Gheorghe Dincă a revenit în "casa ororilor" din Caracal. Misterul gropilor cimentate

62068898
Agerpres

Anchetatorii au reluat luni căutările în "casa ororilor" din Caracal, în prezenţa lui Gheorghe Dincă.

Ar putea începe spargerea misterioaselor gropi cimentate, despre care şeful DIICOT spunea că au fost "săpate cu foarte puțin timp înainte".

Şi procurorul-şef adjunct al DIICOT vorbea despre ele, spunând că “sunt nişte gropi săpate şi cimentate, sunt cercetate fiecare pe rând, dar încă o dată vă spun: este un efort maxim, totul se face în anumite condiţii, se prelevează probe în anumite condiţii, pentru că zona poate fi contaminată. Un pas greşit şi lucrurile pot căpăta o altă turnură. Ca atare, trebuie să fim foarte atenţi. (...) Sunt unele (gropi - n.r.), de exemplu, în care se putea intra ca să repari, de exemplu, o maşină suspendată, deci sunt destul de adânci."

 

Ce ar putea ascunde gropile cimentate din curtea "casei ororilor"

 

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a povestit jurnaliștilor săptămâna trecută că în curte sunt foarte multe tuneluri, grote sau gropi betonate.

În opinia sa, anchetatorii ar putea găsi acolo posibile rămășițe umane ale altor victime, astfel că toate acele așa zise catacombe ar putea fi ”un fel de cimitir”. ”Există tuneluri, există tot felul de foraje, puțuri înfundate, puțuri care nu sunt neapărat înfundate, grote și tot felul de betoane peste aceste lucruri, fără rost, adică nu există turnat beton în sensul de a pune fundație, a face ceva. Din punctul meu de vedere, eu cred, cred că aici poate să fie un fel de cimitir, și la propriu și la figurat, al istoriei lui îndelungate în domeniul crimelor, și după aceea cred că nu a mai avut loc pe aici și a început să le mai și ardă, să le mai împrăștie și prin păduri și prin alte locuri.”

 

Vecinii lui Dincă, audiaţi de anchetatori

 

Tot luni ar putea fi audiaţi unii dintre vecinii lui Dincă. Anchetatorii vor să compare amprentele acestora cu cele găsite în "casa ororilor".

Criminaliştii trebuie să strângă şi toate gunoaiele din curtea lui Dincă pentru că mai apoi să înceapă săpături în locurile în care acesta ar fi putut ascunde probe. Nu în ultimul rând, imobilul ar putea fi demolat bucată cu bucată.

Percheziţiile la locuinţa lui Gheorghe Dincă de la Caracal vor continua în perioada următoare, a anunţat, sâmbătă, Biroul Informare şi Relaţii Publice al DIICOT.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62068856
Un șofer, prins cu 5 tone de combustibil. Ce a spus despre actele de proveniență

Cinci tone de combustibil şi niciun act de provenienţă!

62068853
La munte, mai aglomerat ca niciodată. Peisajul a răsplătit turiștii pentru cozile infernale

Cei care au ajuns la munte s-au bucurat de o vreme excelentă cu cer senin. Potecile, traseele de bicicletă și locurile de picnic au fost pline.

62068851
Ferma unde turiștii plătesc mai puțin dacă își culeg singuri murele. Cât câștigă proprietarul

Pentru a fi sigur de calitatea fructelor de pădure pe care le mănâncă, oamenii preferă să le culeagă singuri.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.