Furtuna din București a doborât zeci de copaci în câteva ore. Scăpăm de ploi după Crăciun

×
Publicitate

Prima zi de Crăciun nu a fost lipsită de intervenții. În Capitală, aproape 100 de persoane au sunat la 112 după ce zeci de copaci sau elemente de tencuială au căzut pe mașinile lor.

Nici în Ilfov nu a fost liniște. Acolo, mai multe curți au fost inundate, iar în Argeș acoperișurile mai multor case au fost smulse de vânt.

În Capitală, ploaia și vântul puternic au pus la pământ în doar câteva ore 82 de copaci. 69 de mașini au fost distruse. Din cauza vremii, două trenuri de călători au rămas blocate două ore, între Chiajna și Grădinari - Ilfov, după ce niște crengi au căzut peste ele.

Între seara de ajun și dimineața de Crăciun, numai în județul Ilfov au fost 24 de apeluri la 112 după ce mai multe case au fost inundate și mai mulți copaci au căzut pe trotuar sau pe mașini.

Iar în Argeș, județ aflat și el sub un cod galben de vânt, mai multe acoperișuri au fost smulse de rafale.

În zonele vizate de codurile de vreme rea a plouat neîncetat, iar pe alocuri, precipitațiile s-au transformat în ninsori sau lapoviță. Asa va fi și în a doua zi de Crăciun.

DIANA GIURGIU, METEOROLOG ANM: „Pentru zonele joase de relief, intensificările de vânt de 50-70 km/h, tot pentru zonele joase de relief, dar, sub incidența codului portocaliu, rafale de 70-90 km/h, iar pentru zona montană, rafale de 90-110 km/h, deci viscol puternic, vorbim despre zăpadă troienită și vizibilitate ce scad sub 50 de metri. Pentru partea de sud a teritoriului, sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, vorbim despre acele cantități de 20-25 l/mp și izolat de 30-40 l/mp.”

Meteorolgii dau asigurări că după Crăciun, ploile se vor risipi aproape în toată țara. De exemplu, de Revelion, probabilitatea să plouă este foarte redusă, însă dacă precipițatiile vor apărea, acestea vor fi pe arii restrânse și doar în zona montată s-ar putea transforma și în ninsoare.

În restul țării, temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei și doar noaptea cu minus. Ploile se pot transforma în lapoviță.

Meteorologii spun că este vorba de un episod de vreme rea cauzat de curenții ce vin dinspre Mediterană.

Astfel, până joi seară sunt în vigoare mai multe alerte meterologice. Muntenia, Dobrogea, o parte din Moldova și din Carpații Meridionali și Orientali sunt vizate de un cod galben de vânt puternic. Iar litoralul sau zonele montane cu o altitudine de peste 1600 de metri sunt vizate de un cod portocaliu ceea ce înseamnă că acolo vântul va fi și mai puternic ajungând chiar la rafale de 100 de kilometri pe oră. Pe de altă parte, până mâine dimineață, în județele Olt, Dolj și Teleorman va ploua non stop.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Trei răniţi, între care un copil, după ce mașina în care se aflau a derapat şi a intrat într-un parapet, în Argeş

Trei persoane au fost rănite, miercuri seară, după ce autoturismul în care se aflau a derapat şi a intrat într-un parapet metalic dintr-un sens giratoriu din judeţul Argeş.  

O adolescentă de 14 ani din Alba a fost dată în urmărire după ce a plecat de acasă de Crăciun și nu s-a mai întors

Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată.

Turtă dulce – condimente esențiale pentru rețeta originală. De unde provine tradiția căsuțelor din turtă dulce

Turta dulce, acest desert savuros, plin de condimente, a captivat inimile și papilele gustative ale multor generații. Gustul său distinct și istoria bogată îl fac o parte esențială a sărbătorilor de iarnă în întreaga lume.  

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.