Gest șocant la Galați: un bărbat de 52 de ani, arestat după ce a introdus o pisică într-o sobă cu foc aprins

62582470

Un bărbat de 52 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, după ce a introdus într-o sobă cu foc aprins un pui de pisică, animalul decedând în urma arsurilor suferite. 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, măsura a fost dispusă de Judecătoria Târgu Bujor, la data de 12 octombrie, după ce, în ziua anterioară, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Galaţi au reţinut persoana în cauză pentru 24 de ore.

"La data de 12 octombrie, Judecătoria Târgu Bujor a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, faţă de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din localitatea Cuca, judeţul Galaţi, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, republicată.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 17:30, bărbatul, aflându-se la domiciliu şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi introdus într-o sobă cu foc aprins un pui de pisică, în vârstă de aproximativ două luni, acesta decedând în urma arsurilor suferite", a transmis IPJ Galaţi. 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62581923
Prima reacție a clinicii private din Constanța unde o tânără a murit după naștere: „Avem secție ATI complet funcțională”

Spitalul privat din Constanţa, unde o femeie a murit după complicaţii la naştere, susţine că are secţie ATI funcţională şi autorizaţie reînnoită în martie.

 

62576096
Cutremur în România, luni dimineață. Unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs luni dimineaţa, la ora 8:36, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

62582062
Metadona, salvarea dependenților de droguri: tratamentul de substituție disponibil doar în câteva centre din țară

Maria Popescu, managerul Centrului de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor pentru Tineri Sf. Stelian din Capitală a declarat pentru News.ro că la unitatea sanitară, în staţionarul de zi, ajung zilnic zeci de persoane dependente de droguri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.