Garda de Mediu, în blocaj pentru că nu mai are șef. Avertismentul pentru Guvern

62058247
Pro TV

Sindicatul Național al Gărzii de Mediu trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că au trecut 3 săptămâni de când Garda Națională de Mediu nu are încă un comisar general numit în funcție.

În aceste condiții, activitatea instituției este serios afectată ș riscă să intre în blocaj în situația în care nu există un ordonator de credite și un buget aprobat pentru anul 2020, se arată într-un comunicat al Sindicatului.

Instituția nu își poate onora plățile aferente diferitelor contracte pe care le-a încheiat cu furnizorii și nu poate reînnoi contractele care au expirat la sfârșitul anului, mai precizează Sindicatul.

De asemenea, există riscul ca angajații Gărzii Naționale de Mediu să nu își poată primi drepturile salariale aferente lunii ianuarie, în data de 10 februarie 2020, așa cum este stabilit prin ordin de ministru.

Astfel, Sindicatul Național al Gărzii de Mediu „solicită rezolvarea cu celeritate a situației și intrarea în urgență pe un făgaș normal de funcționare a instituției.”

„În cazul în care Guvernul României, împreună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, nu vor găsi soluții, există riscul ca activitatea instituției să înceteze”, se mai precizează în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62107968
VIDEO. Șofer prins în timp ce conducea beat și făcea LIVE pe Facebook la volan
Un tânăr de 32 de ani din județul Suceava a fost prins de polițiști duminică seara în timp ce conducea beat și făcea LIVE pe Facebook la volan, relatează Monitorul de Suceava.
62107911
Fiul femeii care a murit în Spitalul din Constanța: ”S-a aplecat și mi-a murit în brațe”
Spitalul Judeţean din Constanța este în centrul unui scandal imens, după ce o femeie de 70 de ani a murit pe un scaun, în unitatea de primiri urgențe, după ce a aşteptat aproape 15 ore ca doctorii să îşi facă treaba.
62081882
O femeie din Bucureşti a murit din cauza gripei. Avea şi alte afecţiuni
O femeie de 70 de ani din Bucureşti a murit, marţi, din cauza gripei, ea având şi alte afecţiuni şi nefiind vaccinată antigripal, transmite news.ro.