De ce l-au ales PSD și PNL pe medicul Cătălin Cîrstoiu drept candidat comun la Primăria Capitalei

×
Codul embed a fost copiat

Medicul Cătălin Cîrstoiu, pe mâna căruia va merge coaliția de guvernare în lupta pentru Primăria Capitalei, a fost prezentat marți, liderilor PNL şi PSD de la București.

Întâlnirea a avut loc la Palatul Victoria, iar celor care au participat, li s-a explicat că managerul Spitalului Municipal poate strânge voturi, atât de la electoratul PNL, cât şi de la cel al PSD. Scoasă din joc, Gabriela Firea a primit drept premiu de consolare un loc pe lista pentru Parlamentul European. Doar că, împreună cu Sebastian Burduja, trebuie să se ocupe şi de campania lui Cătălin Cîrstoiu.

Marcel Ciolacu l-a prezentat pe Cătălin Cîrstoiu liderilor PNL și PSD convocați la sediul Guvernului. Între aceştia, Gabriela Firea și Sebastian Burduja, șefii organizaţiilor de București. Ambii şi-ar fi dorit să fie în locul lui Cirstoiu, dar pentru că nu s-a întâmplat asta, Ciolacu le-ar fi explicat de ce: era nevoie de un candidat independent. Ca să atragă voturi din ambele părţi.

Adrian Veștea, președinte PNL Brașov, ministru al dezvoltării: „Sebastian Burduja și Gabriela Firea au fost numiţi, în schimb, coordonatori ai campaniei lui Cîrstoiu. În plus, Firea a acceptat să intre pe lista comună PNL-PSD pentru europarlamentare.”

Reporter: Doamna Firea merge la Bruxelles?

Citește și
alegeri, vot, urna
Rezultate finale alegeri locale 2024. PSD are cei mai mulți primari. Cum arată situația la consiliile locale

Paul Stănescu, secretar general PSD: „Da, da, e pe liste”

Reporter: Şi o să fie coordonator la campanie?

Paul Stănescu: „Da, cu domnul Burduja".

Medicul Cătălin Cîrstoiu conduce Spitalul Universitar de Urgență din 2009, iar după tragedia de la Colectiv a fost acuzat că a refuzat transferul în străinătate pentru unii dintre pacienții arși. De atunci, i-a rămas porecla de managerul "avem de toate" primită de la una dintre fondatoarele Asociației Dăruiește Viață.

Tatăl sau este un politician cunoscut în județul Argeș, fost deputat cu două mandate, primar și prefect în județ.

Averea lui Cătălin Cîrstoiu

Împreună cu soția sa, care este medic ginecolog în același spital, Cătălin Cîrstoiu are o avere impresionantă.

Un teren de 3.300 de mp în intravilan și o casă de 450 mp în Mogoșoaia, un apartament (103 mp) în București, o mașină americană (Cadillac), bijuterii în valoare de 150.000 de euro, 27 de conturi în lei (2.925.516 lei), dolari (53.908 USD) și euro (324.200 de euro). A dat bani cu împrumut unei firme (3.809.995 lei) și unor persoane fizice (440.000 de lei și 138.000 de euro). Câștigă din salariul de medic peste 400.000 de lei anual (400.837 de lei) iar din cel de profesor 188.594 de lei. Chiriile îi aduc 12.000 de euro pe an, dar încasează și dividende de 467.486 lei.

În sondajele interne, comandate de PSD și PNL, Cătălin Cîrstoiu nu stă teribil la capitolul notorietate și ar avea sub 20 de procente, adică este pe locul trei după Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone.

Paul Stănescu, secretar general PSD: „E o competiție, vom vedea, dar noi sperăm și facem tot ce e posibil ca domnul Cîrstoiu să fie primarul Capitalei"

La întâlnirile din ultimele zile, liderii PNL și PSD au stabilit că vor susține aceeași candidați și pentru primăriile de sector. Primarii PSD și PNL în funcție sunt reconfirmați, iar PNL va prelua sectorul 1, în timp ce sectorul 2 și sectorul 5 vor avea un candidat de la social-democraţi. Până acum, doar USR și-a desemnat candidații la primăriile de sector.

Posibilii candidaţi ai partidelor la primăriile de sector

Sector 1 - PNL George Tuță, USR- Clotilde Armand

Sector 2 - PSD Dan Cristian Popescu - USR Radu Mihaiu

Sector 3 - PSD Robert Negoiță USR - Lucian Judele

Sector 4 - PSD Daniel Băluță USR - Paul Ene

Sector 5 - PSD Rareş Hopincă USR Alex Dimitriu

Sector 6 - PNL Ciprian Ciucu USR - Mihaela Ştefan

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai sexy jurnalistă din Italia a făcut senzație în direct la televizor. Ținuta care i-a cucerit pe fani: "Te iubim!"
FOTO Cea mai sexy jurnalistă din Italia a făcut senzație în direct la televizor. Ținuta care i-a cucerit pe fani: "Te iubim!"
Citește și...
Rezultate finale alegeri locale 2024. PSD are cei mai mulți primari. Cum arată situația la consiliile locale
Rezultate finale alegeri locale 2024. PSD are cei mai mulți primari. Cum arată situația la consiliile locale

Biroul Electoral Central a anunţat, miercuri, rezultatele finale ale alegerilor locale din iunie 2024.

 

Alegeri locale 2024. Scrutinul se repetă pentru alegerea primarului, la Costineşti
Alegeri locale 2024. Scrutinul se repetă pentru alegerea primarului, la Costineşti

Scrutinul pentru alegerea primarului se va repeta, duminică, în Costineşti, judeţul Constanţa.

Alegătorii din Costineşti, chemaţi din nou duminică la urne pentru a-şi vota primarul
Alegătorii din Costineşti, chemaţi din nou duminică la urne pentru a-şi vota primarul

Alegătorii din Costineşti sunt aşteptaţi din nou duminică la urne pentru a-şi alege primarul.

Recomandări
Ministrul Apărării a vorbit despre riscul ca România să devină ținta Rusiei. Pe cine se bazează: „Militarii așa procedează”
Ministrul Apărării a vorbit despre riscul ca România să devină ținta Rusiei. Pe cine se bazează: „Militarii așa procedează”

România va continua extinderea bazei de la Mihail Kogălniceanu, va rămâne parte a programului de achiziție a avioanelor F-35 și își va consolida armata, cu obiectivul de a ajunge la 100.000 de militari, anunță ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

Rusia nu este de acord cu propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”. Moscova explică ce problemă a apărut
Rusia nu este de acord cu propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”. Moscova explică ce problemă a apărut

Ministrul adjunct de externe al Federației Ruse, Serghei Riabkov, a declarat că Rusia ia în serios propunerile SUA privind Ucraina, dar nu le poate accepta „așa cum sunt”.

„Perle” la simularea de la Evaluarea Națională 2025. De la „emoția căsătoririi” cu un copac la renumita rimă „încrucită”
„Perle” la simularea de la Evaluarea Națională 2025. De la „emoția căsătoririi” cu un copac la renumita rimă „încrucită”

Mai mult de jumătate dintre elevii de clasa a opta nu știu cu câți "i", se scrie cuvântul "copii" în funcție de context și pun la nimereală cratimele și restul semnelor de punctuație.