Ghidul anti-deepfake, lansat de DNSC. La ce să fim atenți ca să nu fim înșelați

×
Publicitate

De ziua păcălelilor, Directoratul Național de Securitate Cibernetică ne învață cum să NU fim înşelaţi prin „deepfake”, adică falsificarea identităţii cuiva.

Fenomenul ridică probleme tot mai mari, iar autoritățile de la noi au lansat un ghid, cu ajutorul căruia putem să ne dăm seama care imagini sunt reale şi care nu. Fenomenul ar putea provoca neplăceri, mai ales în țările unde au loc alegeri.

Pentru că tehnologia avansează de la o zi la alta iar intelgența artificială câștigă tot mai mult teren, clipurile deepfake devin o amenințare peste tot în lume. Aşa că şi autoritățile de la noi au lansat un ghid care ne ajuta să recunoaștem un videoclip fals din mediul online.

Robert Hoară, corespondent PROTV: „Ghidul prezintă elementele clare prin care ne putem da seama dacă un videoclip este fals sau nu. Să luăm exemplul acestui filmuleţ în care Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, apare într-un deepfake prin care oamenii sunt îndemnați să investească într-o platformă financiară.

În primul rând sunetul vocii nu este sincronizat cu mişcarea buzelor... Claritatea în zona gurii este mult mai slabă, tocmai pentru a induce publicul în eroare.”

În ghid ni se spune să fim atenţi chiar la dinţii celui care vorbeşte. Dacă nu se văd, la fel cum se întâmplă în acest videoclip, înseamnă că este fals.

În altă ordine de idei, şi pronunţia cuvintelor este diferită, de pildă, intonaţia nu este una normală, iar pronunţia diacriticelor lasă de dorit.

Femeie: „Domnule! Sunt oameni naivi, care cred în așa ceva. Chiar și la servici, mă întreabă. Hai, ai văzut? Hai să investim. Eu zic, nu. Nu vă luați după așa ceva pentru că nu sunt adevărate.”

Este fals! Nu știu cum să vă explic exact tehnica, dar nu este el.

La sunet în primul rând, se vede că nu e vocea persoanei respective. Nu ar spune așa ceva niciodată.”

Eu nu sunt specialistă în imagini dar la unele îți dai seama că sunt fake-urî” spun alți oameni.

Dragoș Stanca, specialist IT: „Problema este din ce în ce mai gravă. Ce nu pot să înțeleg este de ce insistăm să tratăm exclusiv efectele și nu ne adresăm cauzei problemei. Cauza fiind lejeritatea cu care rețelele sociale, în continuare sunt lăsate să permită distribuirea unor astfel de materiale, deși în spate există un model de business. Principalele rețele de socializare ar trebui aduse la masă și împreună cu ele să fie făcute aceste informări. Somate să oprească aceste campanii, asta în cazul în care nu au pierdut controlul asupra propriilor platforme de publicitate.”

Ovidiu Mihalache, programator: „Este foarte posibil ca în decurs de jumătate de an, un an, să nu mai putem să găsim elemente vizuale sau auditive care să ne arate un un anumit clip este generat de AI”.

Toate aceste deep fake-uri pot avea consecințe grave asupra societății. Există riscul ca oamenii să îşi piardă încrederea în informațiile din mediul online. Tocmai de aceea, autoritățile recomandă publicului să verifice orice informație din mai multe surse.  

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Pățania a doi români după ce și-au cumpărat permise false de conducere de pe internet. Unul dintre ei are doar patru clase

Doi bărbați din Alba au fost condamnați la închisoare cu amânare, după ce și-au cumpărat permise false de conducere din Marea Britanie, fără a urma cursurile unor școli de șoferi.

Salmonella găsită în mai multe produse din carne de pui în magazinele din țară. ANPC a retras loturile de la vânzare

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de peste 45.000 de lei şi au oprit temporar de la comercializare mai multe loturi de produse din carne de pui în care a fost confirmată prezenţa bacteriei Salmonella.

 

Laserul de la Măgurele, cu 10% din puterea Soarelui, va fi comprimat la câțiva microni cu ajutorul unei oglinzi de 1 milion €

Proiectul laserului de mare putere de la Măgurele se extinde! O firmă japoneză va deschide pe platforma institutului o fabrică, unde va proiecta oglinzi speciale pentru experimentele ştiinţifice.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.