceputul carierei sale. La scoala din Brasov a platit, pentru uriasul ei talent, un pret amar: "Mie mi-era frica sa nu ma bata. Era o practica obisnuita. Singura explicatie pe care o primeam era: 'Nu ai cantat bine'. Increderea mea in mine a fost, multi ani dupa ce am plecat din Romania, destul de fragila".
Studia cate opt ore pe zi, chiar si duminica, iar fiecare greseala era aspru pedepsita.
"Meseria asta are foarte mult de-a face cu sufletul, cu creierul, cu pregatirea psihologica. Pe mine ma batea si inainte de concert. Intram in lacrimi pe scena", isi amintea artista.
Din fericire, datorita celebrului dirijor Claudio Abado, a plecat la Viena.
Presa straina o elogiaza acum, cand am pierdut-o inainte de vreme. BBC scrie despre "combinatia rara de vivacitate si maiestrie tehnica" iar Die Welt o pomeneste ca pe "un fenomen unic".
