Amânarea facturilor și plafonarea prețurilor la energie. Noile măsuri analizate de guvernul interimar

×
Publicitate

În prag de iarnă Guvernul demis anunță că se gândeşte la noi măsuri pentru ca oamenii să poată face faţă facturilor la energie.

Florin Cîțu anunţă chiar că plata lor ar putea fi amânată, iar preţurile la energie - plafonate, pentru câteva luni. Sunt însă doar intenţii care nu au deocamdată şi un termen de intrare în vigoare. Între timp, creşterea galopantă a tarifelor la gaze le dau fiori atât celor care au centrale de apartament, cât şi celor care depind de încălzirea centralizată.

Premierul demis spune că vrea amânarea plății facturilor la energie, atât pentru populaţie, cât şi pentru firme.

Florin Cîțu, Premier demis: ''Să introducem şi amânarea facturilor acolo unde se poate, vom avea şi un amendament cu plafonarea prețurilor''.

Potrivit unor surse din Guvern, o variantă ar fi ca facturile să poată fi amânate cu cel mult 6 luni, adică plăţile să poată fi amânate până în toamnă anului viitor. În paralel, sunt gândite şi variante de plafonare a preţurilor, atât la gaze, cât şi la electricitate, la nivelul de la începutul lunii octombrie. Asta în condiţiile în care ar trebui de la 1 noiembrie să intre în vigoare şi compensarea facturilor, cu 25% la gaze, respectiv cu 21 bani/kwh la electricitate.

Măsurile trebuie însă aprobate de Parlament, câtă vreme avem un guvern interimar, şi întreaga procedură ar putea să dureze.

Între timp, preţurile tot mai mari la gaze se vor vedea şi în facturile la încălzire.

La Timişoara, de pildă, unde caloriferele abia dacă s-au dezmorţit, autorităţile locale spun că se gândesc deja la scumpiri, pentru că bugetul local nu mai poate suporta toate subvenţiile pentru încălzire. Aşa că oamenii se întorc la sobe.

La Constanța, preţul gigacaloriei aproape că s-a dublat faţă de anul trecut - la 1.034 de lei, dar oamenii vor plăti tot 250 de lei, ca anul trecut, restul fiind subvenţionat.

Iar la Oradea, gigacaloria este 334 de lei, cu 9 lei mai mult faţă de iarna trecută, dar preţurile de producţie au crescut, aşa că ar putea urma scumpiri.

Femeie: ”Salariile şi pensiile nu sunt în conformitate cu aceste creşteri. Va fi o povară pentru oameni".

La Piteşti, oamenii plătesc 222 de lei, dar se tem că vor da mai mult dacă bugetul pentru subvenţii nu va fi suplimentat.

În Bucureşti, de la 1 noiembrie, oamenii vor plăti cu 110 lei în plus pentru gigacalorie, faţă de preţul de acum de 163 de lei. Şi în oraşe ca Iaşi, Bacău, Botoşani, unde prețurile la căldură au rămas pe loc în ultimii ani, situaţia s-ar putea schimba oricând.

Între timp, şase mari furnizori de gaze, cu peste 2 milioane de clienţi, au fost amendaţi cu până la 800 de mii de lei fiecare pentru că nu ar fi respectat preţurile fixe stabilite iniţial în contracte. De cealaltă parte, reprezentanţii lor susţin că nu pot vinde sub costuri, după ce gazele s-au scumpit. 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62219118
Încă trei pacienți români bolnavi de Covid-19 au ajuns în Ungaria. Alți 12 urmează să fie primiți de țara vecină

Alți trei pacienți români sunt îngrijiți, de vineri, de medici din Ungaria, unde au ajuns dimineață. Este vorba despre bolnavi din Capitală, duși joi noapte, cu un avion Spartan, la Spitalul Județean din Timișoara, unde au rămas până dimineață.

62219123
Un urs a provocat pagube într-un cimitir. Animalul a reușit să dărâme o cruce din ciment

Un urs s-a aventurat, vineri, printr-un cimitir din Brașov, unde a provocat stricăciuni.

62219119
Un bărbat din Vaslui a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că şi-a înjunghiat iubita însărcinată

Un bărbat din Vaslui este condamnat la 10 ani de închisoare pentru că şi-a înjunghiat iubita! Femeia era însărcinată în luna a şasea şi numai printr-o mare şansă atât ea, cât şi bebeluşul au scăpat cu zile.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.