Guvernul a aprobat fondurile programului „Rabla pentru becuri”. De ce mai este nevoie ca să fie funcțional

×
Publicitate

La trei luni de când a fost anunțat programul Guvernul a aprobat fondurile pentru "Rabla pentru Becuri". Bugetul este de 400 de milioane de lei.

Statul va da încă 500 de milioane de lei, pentru iluminatul stradal. Iar primăriile vor putea înlocui sistemele convenţionale, cu unele LED, pentru a reduce facturile.

Brăila a fost primul municipiu care a modernizat complet iluminatul public, încă din 2018. Pe străzi sunt în total peste 13.000 de corpuri de iluminat cu LED. Efectele s-au văzut anul acesta.

Viorel Marian Dragomir, primar Brăila: „Un lucru important în această perioadă de explozie a facturilor, faptul că am reușit să facem economie substanțială, de peste 55% în ceea ce privește consumul. În plus, acest sistem foarte modern este dotat și cu timing și cu telemanagement și, dacă dorim pe anumite intervale orare, putem reduce intensitatea energiei electrice și a luminii din oraș.”

În total, în jur de 1.000 de localități au beneficiat de bani de la stat pentru iluminatul stradal, prin cele două programe de finanțare de până acum. Pentru că a fost cerere mare, urmează și al treilea. Câteva mii de primării vor putea schimba corpurile de iluminat sau vor putea extinde sistemele, fără cofinanțare. Bugetul, mai mare de această dată, a fost aprobat în ședința de Guvern.

Nicolae Ciucă, premierul României: „Comunitățile locale vor beneficia de un program pentru iluminatul public stradal, înlocuim de asemenea vechile lămpi cu altele pe bază de LED. Pentru acest program, asigurăm o sumă de 500 de milioane de lei”.

Cât costă un bec cu LED

Guvernul a aprobat și 400 de milioane de lei pentru programul "Rabla pentru becuri". Ca la celelalte programe Rabla, vor fi acordate vouchere în valoare de 200 de lei pentru becuri noi, în schimbul unora vechi. Pentru că este nevoie însă de o aplicație informatică, ar mai putea dura până când românii se vor putea înscrie.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: „Mă aștept ca undeva în două luni de zile, sistemul informatic să fie livrat de AFM, și atunci programul poate fi lansat.”

Un bec cu LED costă în medie 30 de lei, însă consumul poate fi și de cinci ori mai mic față de unul vechi. În cazul unui apartament de trei camere, de exemplu, unde becurile au fost înlocuite, costurile se reduc astfel de la 145 de lei, la 20 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62307014
Pregătirile pentru Ziua Națională a României, la Alba Iulia și București. PROTV va transmite în direct

Curând vom spune toți: „La mulți ani, România!” În multe dintre orașele țării vor avea loc ceremonii militare, însă cele mai impresionate parade, vor avea loc în București și Alba Iulia.

62307008
Superstiții de sărbătoarea Sfântului Andrei. Usturoiul e la loc de cinste

Sărbătoarea de Sfântul Andrei este marcată şi de superstiții. Noaptea de dinainte este asociată în popor cu obiceiuri precreştine, precum apariţia strigoilor, ghicirea ursitului şi a vremii.

62297200
Șeful diplomației române a încercat să-l convingă pe omologul său olandez că România merită să fie primită în Schengen

Șeful diplomației române a încercat, la reuniunea NATO de la București, să-l convingă pe omologul său olandez că țara noastră merită să fie primită în spațiul Schengen.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.