Grila de impozitare pentru clădirile de locuit, majorată cu 50%. Senatorii au votat modificarea Codului Fiscal

62295040
StirilePROTV

Grila de impozitare pentru clădirile deținute de persoanele fizice a fost majorată de Senat. Legea pentru modificarea Codului Fiscal a fost votată miercuri, cu 67 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă, şi o abţinere.

Totuși, Senatul este primă Cameră sesizată, proiectul mergând la Camera Deputaţilor pentru votul final.

Chiar dacă cota de impozitare s-a majorat, marja în care se pot stabili impozitele locale pe teren şi imobile a rămas aceeaşi, 0,08 – 0,2, transmite news.ro. Senatorii au votat miercuri OG 16/2022 pentru modificarea Codului fiscal, iar în afară de majorarea cu 50% a bazei de impozitare pentru clădirile rezidențiale, proiectul de act normativ mai prevede abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale.

Senatorii au menţinut textul din Codul Fiscal în privinţa cotelor de impozitare, care sunt cuprinse intre 0,08 şi 0,2%, însă au modificat valoarea impozabilă a imobilelor, care se va calcula în funcţie de materialele din care sunt construite.

CGMB are decizia finală în București

Astfel, pentru clădirile rezidentiale şi cele anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse intre 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii. Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Senatorii USR şi AUR au votat împotriva proiectului de lege. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62295021
Momentul în care un avion pierde una din roți la decolare

Un avion cargo Boeing 747, care a decolat din orașul italian Taranto către Charleston, Statele Unite, a pierdut una dintre roți imediat după plecarea în cursă.  

62295026
Țeapa luată de un român care a cumpărat un Renault Master din Austria. A avut un șoc când a mers cu ea la RAR

O dubă dusă la RAR pentru inspecție tehnică putea să provoace o tragedie, pentru că frânele nu funcționau în totalitate. Una din roți nu frâna deloc, deoarece instalația fusese demontată și prinsă cu șoricei - coliere- de plastic.

62294880
Surse din Poliție: Cauza incendiului din Cartierul francez, descoperită de pompieri. S-a deschis dosar penal

Cauza incendiului din Cartierul francez, pornit de la apartamentul penthouse de la ultimul etaj al unui bloc, a fost descoperită de pompieri. În urma concluziilor preliminare ale anchetei, polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.